Blogger Layouts

joi, 30 decembrie 2010

Doar o parte din tot aceea furie ce sta sa dea pe afara, ca paharul e plin...flori de gheata intr-un pahar de flacari...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 14:26:00

Speranta moare ultima
         Cu ochii plini de lacrimi îţi spun: TE IUBESC SI NU ŞTIU CE M-AS FACE FĂRĂ TINE...doar nişte cuvinte spulberate de adierea uşoară a vantului, căci ţie nici măcar nu îţi pasa, am fost doar o jucărie pentru tine...tu nu ai ştiut sa iubeşti, nici măcar nu ai simţit ce însemna sa nutreşti un sentiment drag pentru cineva care ti-a luminat viaţa, asa ca totul se termina aici...cu aceste versuri. Acum, poate citind aceste cuvinte îţi vin în minte cateva întrebări. Oare a existat asemenea situaţie si în viaţa mea? Oare ce voi face dacă va exista asemenea situaţie în viaţa mea? Ce voi alege? Îmi voi continua drumul fără sa privesc înapoi sau voi lupta cu toate forţele pentru a demonstra ca o/îl iubesc? Ce voi face? Nu da prea mult...dar nici prea puţin...găseşte echilibrul perfect dintre minciună si adevăr. Dar de unde ştii cand sa te opreşti în a mai căuta? Nu ai de unde si atunci întotdeauna e riscul de a da mai mult si se afla slabiciunea ta pentru ceea ce consideri a fi îngerul tău păzitor....da a da mai mult decat trebuie înseamnă sa devi vulnerabil si sa te laşi manipulat de cel care va ştii ca te străduieşti mai mult decat ar face-o el vreodată. Dar ce însemna a da mai puţin decat este necesar? Înseamnă sa îţi asumi riscul de a fi acuzat ca nu iubeşti si ca nu simţi nimic pentru cel care este fix langa tine, deci consecinţa: vei fi părăsit de cel care oferă mai mult decat tine...ca tu nu eşti în stare sa dai nimic. Si atunci care este alegerea corecta? În ambele cazuri este un risc...o pierdere...deci nu poţi alege nici o varianta si atunci continui sa dai mult cateodata, mai puţin cateodata si asa ajungi la echilibru fără sa îţi dai seama, dar acum se ridica alte întrebări. Ce se întampla atunci cand se profita de dragostea ta, atunci cand din trandafirul plin de culoare, devi doar o uscaciune pentru ca eşti secătuit de apa din tulpina ta? Fiind făcuţi din aceleaşi elemente...aceeaşi structura, diferiţi doar în mici bucatele din ADN, încercăm sa vindecam rana lăsată de apa tulbure în care facem baie si ne lăsăm duşi de val la o apa mai pură decat cea pe care am lăsat-o în urma...continuand sa credem ca nu se va mai întîmpla ceea ce s-a întîmplat. Copil naiv ce eşti, nu ştii tu oare ca rana vindecată ramane cu cicatrice? O inima care este franta în patru...în opt...în doisprezece...e zdrobita de nepăsarea ta, au rămas doar bucatele din tot ceea ce era în trecut si prezentul încă îmi ameninţa existenţa, dar hai sa ne amintim de vremurile frumoase, sa dăm la o parte praful si panzele de paianjen ce stau agatate de vremurile indepartate. Cred ca încă îţi mai amintesti, legatura dintre cer si pamant...îmi inchipuiam ca pot zbura si încă simt adierea vantului în par...atingerea lui fina pe piele...dar azi am rămas doar cu pulbere de stele în mana, tu m-ai adus în acesta stare. Exista momente în care suntem la pamant si continuam sa ne mintim ca ne este bine pentru ca numai asa ne putem ridica...sunt momente în care plangem pana ramanem fără lacrimi...sunt momente în care ne dorim ca totul sa fie altfel...sunt momente în care suspinam si continuam asa pana cineva ne observa...dar totul trece si ni se oferă sansa de a o lua de la capat, dar totul depinde de noi. Nu vreau sa îmi continui viaţa...nu vreau sa incep altceva nou, vreau sa ma intorc în momentul în care eram fericita, în care putem spune Te Iubesc din toata inima si sufletul meu, în care totul era magic...încă te astept...

 

marți, 21 decembrie 2010

Lacrimi de sange...o iubire imposibila dintre un demon si un inger...urme de iubire

