Blogger Layouts

luni, 30 ianuarie 2012

Speranta moare ultima
                                         Doamne credeam ca am vorbit cu tine sa imi dai o viata fara gheata ci doar apa care sa imi alinte fata...credeam ca ti-am spus ca nu am nevoie de flacari ci doar de o raza care sa se joace pe corpul meu...credeam ca am stabilit ca nu am nevoie de furtuni , ci doar de o briza care sa imi umble prin par...credeam ca nu vei darama tot pamantul peste mine ci doar imi vei da o particica pe care sa imi fie frica sa calc pentru a nu-ti strivi munca. Ce s-a intamplat? Nu ca acuz, pentru ca nu sunt in masura, ca doar tu esti doar o divinitate si eu o mica fiinta care ii permiti sa respire. Ma intreb ce sa fac? Vreau ca existenta mea pe pamant sa se termine aici. Vreau ca aerul tot sa imi parasesca plamanii...vreau sa numai vad fluturii care zboara si pot ajunge Doamne la tine, chiar daca pentru putine zile...vreau sa numai stiu cum este sa vorbesti, sa relationezi...vreau sa pierd notiunea timpului si trupul mort sa stea in pamant fara sa mai simta ceva. Mii de ganduri acum imi trec si lacrimile imi intreaba obrajii ce fac. Sufletul care e plin de amaraciune ma intreaba cat o mai pot duce asa continuand sa ii infig sabia si sa o rasucesc? Spiritul se chinuieste sa dea afara tot ceea ce vine negativ, se lupta cu o armata de ganduri negre. Doamne tu ocrotesti viata, atunci de ce lasi ca in mintea noastra sa incoltesca gandul sinuciderii, este doar un test al tau? Doamne mai am o intrebare, de ce lasi copii sa ramana fara un parinte cateodata? Doamne unde este tatal meu. De ce l-ai lasat sa devina asa un suflet ratacitor intr-o lume in care toti ar trebui sa stie unde isi au calea? Sa nu zici ca nu am incercat sa fac tot posibilul sa il aduc din nou printre noi, sa poata simti viata umblandu-i prin trup. 
Speranta moare ultima
Si Doamne daca tot am ajuns la capitotlul intrebari, de ce lasi ca uneori sufletele pereche sa devina jumatati? Daca ai vazut ce le este bine atunci de ce decizi sa ii separi printr-o hartie sau printr-o viata luata? Sau de ce uneori nu iti mai simt lipsa? Sau sunt singura care nu mai reuseste sa iti simta atingerea? Am avut odata aripi si mi-au fost smulse sau taiate de cei care nu stiu decat sa distruga tot ceea ce ating, si atunci de ce le simt si inca acum in spate cum incerca sa se inalte la cer? Poate ca mi-a venit timpul sa veghez de undeva de mai sus. Tu ce crezi? Daca sti o cale prin care sa traiesc fara iubire Doamne vreau sa mi-l arati. Dar nu se poate pentru ca tu nu ai creat o fiinta fara pereche, asa ca acum te implor Doamne sa ma inveti cum sa nu ranesc persoana care mi-a deschis ochii sa vad si mi-a pus suflare in nari si a atins inima si ea a ainceput sa bata. M-a trezit din realitate si a vazut ca eu sunt diferita de tot ceea ce a intanlit. Mai am o rugaminte Doamne. Fereste-o de ploile care o sa vina in viata ei, de furtunile care ii vor trece casa. Nu o lasa sa dea mana cu moartea si cei mai scump adui fericirea fara ca sa lasi sa se prelinga o singura lacrima pe fata ei. Doamne asculta-mi ruga! Si pe mine ia-ma ca sa pot sa veghez asupra a ceea ce am mai drag. Un suflet care mi-e frica sa ii sarut pielea ca poate o ranesc, sa ii soptesc ca poate isi pierde auzul, sa ii plang pe umar ca poate se ineaca!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Speranta moare ultima
