joi, 30 decembrie 2010
Doar o parte din tot aceea furie ce sta sa dea pe afara, ca paharul e plin...flori de gheata intr-un pahar de flacari...
0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 14:26:00 |
| Speranta moare ultima |
Cu ochii plini de lacrimi îţi spun: TE IUBESC SI NU ŞTIU CE M-AS FACE FĂRĂ TINE...doar nişte cuvinte spulberate de adierea uşoară a vantului, căci ţie nici măcar nu îţi pasa, am fost doar o jucărie pentru tine...tu nu ai ştiut sa iubeşti, nici măcar nu ai simţit ce însemna sa nutreşti un sentiment drag pentru cineva care ti-a luminat viaţa, asa ca totul se termina aici...cu aceste versuri. Acum, poate citind aceste cuvinte îţi vin în minte cateva întrebări. Oare a existat asemenea situaţie si în viaţa mea? Oare ce voi face dacă va exista asemenea situaţie în viaţa mea? Ce voi alege? Îmi voi continua drumul fără sa privesc înapoi sau voi lupta cu toate forţele pentru a demonstra ca o/îl iubesc? Ce voi face? Nu da prea mult...dar nici prea puţin...găseşte echilibrul perfect dintre minciună si adevăr. Dar de unde ştii cand sa te opreşti în a mai căuta? Nu ai de unde si atunci întotdeauna e riscul de a da mai mult si se afla slabiciunea ta pentru ceea ce consideri a fi îngerul tău păzitor....da a da mai mult decat trebuie înseamnă sa devi vulnerabil si sa te laşi manipulat de cel care va ştii ca te străduieşti mai mult decat ar face-o el vreodată. Dar ce însemna a da mai puţin decat este necesar? Înseamnă sa îţi asumi riscul de a fi acuzat ca nu iubeşti si ca nu simţi nimic pentru cel care este fix langa tine, deci consecinţa: vei fi părăsit de cel care oferă mai mult decat tine...ca tu nu eşti în stare sa dai nimic. Si atunci care este alegerea corecta? În ambele cazuri este un risc...o pierdere...deci nu poţi alege nici o varianta si atunci continui sa dai mult cateodata, mai puţin cateodata si asa ajungi la echilibru fără sa îţi dai seama, dar acum se ridica alte întrebări. Ce se întampla atunci cand se profita de dragostea ta, atunci cand din trandafirul plin de culoare, devi doar o uscaciune pentru ca eşti secătuit de apa din tulpina ta? Fiind făcuţi din aceleaşi elemente...aceeaşi structura, diferiţi doar în mici bucatele din ADN, încercăm sa vindecam rana lăsată de apa tulbure în care facem baie si ne lăsăm duşi de val la o apa mai pură decat cea pe care am lăsat-o în urma...continuand sa credem ca nu se va mai întîmpla ceea ce s-a întîmplat. Copil naiv ce eşti, nu ştii tu oare ca rana vindecată ramane cu cicatrice? O inima care este franta în patru...în opt...în doisprezece...e zdrobita de nepăsarea ta, au rămas doar bucatele din tot ceea ce era în trecut si prezentul încă îmi ameninţa existenţa, dar hai sa ne amintim de vremurile frumoase, sa dăm la o parte praful si panzele de paianjen ce stau agatate de vremurile indepartate. Cred ca încă îţi mai amintesti, legatura dintre cer si pamant...îmi inchipuiam ca pot zbura si încă simt adierea vantului în par...atingerea lui fina pe piele...dar azi am rămas doar cu pulbere de stele în mana, tu m-ai adus în acesta stare. Exista momente în care suntem la pamant si continuam sa ne mintim ca ne este bine pentru ca numai asa ne putem ridica...sunt momente în care plangem pana ramanem fără lacrimi...sunt momente în care ne dorim ca totul sa fie altfel...sunt momente în care suspinam si continuam asa pana cineva ne observa...dar totul trece si ni se oferă sansa de a o lua de la capat, dar totul depinde de noi. Nu vreau sa îmi continui viaţa...nu vreau sa incep altceva nou, vreau sa ma intorc în momentul în care eram fericita, în care putem spune Te Iubesc din toata inima si sufletul meu, în care totul era magic...încă te astept...