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 23:41:00


                Clipe...minute...urme de iubire...sentimente risipite în vant...tot ceea ce conteaza...un strop din tot ceea ce era...lacrimi în ochi...si vorbe în bătaia vantului. Spune tot ceea ce simţi la momentul potrivit ca s-ar putea ca atunci cand te hotarasti sa fie prea tarziu si...totuşi...dacă vei fi respins? Ce alegi între a spune si a fi respins si între a tine în tine, nestiind dacă sentimentele tale vor fi împărtăşite? Alegerea cea mai frecventă este aceea de a ramane în întuneric...în umbra...de a iubi în tăcere...dar totuşi atata durere de fiecare data cand vorbeşti cu el, cand îţi arunca un zambet, durere ce te macine pe dinauntru...te roade  la fel cum apa, roade stancile pentru a-si face loc. Deşi în urma erodarii va rezulta un peisaj magnific, suferinta va ramane mult timp. Spre deosebire de apa, în urma sentimentului tău amar, nu va ramane o persoana extrem de atractivă , ci doar o persoana cu ochii trişti  si cu urme pe trup de depresie. Aceasta nu este singura forma de iubire neimpartasita  sau tăcută care exista...mai este iubirea care ramane în urma trăirii sentimentului de cuplu... Ce poţi face cu acest sentiment? În prima saptamana, încerci sa negi aceste farame care au rămas prizoniere în tine. Nu mai simţi nevoia de a manca, nu mai vrei pe nimeni, doar pe el, lacrimile cu un gust amar ti se preling pe fata ta fină si nu ruseşti sa le opreşti decat atunci cand sufletul tău ramane fără energie. A doua saptamana, este puţin diferită de prima, începi sa mananci, dar mai puţin decat de obicei, manifestarile devin tristeţe si te agati cat poti de prietenii tai pentru a iesi din groapa adanca în care te îneci. A treia saptamana, mananci la fel ca în a doua si asa va ramane, iar...manifestarile tale, adică lacrimile se cicatrizeaza pe fata ta si ingropi toate sentimentele pe care le-ai simţit intr-un colţ adanc al inimii, foarte adanc. Încetul cu încetul tesuturile moarte din corpul tău se cicatrizeaza, încep sa se regenereze, culorile capătă alta nuanţă. În sfîrşit ti-ai revenit...sau este doar o impresie...o masca după care te poti ascunde de restul lumii. Eşti vindecată complet...dar se intampla alta tragedie, revine în viaţa ta...cu tot cu ceea ce tu ai îngropat. Rănile tale se deschid, sangele începe sa curgă siroaie, iar urmele de iubire îşi fac apariţia. Persoana ce odată iti apărea doar în vis, ce era odată doar o plasmuire a gandului tău, ia forma, o poti atinge din nou, ii poti simţi parfumul, atingerile calde...este în carne si oase chiar langa tine si nu iti vine sa crezi ochilor ca tot ceea ce ai îngropat si te-ai straduit sa uiti revine cu forte noi de a te consuma, pentru ca nu stii cum sa ii zici prin ce ai trecut atata timp cat ti-a lipsit, nu stii dacă ar trebui sa ii zici ca ti-a fost dor de el...ca...i-ai dus dorul...ca nu la-i putut uita desi tu ai pus capat lagaturii ce va tinea uniti si atunci te pierzi în multimea gandurilor si totul devine negru în fata ochilor si alegi din nou suferinta în tăcere. Te stingi asemenea unui foc ce mocneste si dintr-o data nu mai are oxigen. Te ingropi din nou in suferinta si alegi din nou sa stai departe de persoana care iti poate vindeca sufletul, pentru ca stii ca e singura solutie prin care il poti uita. Sunt sigura ca nu sunt singura persoana in acesta situatie, mai sunt si altii, dar spre deosebire de ei, eu incerc sa impart ceea ce am simtit si simt cu altii, pentru a nu face aceesi gresala ca mine. Stiu ca aceste sentimente nu vor disparea, dar ma lupt in fiecare zi cu ele si poate in razboiul inegal dintre timp si tot ceea ce simt...poate eu voi fi cea care castiga. AM LACRIMI TATUATE IN INIMA CU NUMELE TAU.
Speranta moare ultima

 

duminică, 19 decembrie 2010

O scrisoare pentru o prea frumoasa fata...simte tot ceea ce spui...cuvinte goale invelite in hartie...nu ma parasi...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:09:00

Speranta moare ultima
               Vreau sa-ti scriu ceva...dar nu-mi găsesc cuvintele...vreau sa-ti spun ceva...dar nu-mi găsesc gandurile, o soptire la ureche sa-tzi zic...dar nu pot sentimentele, nu se pot spune, nu se pot scrie, e ceea ce simt eu pentru un înger care si-a găsit aripile si a plecat în lumea numirii si ma lăsat în ceată si întuneric. În fata ochilor vad doar întuneric, asteptand luminita de la capătul tunelui...asteptand un cuvant...o veste de la îngerul meu păzitor. Sunt singur în lumea asta rece si o parte din mine a murit cand ai spus..."nu-mi pasa"...s-a transformat în cenuşă, s-a destramat templu iubiri care l-am clădit împreuna.
Doresc...vreau ca acel templu sa fie construit din nou...sa renasca ca un phoenix din cenuşă care a rămas, împreuna cu tine, îngerul meu. În fata mea am chipul tău gingaş de înger, ochii tai de diamant, buzele tale de capsuini, te vad îmbrăcată într-un voal alb, asteptand pe cineva...Oare pe cine...?
Mie frica sa ma apropi de tine, din cauza ca ti-am greşit...te-am rănit si jignit...nu mai sunt demn de tine, dar as vrea sa ma apropi de tine, stiind ca în inima mea, tu eşti aleasa sufletului meu. Iertarea...e doar un cuvant ce simti cand spui "iartă-ma" si...vezi ca spune din suflet si din inima acel cuvant, atunci sa-l ierti, dar cand am greşit asa de mult în fata ta, nu sun demn sa ma ierti. Ceaţa s-a lăsat în preajma mea, sunt ca o scoică fără perlă, ca o floare fără petalele ei fine si albe...TU eşti aceea perlă, TU eşti acele petale care îmi dau viata si cu tine ma simt cel mai fericit, nu vreau sa te aud spunand "găseşti pe alta fata", nu , nu găsesc, eu pe tine te-am găsit si pe tine te iubesc si la tine tin, am fost un prost...un tampit...un idiot, ca nu am realizat. Îmi amintesc cu drag si cu uimire prima privire...prima atingere...prima imbratisare...si cum ai spus Te Iubesc, tu...atunci, timpul sa oprit si as dori sa opresc eu timpul de data asta, trebuia sa fiu fericit cand am castigat...dar nu am facut-o, treabuia sa fiu langa tine, sa te sprijin, nu am făcut-o, dar îţi promit cu mana pe inima si suflet ca nu o sa  te dezamagesc, ca dacă te dezamagesc, eu plec...nu mai stau. Asta am vrut sa-ti spun...sa-ti scriu...sa-ti soptesc. Si încă doua cuvinte...scurt si la obiect: "TE IUBESC", si dacă si tu ma iubeşti am sa lupt în continuare pentru iubirea ta. Te pup si te las,
                                                                                                   Cu inima cenuşie,
Iubitul  tău cel drag.