                                   Durerea nu este intotdeuna fizica, durerea se poate simti si sufletesc. Sa stii ca eu aici muritoarea ta, simt spinii in fiecare zi cum se infig in carnea proaspata a unei adolescente ce isis cauta drumul spre lumina. Mi-ai intrat in minte, mi-ai inundta sufletul si ai pua stapanire pe inima mea, desi in fiecare zi sterg manitirea ta pentru ca sa nu ramana urme. Nu esti baiatul de care ar trebui sa se ataseze sau chiar sa il iubeasca , dar vraja ta este puternica. Dupa cum bine observi pana si acum scriu despre tine, mintea mea este plina de tine si in fiecare noapte, visele mele se umplu de prezenta ta si imi oferi cate o mana pentru ca apoi sa ma trezesc si figura  cetii tale sa dispara  si lacrimile mele fierbinti sa imi intre in gura si sa imi alinte fata asa cum eu nu sunt sigura ca vreau. Atragi sufletul unei fete in capcana ideala, o imbii  in parfum care o ameteste de cap si face tot ceea ce tu poruncesti si apoi indepartezi putin ca sa ai timp destul sa pregasti colivia in care urmatoarea ta piesa de colectie va trai o saptamana. Dupa ce sufletul vinovat se intoarce la tine deoarece drogul preparat de tine este indispensabil ei, tu o alungi furandu-i inima pentru totdeauna si  chinuindu-i sufletul cu stropi de parfum. Esti  asociatul diavolului, ii dai suflete pentru a le  imbiba cu venin pentru totdeauna. Am fost aceeasi stafie a unei adolescente care ai sedus-o cu stilul tau de cavaler in armura, nestiind ce se ascunde sub fierul acela gros. M-ai determinat sa umblu in deriva mii de ani si sa caut forta esentiala vietii pana ce nisipul adunat de pielea mea a devenit o masca, un camuflaj. Vei ajunge la balul de sfarsit al vietii tale si cand vei vedea cate fete ai distrus, iti vei sfasia pielea de pe tine si durerea va fi de nesuportat, pentru ca tu niciodata nu ai pus in balanta durerea provocata de tine, ce esti tu sa lasi in urma ta numai fantome ale corpurilor ce odata ti-au apartinut. A incercat in zadar, un corp ce tine la sufletul meu sa il salveze, ba chiar sa te indeparteze...sa ma traga departe de fieara care ai devenit, un demon in noapte. Am ochii injectati cu veninul tau care imi da iluzii in fiecare moment ca esti cu totul alt om, se inflirteaza incetul cu incetul prin vene impreuna cu sangele si se amesteca, devine o substanta nociva pentru organisul meu si ma pune la pat intr-un final. Lichidul acesta plin de viata...otrava amesteca cu forta vitala incepe sa navaleasca spre toate caile de iesire si sistemul meu este curatat, dar farame cu tine au ramas in colutiri ascunse si vor iesi candva, dar pentru moment am ales sa le ingrop undeva adanc si sa incerc ca de fiecare data cand revii cu forta sa te inlatur cat mai departe. Poate ca timpul va face ca bucatelele ramase in sistem sa devina praf si sa dispara definitiv, dar pana atunci asteptarea va fi grea.
Speranta moare ultima