marți, 21 decembrie 2010
Lacrimi de sange...o iubire imposibila dintre un demon si un inger...urme de iubire
0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 23:41:00
Clipe...minute...urme de iubire...sentimente risipite în vant...tot ceea ce conteaza...un strop din tot ceea ce era...lacrimi în ochi...si vorbe în bătaia vantului. Spune tot ceea ce simţi la momentul potrivit ca s-ar putea ca atunci cand te hotarasti sa fie prea tarziu si...totuşi...dacă vei fi respins? Ce alegi între a spune si a fi respins si între a tine în tine, nestiind dacă sentimentele tale vor fi împărtăşite? Alegerea cea mai frecventă este aceea de a ramane în întuneric...în umbra...de a iubi în tăcere...dar totuşi atata durere de fiecare data cand vorbeşti cu el, cand îţi arunca un zambet, durere ce te macine pe dinauntru...te roade la fel cum apa, roade stancile pentru a-si face loc. Deşi în urma erodarii va rezulta un peisaj magnific, suferinta va ramane mult timp. Spre deosebire de apa, în urma sentimentului tău amar, nu va ramane o persoana extrem de atractivă , ci doar o persoana cu ochii trişti si cu urme pe trup de depresie. Aceasta nu este singura forma de iubire neimpartasita sau tăcută care exista...mai este iubirea care ramane în urma trăirii sentimentului de cuplu... Ce poţi face cu acest sentiment? În prima saptamana, încerci sa negi aceste farame care au rămas prizoniere în tine. Nu mai simţi nevoia de a manca, nu mai vrei pe nimeni, doar pe el, lacrimile cu un gust amar ti se preling pe fata ta fină si nu ruseşti sa le opreşti decat atunci cand sufletul tău ramane fără energie. A doua saptamana, este puţin diferită de prima, începi sa mananci, dar mai puţin decat de obicei, manifestarile devin tristeţe si te agati cat poti de prietenii tai pentru a iesi din groapa adanca în care te îneci. A treia saptamana, mananci la fel ca în a doua si asa va ramane, iar...manifestarile tale, adică lacrimile se cicatrizeaza pe fata ta si ingropi toate sentimentele pe care le-ai simţit intr-un colţ adanc al inimii, foarte adanc. Încetul cu încetul tesuturile moarte din corpul tău se cicatrizeaza, încep sa se regenereze, culorile capătă alta nuanţă. În sfîrşit ti-ai revenit...sau este doar o impresie...o masca după care te poti ascunde de restul lumii. Eşti vindecată complet...dar se intampla alta tragedie, revine în viaţa ta...cu tot cu ceea ce tu ai îngropat. Rănile tale se deschid, sangele începe sa curgă siroaie, iar urmele de iubire îşi fac apariţia. Persoana ce odată iti apărea doar în vis, ce era odată doar o plasmuire a gandului tău, ia forma, o poti atinge din nou, ii poti simţi parfumul, atingerile calde...este în carne si oase chiar langa tine si nu iti vine sa crezi ochilor ca tot ceea ce ai îngropat si te-ai straduit sa uiti revine cu forte noi de a te consuma, pentru ca nu stii cum sa ii zici prin ce ai trecut atata timp cat ti-a lipsit, nu stii dacă ar trebui sa ii zici ca ti-a fost dor de el...ca...i-ai dus dorul...ca nu la-i putut uita desi tu ai pus capat lagaturii ce va tinea uniti si atunci te pierzi în multimea gandurilor si totul devine negru în fata ochilor si alegi din nou suferinta în tăcere. Te stingi asemenea unui foc ce mocneste si dintr-o data nu mai are oxigen. Te ingropi din nou in suferinta si alegi din nou sa stai departe de persoana care iti poate vindeca sufletul, pentru ca stii ca e singura solutie prin care il poti uita. Sunt sigura ca nu sunt singura persoana in acesta situatie, mai sunt si altii, dar spre deosebire de ei, eu incerc sa impart ceea ce am simtit si simt cu altii, pentru a nu face aceesi gresala ca mine. Stiu ca aceste sentimente nu vor disparea, dar ma lupt in fiecare zi cu ele si poate in razboiul inegal dintre timp si tot ceea ce simt...poate eu voi fi cea care castiga. AM LACRIMI TATUATE IN INIMA CU NUMELE TAU.
 |
| Speranta moare ultima |
duminică, 19 decembrie 2010
O scrisoare pentru o prea frumoasa fata...simte tot ceea ce spui...cuvinte goale invelite in hartie...nu ma parasi...
0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:09:00 |
| Speranta moare ultima |
Doresc...vreau ca acel templu sa fie construit din nou...sa renasca ca un phoenix din cenuşă care a rămas, împreuna cu tine, îngerul meu. În fata mea am chipul tău gingaş de înger, ochii tai de diamant, buzele tale de capsuini, te vad îmbrăcată într-un voal alb, asteptand pe cineva...Oare pe cine...?
Mie frica sa ma apropi de tine, din cauza ca ti-am greşit...te-am rănit si jignit...nu mai sunt demn de tine, dar as vrea sa ma apropi de tine, stiind ca în inima mea, tu eşti aleasa sufletului meu. Iertarea...e doar un cuvant ce simti cand spui "iartă-ma" si...vezi ca spune din suflet si din inima acel cuvant, atunci sa-l ierti, dar cand am greşit asa de mult în fata ta, nu sun demn sa ma ierti. Ceaţa s-a lăsat în preajma mea, sunt ca o scoică fără perlă, ca o floare fără petalele ei fine si albe...TU eşti aceea perlă, TU eşti acele petale care îmi dau viata si cu tine ma simt cel mai fericit, nu vreau sa te aud spunand "găseşti pe alta fata", nu , nu găsesc, eu pe tine te-am găsit si pe tine te iubesc si la tine tin, am fost un prost...un tampit...un idiot, ca nu am realizat. Îmi amintesc cu drag si cu uimire prima privire...prima atingere...prima imbratisare...si cum ai spus Te Iubesc, tu...atunci, timpul sa oprit si as dori sa opresc eu timpul de data asta, trebuia sa fiu fericit cand am castigat...dar nu am facut-o, treabuia sa fiu langa tine, sa te sprijin, nu am făcut-o, dar îţi promit cu mana pe inima si suflet ca nu o sa te dezamagesc, ca dacă te dezamagesc, eu plec...nu mai stau. Asta am vrut sa-ti spun...sa-ti scriu...sa-ti soptesc. Si încă doua cuvinte...scurt si la obiect: "TE IUBESC", si dacă si tu ma iubeşti am sa lupt în continuare pentru iubirea ta. Te pup si te las,
Cu inima cenuşie,
Cu inima cenuşie,
 |
| Speranta moare ultima |
;;
Subscribe to:
Postări (Atom)