Speranta  moare ultima
   

 

marți, 30 noiembrie 2010

Scrisoare de adio....cenusa unei ultime clipe...o ultima suflare inainte de a muri...pustietatea unui sat locuit....o minciuna in oglinda

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 08:11:00

Speranta moare ultima
                              Nu stiu cu ce sa incep pentru ca sunt mii de cuvinte pe care as avea sa ti le zic si mii de sentimente ce nu o sa mai am ocazia si ti le dezvalui. Da sunt sincera in momentul de fata si intotdeauna am fost, te iubesc si simt ca cerul se rupe in doua si cade peste mine cand stiu ca trebuie sa iti dau acesta veste. Am simtit impreuna fericirea zilelor de toamna, am reusit sa dam o sclipire clipelor ce erau pline de praf, am insufletit momentele ce pareau ca nu mai au pic de viata in ele, si totul doar impreuna cu tine...ca fara tine ma simt ca si cum as fi un trandafir fara culoare, ca si stelele fara cer, ca si ploaia fara de care pamantul ar fi mort de sete. Acestea toate au fost in trecut, au fost scrise atunci cand mai eram un singur suflet...contopirea perfecta dintre bine si rau, dintre inger si demon, dintre apa si foc, dintre iubire si ura si multe altele ce ar fi putut fi perfecte impreuna chiar daca erau total opuse. Inca nu stiu cum sa te fac sa intelegi ca nu vreau asta dar tot ceea ce a fost consemnat cu sange, nu mai poate fi spalat pentru ca rana inca continua sa curga si nu va fi niciodata cicatrizata. M-am simtit importanta alaturi de tine si cel mai de apreciat lucru, iubita de cel caruia eu nu i-am oferit nici un strop de iubire pentru ca nu am mai fost in stare de a mai trai sentimente de cand am fost lovita in inima de cutitul care inca este prezent in fiecare bucatica si taie din ce in ce mai mult si mai adanc. Amandoi...si din nou cuplu...aceste doua cuvinte vor ramane istorie...tu...eu acestea sunt cuvintele care exista acum.
                          Gustul amar imi inunda gura, iar durerea...suferinta...si din nou durerea...golul din inima, totul incepe sa fie la fel ca inate de a te intanli pe tine. Se instaleaza in jurul meu o liniste apasatoare...de mormant, cu adevarat inima ramane secatuita de izvoarele iubirii. De acum inante voi fi desertul ce nu a auzit de apa...trandafriul care este lipsit de culoare, iar petalele cad una cate una pana cand mai ramane doar uscaciuni din mine...iubirea ce a ramas doar ura din ea, ce o va distruge la un moment dat, lasan-d in uram doar piese lipsa dintr-un intreg...va ramane doar aburul in urma trecerii focului si in sfrasit va ramane focul ce va arde pana nu mai avea ce consuma si se va stinge lasand doar jar...cenusa...va ramane doar demonul ce dornic de fapte rele nu ii va pasa ce va lasa in urma lui...va distruge totul in calea lui, iar din binele ce era doar raul mai domina acum. Deci...aici...acum...imi iau adio de la tine fiind constienta de durerea ce o las in sufletul tau pentru ca la fel ca si tine, tot ceea ce va mai ramane din mine va fi UN SUFLET GOL PE DINAUNTRU...deci acesta este CENUSA ULTIMEI CLIPE TRAITE IMPREUNA CU TINE. Adio, sufletul meu....culoarea mea...apa mea...ingerul meu...binele meu, adio si daca te vei mai gandi la mine sunt sigura ca cu timpul voi ajunge cenusa pentru CA TOTUL ESTE TRECATOR.
                      Patul deja este gol fara tine si simt frigul cum imi patrunde in carnea frageda, dar va trebuia sa ma descurc singura de acum incolo. Adio din nou, iubirea mea, visul va fi singurul loc in care ne vom mai intanli, dar desi stiu ca imi va face si mai mult rau te astept pentru a ne petrece eternitatea impreuna, nu imi spulbera si visele, caci ele sunt singurele ce mi-au mai ramas din IUBIREA NOASTRA.
Speranta moare ultima