marți, 7 iunie 2011

Speranta moare ultima
                                 
                                   Sase lucruri/persoane care ma fac fericita. Transmis de la suflet la suflet...de la persoana la persoana...de la inima la inima. Greu de spus pentru ca sunt multe care ma fac sa zambesc sau cel putin sa schitez unul in coltul gurii. As putea face o enumerare rapida, dar daca voi face acest lucru voi pierde esenta momentelor tari care se tin in sticlute mici. Deci prin aceasta imi incep deschiderea sufeltului si a mintii in fata amintirilor ce au reusit de fiecare data sa imi coloreze pe fata un suras. Ultimul lucru de pe lista mea de fericiri ar fi...un trandafir alb, dar...daca nu e daruit de persoana care ti-a intrat la suflet fara a pune prea multe intrebari despre copilul nebun ce esti, trandafirul este doar o adunatura de petale care la scurt timp se vor usca. Si atunci ce rost mai are? Cu aceasta trecem cu un covor de petale ce se ridica si invaluie amintirea ca o tornada, la urmatoarea clipa ce ma face fericita. O zi...petrecuta cu iubitul meu in care sa existam doar noi doi. Sa fie soare afara si un copac sub care sa ne adapostim de caldura torida. O alta interpretarea a acestei zile, ar fi ca afara sa ploua cu picaturi mari si noi sa mergem prin ploaie si ca si copii sa ne intindem mainile si fata spre cer pentru a simti atingerea fina a ploii. Cu o miresma de frunze verzi ce au fost potolite de setea ce le mistuia de ceva vreme, ridicandu-se la cer si apoi acoperindu-mi corpul ca o rochie transparenta, pasesc cu sfiala spre urmatorul lucru ce reuseste sa imi aduca un strop de bucurie in viata asta amara. Patrunzand tot mai adanc in sufletul meu, descopar un loc pierdut de lume, iar in mijloc o oaza in care eu si familia mea ne petrecem timpul liber pe care il avem alergand pe iarba verde si chiar facand o baie relaxanta sub o cascada cu apa calduta. Razele soarelui sunt singurele firicele de lumina ce reusesc sa ne lainte corpul, impreuna cu stropii de apa jucausi ce sar de pe adunatura de oase si piele ce a devenit trupul tau. Si zburandu-mi putin gandul de la acest minunat peisaj, nu mai reusesc sa vizualizez familia si totul devine doar o oaza pustie...acesta s-ar intampla daca persoanele dragi s-ar pierde in torentele de rafale ce distrig relatiile care sunt cusute cu o panza subtire. Sufland praful de pe aceste memorii imi vad toti prietenii ce de-a lungul timpului mi-au fost alaturi chiar si atunci cand mi-am varsat furia pe ei si mi-au sters lacrimile de pe fata posomorata. Realizez ca daca toate aceste suflete nu ar mai fi langa mine, corpul meu ar fi tot timpul prins in ghearele suferintei. Un ultim strigat ragusit care imi mai iese pe gura, ma duce rapid cu o adiere usoara alintandu-mi parul spre urmatorul lucru care imi fura un nevinovat suras de pe buze. Cand persoana careia i-ai daruit tot timpul si energia ta iti sopteste usor in ureche "TE IUBESC" este cel mai minunat lucru care te ridica pana in al noulea cer. Aceste cuvinte neinsotite de o fiinta care sa isi aiba sufletul daruit catre tine, ele nu sunt decat niste vorbe ce nu isi au rostul...niste cuvinte ce se vor sparge si cadea in abisul uitarii. Ridicandu-ma de pe pamant cu aceste aripi albe ce stralucesc in lumina palida a soarelui si pufoase la atingerea nevinovata a picurilor cazuti de pe fetele copiilor, ma descopar pe mine, cea care nu iese prea des la suprafata din cauza multelor piedici ce se aduna din ce in ce mai multe in fiecare zi ce trece...dar oare care este motivul? Este clar si chiar nu am nevoie de timp de gandire...SUFLETUL CE MEREU SI-A DAT FERICIREA LA O PARTE PENTRU A-MI ADUCE MIE ZAMBETUL DE CARE AVEAM ATATA NEVOIE...SI-A PUS MAI PRESUS STAREA DE SANATATE DECAT A LUI SI A RAMAS ORICE AR FI FOST LANGA MINE...IUBITUL MEU. Iti multumesc prin intermediul acestei postari ca ai fost intotdeauna gandul meu de dimineata si umarul pe care m-am sprijinit cand mi-a fost greu sa mai continui. Vreau deasemea sa imi cer scuze ca a durat atat de mult sa continui acesta leapsa, dar nu sunt genul de persoana care sa zambesca prea des.

