Blogger Layouts

miercuri, 30 martie 2011

O poveste de dragoste ce in timp si-a pierdut esenta...jocul iubirii inghetat...cautarea disperata a sufletului izgonit

6 pareri Publicat de A_wounded_soul la 20:01:00

Speranta moare ultima

                                  Vrei sa fie ultima data cand mai deschizi sertarul cu amintiri legate de el, dar nu reuşeşti deoarece tentaţia este prea aproape de patul tău, deci în fiecare zi mintea ta bolnavă caută disperată iubirea ce doar el reuşea sa ti-o dea. Trebuie sa recunoaşti ca avea un stil unic care îţi dădea fiori de fiecare data cand te atingea. Clipele petrecute împreuna cu el erau momente ce cu greu le uitai, deşi memoria ta  te înşela de fiecare data cand încercai sa îţi mai aminteşti de trecutul sumbru ce l-ai avut. Si atunci dacă toate acestea te făceau fericită, de ce ai reuntat la a mai lupta? Ti sa părut mai uşor sa fugi si sa laşi în spate toata poavara ce îţi încărca umerii? Problemele, erau singurele ce îţi stăteau în calea fericirii voastre totale. Stand acum singura în fata acestui geam fumuriu ce te ascunde de restul lumii, cu genunchi la piept  si mainile încrucişate în jurul corpului tău, versi o lacrimă pentru tot ceea ce a fost. Vrei sa uiti complet de el, dar nu poţi pentru ca cheiţa inimii tale a rămas la el si astfel îţi deţine vointa. Dar...dacă nu ar fi asa,...eşti sigură ca l-ai putea scoate afara din viaţa ta, fără a mai arunca o privire nevinovată înapoi? Nu ai putea nici măcar asa pentru ca mintea ta...sufletul tău...corpul tău...inima ta sunt inundate cu ADN-ul lui. În fiecare noapte cand pui capul pe pernă, închizi ochii si speri sa visezi ceea ce nu poţi realiza pe acest pămant, visele tale sunt inundate de chipul unui tanar cu ochii albaştrii...verzi...caprui sau negri si te pierzi complet în ei, pentru ca la o astfel de privire corpul tău îşi pierde vointa si se mulează după cum dictează gandurile celui ce sta si te priveşte. Deci cum sa treci peste ceea ce în fiecare milisecundă îşi face loc prin colţurile întunecate ale minţii tale? Cum sa nu mai deschizi sertarul cu rămăşiţele relaţiei voastre de dragoste? Seara, în întunericul nopţii, singura în pădurea de iluzii, te plimbi, crezi ca vei reuşi sa îţi limpezesti gandurile, dar fără nici un efect, te apuci sa alergi uitandu-te la fiecare cateva minute în spatele tău si din neatentie, cazi în capcana întinsă de duşmanul tău. Cu dorinţa de a scapa cat mai repede, fiind conştientă  ca dacă te prinde, vie nu vei mai fi, dar fără posibilitatea indeplinirii dorintei, ramai sleita de puteri, prinsa în geniala gandire a adversarului tău. Trec ore,...zile si....o saptamana, dar speranta ta arde în continuare la fel de puternic ca la inceput. Indrumat de urma spiritului tău, eroul apare si eşti salvata. Toate acestea sunt doar o iluzie si te trezesti singura în pat, cautand persoana ce atunci cand deschideai ochii, îţi spunea: "Buna dimineata!" si te pupa pe frunte. Au trecut doua saptamani si locul de langa mine din asternut este inca gol. Te caut, dar nu te gasesc. Te vad, dar nu te pot atinge. Te stiu langa mine, dar este doar...o iluzie. De ce ma amagesc în fiecare zi ca dacă vei vedea cat de mult sufar, îţi vei intoarce privirea si vei uita toate cuvintele pe care le-am spus? Si astfel, stand ghemuita pe podeaua rece cu fata la usa, asteptand sa apari din clipa în clipa, mai vars o lacrimă. Nu imi ajunge cate iubiri am pierdut în scopul ca lor sa le fie bine? Cu ce am gresit fata de tine? Poate ca la inceput mi sa părut ca eşti un golan care nu stie cum sa iubesca, dar apoi am descoperit sufletul unui golan care se indragosteste de foarte putine ori în viaţa lui si este gata sa faca tot ceea ce ii sta în putinta pentru a proteja sufletul ce l-a primit în dar. O iubire ce nu stie de frig,...de ninsoare sau de drum inchis. Isi croieste drum prin stanca si zboara deasupra norilor descoperind razele soarelui. Poate ca m-ai ars atunci cand ai uitat de principile iubirii reciproce, dar eu tot am stat langa tine, în loc sa plec imediat ce mi s-a vindecat rana. Ce mi-ai facut? Toata fiinta mea ai ravasit-o cand ai deschis portile unui noi zile. Realizezi tot ceea ce ai dezlantuit? Nu ma mai pot opri din scris de trei ore una. Atat de tare ai reusit sa imi intorci lumea cu susul în jos. Universului meu ii lipseste atat de mult...chimia ta. Unde eşti? Unde te-ai pierdut?
Speranta moare ultima

 

marți, 22 martie 2011

Unde am reusit sa ne pierdem...ultimul strop de sange ce va mai cadea din trupul mort deja...nu ma uita...