 

miercuri, 3 noiembrie 2010

Trecut in prezent...un suflet gol pe dinauntru...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:26:00

Speranta moare ultima
                      O zi ca oricare alta, strada plina de oameni si tot ce auzi in jurul tau e linistea, iar daca ridici ochii spre cer vezi cum usor fulgi cad adusi pe o briza de aer. O alta zi, alti oameni pe strada, dar linistea se mentine, fulgi cad in continuare. Si tot asa pana cand deja linistea devine apasatoare, nu mai poti suporta si in liniste se aude un strigat...linistea se sparge in mii de bucatele, iar deodata peisajul se intuneca...frunzele verzi si pline viata...acum incep sa isi piarda din culoare, peisajul chiar devine sobru...fulgi se transforma in cenusa, in jur totul ia foc si nu mai e nimic ce poti salva, nici familie si nici macar propriul suflet. Incerci sa faci liniste...poate...poate...focul se potoleste, dar nu inceteaza pentru ca esti prea furios pe tine, pe cei din jur pentru cum s-au purtat cu tine. Gandurile toate sunt pline de ura, nimic nu mai este cum era inainte, cu fiecare pas ce il faci simti ca si cum ai calca pe cioburi de sticla si pielea incepe sa se degradeze, nu mai am nimic...am pierdut tot ce am iubit...familie...prieteni...iubit...tot...tot ce a fost frumos in viata mea...tot ce o picata in culori, acum totul e plin de cenusa...totul in jur dezastru si unde a disparut?  
Speranta moare ultima
                         Ma rog la Dumenezeu ca totul sa fie la fel ca inainte numai un lucru sa se schimbe: linistea sa devina comunicare si iubire, vreau sa simt pe pielea mea, ce insemna atingerea tandra si usoara a unui suflet, sa simt briza in par si sa simt caldura ce se napusteste asupra mea. Si atunci dorinta spusa cu lacrimi devine realitate. Dar zilele se schimba linistea devine iubire si parfumul de fericire se simte in aer. Dar cat va tine? Eutopia nu poate fi vesnica, si tot ce avem e posibilitatea sa speram la o viata mai buna. Petale de trandafir, o alee se intinde in fata ta, te vezi pe tine cand erai mica si esti cu tatal tau de mana si iti doresti asa de mult acele vremuri inpoi, cand era langa tine, cand erati o familie...dar totusi esti furios pe el, pentru ca te-a lasat doar cu o amintire a vremurilor bune si a distrus-o pe mama ta care era indragostita si dedicata doar lui, si cate lacrimi a varsat...sufletul ei e gol si golul pe care la-i lasat nu il poate umple nimeni, nici macar eu, acelasi gol ai lasat si in sufletul meu si doare atat de tare ca nu mai iti simti corpul...totul in tine este amortit si iti doresti sa simti din  nou atingerea calda de parinte, sa simti mana lui strangand-o pe a ta, protectia pe care ti-o oferea si modul in care te ascundeai duapa el cand iti era frica, dar totul este in trecut si totul a fost scris in creion, deci acum in prezent s-a sters. Pagini rupte dintr-un album inca plutesc in aer...tot ce a fost a ramas in trecut. Trecut...prezent...viitor...sunt doar niste vremuri poate trecatoare, dar cei dragi nu sunt trecatori, raman in suflet pentru totdeauna si chiar daca te mai necajesc tot vei vreau sa vorbesti cu ei, sa le asculti problemele si sa le fi alaturi la greu, caci pana la urma si ei fac parte din familia ta si niciodata nu vei stii cand se poate intoarce roata. O memorie, un tipat de durere, o fila dintr-un album si mai multe amintiri, TE VOI ASTEPTA PANA CAND VOI MURI.

 

luni, 1 noiembrie 2010

Indiferenta...o mare intindere de apa...si asa tot continua sa fie...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:19:00

