Bucatele sparte din oglinda sufletului meu si fragmente din tot ceea ce era in trecut

      Sti cand moare un suflet ? Atunci cand ajungi sa-l calci de foarte multe ori in picioare, iar el inca iti da sanse. Se mai gandeste la una si inca una si tot asa, pana cand trandafirul ce era rosu aprins ajunge sa se ofileasca. Si oare de ce ? Pentru ca mandria ta e mai mare ? Oare pentru ca tu nu te pui in locul celuilalt ? Ai zis ca iti fac rau, daca ma apropii de tine, ca eu nu stiu cum e sa iubesti pe cineva si sa te doare efectiv iubindul. Dar ma intreb oare ce faci tu, atunci cand folosesti fiecare cuvant spus ca o arma ? Un cutit ce se invarte in rana, desi ea e adanca. Simti sau ai simtit tu oare vreodata cum clocotea sangele in mine ? Cum dornit sa iti intoarca cu acceasi moneda, ceea ce tu i-ai dat, sa vrea sa se verse pe tine ?  Dar am inghitit de fiecare data in sec, arzandu-mi buzele, ca caldura sa nu te arda. Mi-am pus eu in pericol viata numai ca sa o salvez pe a ta. Dar spune-mi a contat vreodata pentru tine ? Ce mi-ai oferit la schimb ? Pelin si otrava astfel incat corpul sa moara incet. M-ai lasat sa ma sting incet incet in chinuri, ca apoi sa dai din nou vina pe mine; sa infigi un ultim tarus astfel incat sa numai ramana decat lacrimile, furia, supararea, durerea si tot ce e mai rau. Mai facut sa imi fie frica sa ma iubesc. M-ai ajutat sa construiesc ziduri atat de inalte incat nici cel mai curajos soldat nu le-ar escalada din nebunie.