2 pareri Publicat de A_wounded_soul la 11:57:00

Speranta moare ultima
                                    Ce alegem in viata? Ce ne dorim de la viata? Oare am stiut vreodata cu adevarat raspunsul la aceste intrebari? Candva am stiut ceea ce am vrut si anume: IUBIRE ADEVARATA, dar...am obtinut-o doar pentru o putina vreme de timp. Au fost frumoase atatea ore risipite in bataia vantului,...atatea clipe cat fluturii albastri ne-au colorat viata,...atatea secunde cand am folosit carbunele pentru a ne contura un viitor comun...si...atatea zile in care am visat impreuna. Dar ce s-a intamplat cu toate acestea? Unde au disparut toate orele...clipele...secundele...si...zilele? Nu mai avem nimic din tot ceea ce a fost. Orele nu se mai risipesc, ci raman captive in mana mea. Aripile de fluturi acum sunt rupte si imprastiate pe un camp, iar cei ce au mai ramas nu mai pot zbura deoarece praful de pe micutele lor prelungiri ale corpului s-au sters. Carbunele ce il foloseam este facut bucatele si nu mai poate fi folosit, iar visele sunt spulberate...sunt facute scrum. Pierduti amandoi in curcubeul umbrelor aruncate de lumini, cautam disperati drumul spre iesire. Fara sa vedem, stam pe marginea prapastiei, gata sa cadem in uitare, dar niciodata nu avem curajul sa renuntam la a ne mai intoarce la ceea ce a fost. Continuam sa credem involuntar ca intr-un final vom capata aripile de care avem nevoie pentru a trece peste prapastie. Cum? Cand? Caci avem atata trebuinta. Nu stiu si nici nu cred ca voi descoperi vreodata, dar fara sa imi dau seama de ceea ce fac continui sa caut, deoarece pentru sufletul meu, SPERANTA MOARE ULTIMA. Inca continui sa cred ca voi reusi sa tin lumanarea aprinsa atunci cand nu mai are fitil...inca continui sa cred ca voi reusi sa redau viata unui trup mort...si de ce? Pentru ca sunt cuprinsa in iluzia perfecta care ma impanzit bine, facandu-ma sa vad inchipuirea ca pe ceva real. In jocul nostru de-a lungul timpului de-a iubirea, am uitat sa mai iubim si astfel ne-am pierdut si pe noi. Dar vom persista sa credem in acesta utopie pana ne vom da ultima suflare. Acum ratacita de la drumul meu, incerc sa scap din tesatura unei perdele de panza ce isi va infige veninenul in corpul meu. Apreciati atunci cand primiti darul iubirii si apreciati-va partenerul, ca apoi sa nu ajungeti in acelasi loc ca mine si sa regretati de ceea ce ati facut...ca l-ati pierdut pentru totdeauna...sa ajungeti sa va ganditi ce puteati face si cum ar fi fost. RESPECTATI CEEA CE AVETI SI PRETUITI TOT CEEA CE ATI PRIMIT INANTE SA FIE PREA TARZIU SI SA RAMANETI CAPTIVI IN CAPCANA TRECUTULUI.

 

vineri, 11 martie 2011

Prima data cand sunt inlantuita de negura ce a cuprins toata lumea de pe pamant...niciodata nu ma voi mai intoarce la mine...dar cum sa scapi de ghimpele tradarii...

2 pareri Publicat de A_wounded_soul la 06:58:00

                                Este prima seara...in care ajung sa simt gustul amar al lacrimilor in gura mea si ma zbat cu toata puterea de a nu mai patrunde mai adanc in organism, deoarece nu mai vreu sa te mai las sa ma mai cunosti sau sa ma mai ranesti din interior. Este prima data...cand reusesc sa imi ard corpul atat de tare, incat nu ma mai recunosc, iar pielea mea cere disperata ajutor si ma implora sa nu mai alimentez carbunii iubirii, ce sunt gata sa se stinga. Este prima privire in care vad niste ochi albastri ce au atata venin in ei si isi doresc cu disperare sa ucida un suflet...sufletul meu care cauta de atata timp o iubire adevarata, care face drum prin blocul de gheata ce s-a depus in inima mea. Este prima iubire...ce a cladit o casa cu multe nivele si cu multe scari ca apoi sa o darame peste mine, si daca constructia nu va ma omora, sigur voi aluneca pe scari...tu esti scorpionul ce mi-a injectat otrava in corp ca apoi sa ma lase cateva zile pana sa imi dau seama ca ultima suflare ce o respir ma va ucide...ma va rupe in bucati lasandu-ma sa zac intinsa pe jos. Esti cel care ma bagat in uitare. Cel care a aratat iubire, pentru a prinde o pasare in colivie si apoi sa-i dea foc la aripi pentru ai rapi libertatea cu care zbura pe cer. Am ajuns un inger care a uitat de partea lui demonica si a lasat-o sa iasa la suprafata...inca duc o lupta permanenta in interiorul meu pentru a nu mai lasa raul sa isi infiga mai intens radacinile in inima si sa infloreasca, dar cu fiecare lupta nu reusesc decat sa pierd mai multa caldura si mai mult sange rosu ca furia ce o simt pentru ca mai tradat. Am oferit dragoste si am uitat de tine, doar pentru ca tie sa iti fie bine...sa nu suferi...sa nu simti frigul de afara, ce iti va ingheta si tie sufletul. Am facut atatea pentru tine si uite-ma din nou in apa, dar de acesta data fierbe, pana ajunge sa clocotesca. Unde esti? Unde te-ai pierdut? Drumul e lung si avem atatea sa ne povestim, dar unde ai ramas. Salveaza-ma. Primul baiat care mi-a luat suflarea...care a facut sa imi dea sangele pana am ajuns la hemoargie...care m-a distrus pe interior pana a ajuns si la exterior. Urasc tot ceea ce ai reprezentat tu pentru mine...daca erai altfel...daca nu ma faceai praf, eram in stare sa imi las nemurirea doar pentru o zi cu tine pe pamant. Aici...acum...si nicioadata...nu voi mai cobori pe pamant....NICIODATA.
Speranta moare ultima

 

;;
Subscribe to: Postări (Atom)