Speranta moare ultima
                             Cum e cand crezi in dragoste si ea iti este tradata? Dar oare cum e cand iti pierzi increderea ca mai exista iubire pe pamant,si apoi sa dai peste cineva care iti aprinde din nou flacara sperantei si apoi o stinge din nou lasand in urma aceesi durere? Cum mai poti sa iti pui speranta in dragoste cand esti tradat din toate partile? Nici macar eu nu am raspuns la aceste intrebari, care par atat de simple, dar tot ce stiu, este ca ma simt tradat/a de toti si de toate, sunt la pamant, cu toate ancorele jos si un strat gros de praf se aseaza peste mine, paianjenii isi tes panza lor minunata si sclipitoare in jurul meu...peste tot, nu vad decat mult fum, intru intr-o noua lume...Sa ne punem din nou intrebarile de la care am pornit: Cum e cand crezi in dragoste si ea iti este tradata? Dar oare cum e cand iti pierzi increderea ca mai exista iubire pe pamant, si apoi sa dai peste cineva care iti aprinde din nou flacara sperantei si apoi o stinge din nou lasand in urma aceesi durere? Cum mai poti sa iti pui speranta in dragoste cand esti tradat din toate partile? Sa privim afara si in jurul nostru, dar ce vedem? Aceeasi durere care a existat de foarte mult timp si atunci de ce sa mai cred in dragoste si sa patesc de fiecare data la fel: tradare, tradare si inca o data tradare...deci raspunsul la prima intrebare ar fi ca doare de nu te mai poti ridica de jos si nu vrei decat sa te inchizi in tine. Uita-te pe geam daca stai in casa, cum ti se pare ca e lumea de afara? Plina de amaraciune si fiecare cu problemele ei si atunci raspunsul la a doua intrebare e suferinta si te simti nasol si dai vina pe tine pentru ca ai crezut din nou in iubire. Pune-te fata in fata cu persoana iubita si uita-te adanc in ochii ei, caci ochii sunt oglindirea sufletului si daca nu te vezi pe tine, atunci sufletul lui e gol si nu te iubeste, in consecinta raspunsul la a treia intrebare este ca nu mai poti sa iti pui speranta in dragoste. Uita-te acum la tot textul si uita-te la tine si zimi ce vezi....SUFERINTA....DURERE....TRADARE...si te rogi in fiecare minut cu lacrimi pe fata ca totul sa se termine ca nu mai poti suporta, iar frigul din sufletul tau ingheata lacrimile si ele se mai opresc din a se prelinge pe fata ta. Deci ce poti face ca totul sa nu mai doara atat de tare? Nimic, pentru ca nu te poti opri din cunoscut oameni, din iubit, din a cauta pe cineva care sa iti panseze sufletul ranit, sa ii dea caldura de care are nevoie pentru a trai, ai nevoie de aer. Si atunci ce poti face? Poti incerca sa treci peste pana la urmatorul val care va fi atat de mare incat va reusi sa distruga zidul de aparare pe care tu l-ai construit. Dar trebuie sa continua sa mergem mai departe si acest proces de ranire face parte din viata noastra de zi cu zi, numai ca uneori ne loveste mai tare decat ne-am fi asteptat noi sau ne loveste atunci cand ne asteptam mai putin si va trebui sa fim pregatiti cu arme noi impotriva valului de durere ce vine, va trebui sa fim in stare sa inflorim copacul care s-a uscat de viata, va trebui sa fim in stare sa readucem soarele pe cerul inorat, dar toate cu pretul de a fi raniti din nou. ASA CA FIE CA VREM, FIE CA NU VREM VA TREBUI SA FIM PREGATI SA LUPTAM IMPOTRIVA SUFERINTEI SI A TUTUROR DEZASTRELOR CE SE VOR ABATE ASUPRA NOASTRA.

 

luni, 4 octombrie 2010

Sperante...vise...lacrimi...risipite...hraneste-mi visele...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 13:14:00

                                      
                                         Multi oameni in jurul meu, fiecare cu vise spulberate si sprente moarte...ma uit la mine si ma uit si la ei, ma desparte o bariera de toate aceste suflete, ei au renuntat la a mai lupta in batalia dintre durere si dragoste. TE IUBESC, un cuvant care se pare ca a devenit doar un cuvant, sentimentul exsitent in el s-a evaporat si prea multe suflete s-au pierdut in iluziile cauzate de acest cuvant. Ma analizez si analizez si fiintele vii de langa mine si nu vad decat niste papusi manevrate de un papusar, si cu timpul ce trece se pierd in zare, bucatica cu bucatica. Ma privesc din nou pe mine si ii privesc si pe ei, sunt prea mult raniti de iluziile cauzate de dragoste...au renuntat sa ma lupte pentru ceea ce isi doresc...nu mai simt adevarata dragoste, ca in zilele noaste nu mai exista decat suferinta la fiecare colt de strada si doar minciuni spuse in fiecare secunda. Merg mai departe si vad ca bariera incepe sa dispara si ma intreb de ce. Este un singur motiv, sunt la fel ca mine, inca mai arde speranta in sufletul lor, vreau sa ii ajut si pe cei de dincolo de linia ce ne separa...intru in lumea lor. De cum pun piciorul pe partea cealalta, incepe sa ploua cu lacrimi,lovindu-se de pamant devin stropi si ma uda din cap pana in picioare. Ating pe umar unul dintre suflete, se intoarce usor cu fata spre mine, si din adancurile spiritului lui vine o briza rece, ce ma ingheata instantaneu si un pustiu mare se vede...simt un gust amar si totul e in nonculori, nu emite decat amaraciune, suferinta, durere...incet, incet izvoraste din interior un trandafir rosu ca sangele ce s-a varsat de atata timp in numele iubirii, isi infinge spinii in mine si ma capteaza cu totul, dar nu incep sa ma zbat...nu incerc sa scap...vreau sa raman de acesta parte pentru ai ajuta pe toti cei ce au pierdut falcara iubirii...a dragostei...ce au uitat sa mai simta bucuria...ce au uitat sa ma zambeasca...sa mai traiasca in culori. Sunt aici pentru toti cei care v-ati pierdut speranta in iubirea adevarata. Eu inca iubesc si mai pot simti pana in oase sentimentul iubirii si credeti-ma, nu e doar un cuvant, e un sentiment, IUBESC SI SUNT IUBITA LA RANDUL MEU. Ma intreb ce se va intampla cand si eu imi voi pierde speranta? Voi ajunge ca ei? Oare cat mai pot lupta pe acest front? Se va oferi sa ma ajute si pe mine cineva atunci cand voi fi la pamant in genunchi fara posibilitatea de a ma mai ridica? Deocamdata gandesc pozitiv, dar pana cand nu siu...astept ca cineva sa imi hraneasca visele, sperantele si sa imi ofere sprijinul de care am nevoie, pentru ca aceste suflete sunt multe si nu pot lupta de una singura. Aici...acum si intotdeauna, speranta moare ultima dintre toate...speranta ca te va auzi atunci cand strigi, speranta ca vei gasi ceea ce cauti si ai nevoie, speranta ca va rasari soarele dupa multele ploi din viata ta, speranta ca te va gasi cineva si iti va alina durerea...va avea grija de rana ta. IUBESTE CHIAR DACA NU PRIMESTI IN SCHIMB. NU VEI PRIMI DOAR PE MOMENT, DAR APOI VEI VEDEA CA VEI PRIMI DUBLU. Atunci cand lovesti cu rau, tot rau vei primi, dar mai sunt putini oameni, care lovesc cu bine si in timp, primesc bine. Chiar daca nu e imediat, e mult mai revigorant sentimentul atunci cand vezi ca dupa multe lupte in care nu te-ai dat batut, desi a fost greu, ai primit in sfrasit darul pentru care ai luptat atata timp. TINE-TI MINTE, NU SUNTEM INSENSIBILI.


