Bucatele sparte din oglinda sufletului meu si fragmente din tot ceea ce era in trecut: Fragmente rupte dintr-un intreg...aici...acum...niciodata

miercuri, 29 septembrie 2010

Fragmente rupte dintr-un intreg...aici...acum...niciodata

Publicat de A_wounded_soul la 12:52:00

Speranta moare ultima

Tacere deplina, camera goala si nu mai vad nimic, caci sunt cuprinsa in intregime de intuneric, inecata intr-o mare da lacrimi, incerc sa imi gasesc drumul spre lumina...dar ea nu exista deloc...inghet intr-o singuratate ce nu isi are pereche si in jurul meu imi vad reflexia, dar pana si oglinzindirile apei se sparg, cioburile imi intra in inima...sangele se amesteca cu apa. Nu mai am aer, sunt sugrumata de linistea apasatoare si pana si lacrimile mele nu mai curg ...s-au evaporat odata cu focul din inima mea, si odata cu acesta flacara nebuna, aburii se ridica deasupra apei, insetata dupa dorinta de a cunoaste unde te-ai ascuns, calc pe nisipul fin, dar talpile mele nu sunt pregatite pentru uscat pentru ca in tot acest timp am stat numai sub intinderea de apa ce ma invaluia si nu ma mai lasa sa imi gasesc drumul spre suprafata. Totul in jurul meu...nu sunt eu...nu am ce cauta pe acest taram...caut apa de care am nevoie pentru a trai dar in fata mea nu este decat o iluzie la ceea ce ascunde acest univers in care ma aflu. In fata mea un inger si un demon isi traiesc iubirea, desi interzisa...alti doi mai in fata cuplului sunt alti doi ingei si demoni, dar acestia se bat pe viata si pe moarte...nu am descoperit inca ceea ce cautam, dar mai fac un pas cu frica sa nu calc urmele unor pasi ce au fost inantea mea, si vad o fata singura care cauta uscatul si nu il gaseste fara a realiza ca se afla chiar acolo unde are nevoie, dar o evit...si totusi gandidu-ma mai bine ma intorc sa o aduc in lumea mea...poate imi va reda apa de care am nevoie, dar cum o aduc in lumea nu rezista deloc si se stinge usor...usor. O duc inapoi pe uscat, petalele ei deja devenind nerge din rosu aprins, ma sperii si o las in lumea ei unde nu va gasi niciodata ceea ce cauta...la fel ca mine, dar ma uit mai bine si vad ca in tot acest timp am fost tot in oceanul de lacrimi...iar tot ceea ce am vazut, cautarea mea diperata dupa apa, cele doua cupluri de ingeri, fata care nu a reusit sa supravietuiasca... nu eram decat cioburile ce au fost impinse de curentii apei si mai adanc inima si mi-am vazut doar toate persoanlitatile mele. Cautarea disperata de apa nu era decat dorinta de a evada din lumea in care sunt captiva pentru tot deauna caci asta mi-a fost blestemul. Ingerul care iubea un demon nu este decat dorinta mea de a nu mai fi singura. Demonul si ingerul care se lupta nu era decat dorinta mea de a ma intelege cineva, iara fata pe care am ocolit-o prima data si apoi am adus-o in lumea mea, era lupta mea continua de a ma schimba, de a trai in alta lume. Faptul ca s-a ofilit nu insemana decat ca nu pot trai in doua universuri in acelasi timp. Tot aici sunt...am ajuns din nou la aceeasi cale:tacere deplina, camera goala si nu mai vad nimic, caci sunt cuprinsa in intregime de intuneric, inecata intr-o mare da lacrimi, incerc sa imi gasesc drumul spre lumina...dar ea nu exista deloc...inghet intr-o singuratate ce nu isi are pereche si in jurul meu imi vad reflexia, dar pana si oglinzindirile apei se sparg. Sunt sortita sa fac acelasi drum de fiecare data, pana cand in sfarsit cineva va veni sa ma salveze. Ajuta-ma, tu cel care ai scapat din singuratate, ca eu inca nu am resit sa gasesc calea. Si in acel moment o soapta se aude foarte incet: IUBIREA ESTE CALEA. Iubirea este cea care te ajuta de fiecare data sa te ridici si sa continui, ea este cea care iti da aripi pentru a gasi cerul ce te astepta de atata timp. Am gasit in sfarsit raspunsul la ceea ce cautam, dar tot in intinderea de apa sunt pentru ca nu am gasit persoana careia sa ii daruiesc iubirea si sa imi daruiasca la randul ei iubirea ce am nevoie ca sa scap din acest univers opac.