vineri, 29 aprilie 2011

                                               De ce Doamne? Asta este întrebarea mea de astăzi sau mai bine zis de toate zilele. De ce sufar? Nu mai pot duce mult asta. Cum sa mai continui dacă totul este negru în viaţa mea? Mi-a fost luat dreptul la viaţa de cand m-am îndrăgostit de persoana greşită. Acum chiar dacă mai încerc sa reneg faptul ca nu m-a afectat deloc, trecutul îşi lasă amprenta mereu pe urmele mele. De fiecare data cand te vad mi se înfige un cuţit în rana ce si asa este adanca...sangele îmi curge pana nu mai am ce nu mai are ce sa curgă si atunci cad pe jos si uit de mine. Mi-as dori ca de fiecare data sa fie la fel, sa fiu asa tot timpul...sa uit de mine...sa nu mai ştiu nimic...tot timpul la pamant. De ce Doamne? Cum am putut lasă ca sufletul meu sa fie distrus bucăţică cu bucăţică? Cum am putut sa las inima sa se îndrăgosteasca de un psihopat? Am hainele întotdeauna sfaşiate cand te vad pe tine, căci cu o singura atingere distrugi totul în jurul meu...tot ceea ce iubesc...tot ceea ce construiesc. Te urăsc. De ce Doamne? Nu sunt eu persoana perfectă, dar nici sa fac atatea greşeli încat sa mă pedepsesti asa, sau poate ca nu ştiu eu si tu faci toate astea pentru binele meu. Oare? Cateodata te strig si am impresia ca nu mă auzi deloc. Unde eşti cand am nevoie de tine? Simt cum pielea mea încet arde sau îngheaţă, mi-e cam tot una pentru ca ambele provoacă suferinţă corpului. Dar oare asa voi putea uita din nou de mine? Cum sa mai scap de iadul în care sunt? Nu mai exista cale de scăpare. Se zice ca Dumnezeu nu da mai mult decat poţi îndura, dar eu am ajuns la capătul puterilor mele si Dumnezeu tot mă încearcă. Nu mai am viaţa în mine, sunt doar un corp fără suflet...care a ajuns sa facă totul mecanic. Oricum noi suntem maşinării care urmează un program zilnic. Ne trezim...ne sapalam pe fata si dinţi...mancam...ne mai invatrim prin casa pana vine pranzul...apoi iara mancam...mai aranjăm nişte lucruri prin casa...ieşim puţin cu prietenii pe afara...si apoi din masa de seara...si uite asa trece ziua noastră...zi de zi. Am ajuns si mai rău. Eu nu mai pot manca si încerc în fiecare zi sa supavietuiesc...îmi spun în fiecare zi, lasă ca totul va fi bine azi, trebuie sa rezisti...dar îmi vine de fiecare data sa îmi tai venele pana mor, dar nu mă lasă Dumnezeu sa părăsesc acest pamant. Oricum am gatul tăiat, nici eu nu mai ştiu cum mai pot sa respir, dar încerc pana rezerva de aer din plamani se va termina. Cum sa supravietuiesti în astfel de condiţii? Cum? Mă gandesc ca poate mai sunt si alte persoane în situaţia mea. Dar cum au resit sa supravietuiasca? Multe suflete rătăcite mi-au spus ca sa îmi viaţa este cea mai uşoară alegere si este o laşitate o asemenea alegere. Cum sa mai trăiesc? Trăiam ca un suflet nevinovat pe acest pamant pana un nebun a dat de mine si mi-a răpit inoceta de copil ce se disipa în tot organismul. De ce sunt meniti anumiţi indivizi sa trăiască si sa facă rău altor persoane? De ce nu mor odată cu timpul ce trece? De ce nu li se cantareste cat rău au facut si sa dispara odată? DE CE DOAMNE? 
Speranta moare ultima

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Speranta moare ultima
                                           Cum ai reusit sa ma uiti asa de repede? Oare ce te-a determinat sa rupi legatura ce tinea doua trupuri impreuna?Cu ce am gresit in fata de ai lasat sa curga atata fluid vital din rana incat mi-am pierdut cunostiinta? M-ai tradat, desi eu ti-am oferit pana si corpul meu ca scut. Unde pe acest drum lung ai taiat firul subtire care ne-a condus de atata timp? Pasiunea cu care ne iubeam, a ramas impregnata doar pe corpul meu ca o rochie rosie cu multe voaluri. Inot in propia mea mare de lacrimi si cred ca din minut in minut ma voi ineca si nu voi mai vedea fiintele dragi ce m-au tinut in picioare,...voi pierde sufletul cu care mi-am impartit viata si momentele placute,...voi pierde animalul care s-a ghemuit langa mine chiar si atunci cand nu am vrut pe nimeni in preajma, care mi-a tinut de cald atunci cand imi doream sa inghet...sa uit de mine.
Speranta moare ultima
                       Te-ai mai intrebat de cand ai plecat, ce mai fac? Nici macar prin creier nu te-a scurcircuitat acest gand. Eu in tot acest timp nu m-am mai uitat pe unde calc si te-am cautat disperata in orice ochi ce isi aruncau privirea asupra mea. Acum daca cumva te gandesti sa mai caldura sufletesca ce a topit gheata din inima ta, sa stii ca ma gasesti in mijlocul intinderii de ape, cu hainele sfasiate de ciorile ce imi ciugulesc din suflet. De mult timp nu am mai reusit sa ma deschid asemenea unei flori, mi-am inchis toate ferestrele si usile prin care putea intra razele soarelui sau picaturile de ploaie de care aveam nevoie din cand in cand. Te iubesc? Nici eu nu stiu daca acesta dragoste nu s-a transformat intr-o ura ce impiedica pe oricine sa ma mai atinga. Suvitele de par ce demult iti alintau fata sau corpul, le-am taiat. Nu mai sunt ceea ce am fost si inca imi doresc sa redevin acel corp cu vitalitate care putea atinge pana si penele ingerului ce eram. Ai uitat tot ceea ce am trait? Sau respiratia ta nu mai vrea sa te ajute sa traiesti? In fata mortii ma voi lupta pana ce se va scurge si ultima faramita de suflare din corp, dar in acest razboi inegal cu timpul, eu sunt cea care a pierdut. Mi-ai luat bucatelele sfaramate ce au ramas in urma aceste batalii si le-ai imprastiat in toate colturile lumii. CUM VOI MAI FI CAPABILA SA MA REGASESC?

;;