Speranta moare ultima

 

duminică, 3 octombrie 2010

Minciuni...si multe alte lucruri de care nu ma pot detasa...suferinta...doar eu...doar tu

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 06:54:00


Speranta moare ultima
                           Lumina reflectoarelor in ochii mei: caprui...albastri...verzi...negri...ma simt singura, desi sunt inconjurata de o multime de oameni...stau in bratele tale...dar nu inteleg de ce in ochii mei sunt lacrimi si ma gandesc cum ar fi sa scap de aici. Nu ma reprezinta atmosfera...nu mai vad nimic...totul e in ceata...in jurul meu nu e decat fum si ma pierd de tine...toata lumea ma priveste si nu imi doresc decat sa ma ascund, de toti si toate. Nu reusesc sa iti aud glasul si ma pierd tot mai mult in fumul dens. Imi musc buzele si un firicel de sange se prelinge pe carnea uscata si imi zic incontinu:O SA TREC SI PESTE ASTA, TREBUIE SA REZIST. Nu reusesc si tot imi vine sa plang, simt ca picioarele ma lasa. Ma apropi tot mai mult de tine...dar tu nu ma intelegi, am nevoie sa ma strangi in brate, sa imi soptesti in ureche cuvinte dulci, sa ma aperi de tot ceea ce imi este frica. Ma uit in ochii tai si ma intreb, stii tu oare cat de sensibila sunt, desi in exterior par dura, realizezi: STRIG INAUNTRUL MEU, SCAPA-MA...dar ma mai inca o data in ochii tai si vad ca iti place ceea ce se petrece in jurul tau si ma intorc inauntrul meu, cu lacrimi in ochii si imi zic in continuare: DACA LUI II PLACE, CINE SUNT EU SA MA IMPOTRIVESC PLACERII LUI. Voi intra in lumea ta cu riscul de a ma pierde.
Speranta moare ultima
              As vrea sa stiu ca reprezint totul pentru tine, ca sunt sursa ta de apa atunci cand te afli in desert...ca sunt ploaia care te racoreste cu fiecare picatura ce cade pe corpul tau, atunci cand iti este cald...ca sunt luceafarul din multimea de stele ce se afla pe cer...ca sunt soarele dupa o furtuna...ca sunt lumina de care ai nevoie in intuneric...intr-un singur cuvant ca nu poti trai fara mine. Mai stau putin si ma gandesc la tot...daca iti spun tot ceea ce simt...vei fugi de mine...te vei speria...nu vreau sa te pierd...si ma intorc in fumul dens si multimea din jurul meu...pierduta...fara speranta. Voi astepta pana cand vei fi pregatit. Ultima mea rasuflare...cad la pamant strivita de tot ceea ce in jurul meu...inconstienta...nu mai realizez nimic...dar stiu un singur lucru, ca INSEMNI TOTUL PENTRU MINE.

 

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Un nou capitol....pagini rupte dintr-un album....soapte

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:21:00

Speranta moare ultima
                          Un lant de amintiri pastrate intr-un album si toate la randul lor avand fiecare povestea lor...dar ceea ce imi lipseste cel mai mult, e amintirea ta...atingerea ta catifelata pe corpul meu...cand simteam fiorii sarutului tau...imbratisarile sub lumina lunii, mai ales dragostea ce o simteam. O clipa...sau mai multe, parea ca timpul nu se mai scurge, aveam puterea sa oprim minutele in loc. Si ma uit inapoi la ceea ce era, si inca imi aduc aminte cum ne iubeam intinsi pe o patura in mijlocul campului, nu era clipa in care de pe buzele noastre sa nu auzi: TE IUBESC PUIULE, TU REPREZINTI VIATA MEA, ESTI AERUL PE CARE IL RESPIR LA FIECARE CLIPIRE, FARA TINE NU EXIST. AM NEVOIE DE TINE, ASA CUM ARE NEVOIE PAMANTUL DE PLOI , ASA CUM UN INGER ARE NEVOIE DE ARIPILE SALE, ASA CUM CERUL ARE NEVOIE DE STELE, ASA CUM FARA SOARE NU AR MAI EXISTA RASARIT SI APUS, ASA CUM FOCUL NU EXISTA FARA OXIGEN.
                          Un singur cuvant mi-ar trebui ca sa ma intorc din drum...calea e lunga si totul e pustiu aici...intuneric...singuratate...acestea sunt cuvintele care au inceput sa ma caracterizeze. Da-mi voie sa iti explic cee ce simteam cand eram langa tine...imi lua doua secunde sa iti zic, dar imi trebuia o viata intreaga sa iti demonstrez cat de mult TE IUBESC. Am ajuns sa nu mai inteleg...de ce pana si azi cand imi amintesc de tine imi vine sa plang si nu ma mai pot opri...de ce inca ma gandesc cum ar fi fost daca ai fi fost langa mine, iti simt atingerea, iti simt parfumul...te simt aici cu mine, ai lasat in urma ta un suflet care l-ai inlantuit cu indiferenta ta. Nimeni nu te poate inlocui, nici acum si nici mai tarziu. Te iubesc dincolo de limitele lui DA si NU, stiind ca in razboiul inegal cu timpul, eu voi fi cea invinsa.
Speranta moare ultima


 

miercuri, 29 septembrie 2010

Fragmente rupte dintr-un intreg...aici...acum...niciodata

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:52:00

Speranta moare ultima
                                Tacere deplina, camera goala si nu mai vad nimic, caci sunt cuprinsa in intregime de intuneric, inecata intr-o mare da lacrimi, incerc sa imi gasesc drumul spre lumina...dar ea nu exista deloc...inghet intr-o singuratate ce nu isi are pereche si in jurul meu imi vad reflexia, dar pana si oglinzindirile apei se sparg, cioburile imi intra in inima...sangele se amesteca cu apa. Nu mai am aer, sunt sugrumata de linistea apasatoare si pana si lacrimile mele nu mai curg ...s-au evaporat odata cu focul din inima mea, si odata cu acesta flacara nebuna, aburii se ridica deasupra apei, insetata dupa dorinta de a cunoaste unde te-ai ascuns, calc pe nisipul fin, dar talpile mele nu sunt pregatite pentru uscat pentru ca in tot acest timp am stat numai sub intinderea de apa ce ma invaluia si nu ma mai lasa sa imi gasesc drumul spre suprafata. Totul in jurul meu...nu sunt eu...nu am ce cauta pe acest taram...caut apa de care am nevoie pentru a trai dar in fata mea nu este decat o iluzie la ceea ce ascunde acest univers in care ma aflu. In fata mea un inger si un demon isi traiesc iubirea, desi interzisa...alti doi mai in fata cuplului sunt alti doi ingei si demoni, dar acestia se bat pe viata si pe moarte...nu am descoperit inca ceea ce cautam, dar mai fac un pas cu frica sa nu calc urmele unor pasi ce au fost inantea mea, si vad o fata singura care cauta uscatul si nu il gaseste fara a realiza ca se afla chiar acolo unde are nevoie, dar o evit...si totusi gandidu-ma mai bine ma intorc sa o aduc in lumea mea...poate imi va reda apa de care am nevoie, dar cum o aduc in lumea nu rezista deloc si se stinge usor...usor. O duc inapoi pe uscat, petalele ei deja devenind nerge din rosu aprins, ma sperii si o las in lumea ei unde nu va gasi niciodata ceea ce cauta...la fel ca mine, dar ma uit mai bine si vad ca in tot acest timp am fost tot in oceanul de lacrimi...iar tot ceea ce am vazut, cautarea mea diperata dupa apa, cele doua cupluri de ingeri, fata care nu a reusit sa supravietuiasca... nu eram decat cioburile ce au fost impinse de curentii apei si mai adanc inima si mi-am vazut doar toate persoanlitatile mele. Cautarea disperata de apa nu era decat dorinta de a evada din lumea in care sunt captiva pentru tot deauna caci asta mi-a fost blestemul. Ingerul care iubea un demon nu este decat dorinta mea de a nu mai fi singura. Demonul si ingerul care se lupta nu era decat dorinta mea de a ma intelege cineva, iara fata pe care am ocolit-o prima data si apoi am adus-o in lumea mea, era lupta mea continua de a ma schimba, de a trai in alta lume. Faptul ca s-a ofilit nu insemana decat ca nu pot trai in doua universuri in acelasi timp. Tot aici sunt...am ajuns din nou la aceeasi cale:tacere deplina, camera goala si nu mai vad nimic, caci sunt cuprinsa in intregime de intuneric, inecata intr-o mare da lacrimi, incerc sa imi gasesc drumul spre lumina...dar ea nu exista deloc...inghet intr-o singuratate ce nu isi are pereche si in jurul meu imi vad reflexia, dar pana si oglinzindirile apei se sparg. Sunt sortita sa fac acelasi drum de fiecare data, pana cand in sfarsit cineva va veni sa ma salveze. Ajuta-ma, tu cel care ai scapat din singuratate, ca eu inca nu am resit sa gasesc calea. Si in acel moment o soapta se aude foarte incet: IUBIREA ESTE CALEA. Iubirea este cea care te ajuta de fiecare data sa te ridici si sa continui, ea este cea care iti da aripi pentru a gasi cerul ce te astepta de atata timp. Am gasit in sfarsit raspunsul la ceea ce cautam, dar tot in intinderea de apa sunt pentru ca nu am gasit persoana careia sa ii daruiesc iubirea si sa imi daruiasca la randul ei iubirea ce am nevoie ca sa scap din acest univers opac.
Speranta moare ultima

 

O noua zi...un alt paragraf din viata unui suflet

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 08:18:00


Speranta moare ultima
               Un camp plin de flori...adierea vantului aduce cu ea o soapta...IUBIREA ESTE DIVINA...petale de mac se ridica in aer si danseaza in jur colorand cerul cu nuante de rosu aprins, razele soarelui iti intalesc privirea si suntem doar noi doi in marea de flori...imbratisari tandre, un sarut plin de pasiune, buzele tale aluneca usor pe corpul fierbinte...invaluiti intr-o catifea fina ce ne strabate corpul...o singura atingere si totul e asa cum am visat. Cu timpul ne pierdem....peisajul se intuneca...cuvinte...soapte...taceri...incepe sa ploua in sufletul meu si cu fiecare picatura dispari incet...incet si fiecare amintire se intipareste si mai mult in suflet...pare o eternitate de cand ai diparut si ma simt singur, invaluit doar de o ceata densa, fara cale de scapare si singura lumina din viata mea a disparut...cad intr-o groapa fara de scapare, caci singura scapare a disparut odata cu trecerea timpului si a uitat sa se mai intoarca la mine...sau poate ca eu sunt cel care a uitat-o. Nu mai reusesc sa zambesc, sa mai comunic si mi-as dori sa fiu din nou copil, pentru a ma intoarce la acea  inocenta...cand totul ce vedeam in fata mea nu era decat bucurie si credeam ca tot ce vad se poate manca...dar nu, sunt aici...luptandu-ma cu mine insumi pentru a supravietui intr-o lume in care sunt captiv...cu fiecare minut ce trece mii de sabii sunt infipte direct in inima mea si sangele se prelinge usor pe campul ud de lacrimi...nu mai am pe nimeni alaturi de mine, toti prietenii m-au tradat si ea era singura care imi mai poate aduce alinarea, caci fara ea sunt mort. Un singur nume pe buzele mele si tot cu el o sa mor, caci de la ea nu ma poate lua nimeni si tot asa in fiecare zi sunt, caci in lumea mea e o furtuna si tunete si fulgere, nu mai am nimic de la tine...odata cu plecarea ta ai luat totul dupa tine. Noi...de fapt am ramas doar eu..cine sunt....cine am fost...trecut...prezent...trecut in prezent...nu mai sunt cine eram..schimbarea a venit odata cu tine...si ai luat cu tine si inima mea, ca toate sentimentele mele le-ai incuiat intr-o cutie si cheia ai aruncat-o in mare. Acum...aici...totul se termina cu tine si va incepe din nou cu tine, caci doar tu poti sa imi colorezi lumea din nou.

 

luni, 27 septembrie 2010

Istoria unei pagini albe....un suflet inghetat

1 pareri Publicat de A_wounded_soul la 10:54:00

                 O clipa de tacere....gust amar....o multime de oameni in jurul meu, dintre care eu tot singur ma simt si nu imi trebuie decat o singura persoana care sa imi fie aproape....sufletul il am inghetat, inecat in lacrimi, dar tu tot nu vei aparea sa topesti gheata din jur....caci am ramas doar cu o bucata din tot ceea ce a fost...tot ceea ce am trait. Un suflet gol, care astepta pana si in ziua de azi, sa mai vii, spera, caci speranta moare ultima dintre toate. Istoria unui zambet e ascunsa in sufletul lui, dar de cand nu o mai are...totul e pustiu in jurul lui, soarele nu mai rasare, lumina nu mai ajunge...totul e mort de jur imprejur si nu se roaga decat ca ingerul sau se intorca la el. Adu-ti aminte de toate acele clipe cand te strangeam in brate si pentru o clipa aveam impresia ca existam doar noi, totul disparea...traiam un vis...eu inca il mai traiesc, dar fara tine totul nu are sens, caci nu sunt decat o reflexie a ceea ce eram inainte...te intreb, raspunde-mi unde esti acum cand am nevoie de tine. Un inger negru ma prinde in brate, si nu imi mai da drumu, sunt captiv intre viata si moarte...speranta ca te vei intoarce si durere...si nu vreau decat sa se termine acest chin...unde esti? Aceeasi intrebare, oare ma vezi tu pe mine? Oare daca ai stii ca sufar te-ai intoarce inapoi si mi-ai salva sufletul de la inec, caci fara tine sunt un nimic, o fiinta lipsita de viata, un tigru in captivitate....si tot ce aud nu e decat vocea ta cand imi sopteai la ureche: TE IUBESC. Captiv inca in acesta lume, strig dupa tine, dar tu nu ma auzi. TE IUBESC, INTORCE-TE LA MINE.

Speranta moare ultima

 

;;
Subscribe to: Postări (Atom)