vineri, 29 aprilie 2011
Ultimul apel la Dumnezeu de a ma salva din acest iad...moarte lenta si in chinuri...unde sa mai fug
Publicat de A_wounded_soul la 13:09:00 De ce Doamne? Asta este întrebarea mea de astăzi sau mai bine zis de toate zilele. De ce sufar? Nu mai pot duce mult asta. Cum sa mai continui dacă totul este negru în viaţa mea? Mi-a fost luat dreptul la viaţa de cand m-am îndrăgostit de persoana greşită. Acum chiar dacă mai încerc sa reneg faptul ca nu m-a afectat deloc, trecutul îşi lasă amprenta mereu pe urmele mele. De fiecare data cand te vad mi se înfige un cuţit în rana ce si asa este adanca...sangele îmi curge pana nu mai am ce nu mai are ce sa curgă si atunci cad pe jos si uit de mine. Mi-as dori ca de fiecare data sa fie la fel, sa fiu asa tot timpul...sa uit de mine...sa nu mai ştiu nimic...tot timpul la pamant. De ce Doamne? Cum am putut lasă ca sufletul meu sa fie distrus bucăţică cu bucăţică? Cum am putut sa las inima sa se îndrăgosteasca de un psihopat? Am hainele întotdeauna sfaşiate cand te vad pe tine, căci cu o singura atingere distrugi totul în jurul meu...tot ceea ce iubesc...tot ceea ce construiesc. Te urăsc. De ce Doamne? Nu sunt eu persoana perfectă, dar nici sa fac atatea greşeli încat sa mă pedepsesti asa, sau poate ca nu ştiu eu si tu faci toate astea pentru binele meu. Oare? Cateodata te strig si am impresia ca nu mă auzi deloc. Unde eşti cand am nevoie de tine? Simt cum pielea mea încet arde sau îngheaţă, mi-e cam tot una pentru ca ambele provoacă suferinţă corpului. Dar oare asa voi putea uita din nou de mine? Cum sa mai scap de iadul în care sunt? Nu mai exista cale de scăpare. Se zice ca Dumnezeu nu da mai mult decat poţi îndura, dar eu am ajuns la capătul puterilor mele si Dumnezeu tot mă încearcă. Nu mai am viaţa în mine, sunt doar un corp fără suflet...care a ajuns sa facă totul mecanic. Oricum noi suntem maşinării care urmează un program zilnic. Ne trezim...ne sapalam pe fata si dinţi...mancam...ne mai invatrim prin casa pana vine pranzul...apoi iara mancam...mai aranjăm nişte lucruri prin casa...ieşim puţin cu prietenii pe afara...si apoi din masa de seara...si uite asa trece ziua noastră...zi de zi. Am ajuns si mai rău. Eu nu mai pot manca si încerc în fiecare zi sa supavietuiesc...îmi spun în fiecare zi, lasă ca totul va fi bine azi, trebuie sa rezisti...dar îmi vine de fiecare data sa îmi tai venele pana mor, dar nu mă lasă Dumnezeu sa părăsesc acest pamant. Oricum am gatul tăiat, nici eu nu mai ştiu cum mai pot sa respir, dar încerc pana rezerva de aer din plamani se va termina. Cum sa supravietuiesti în astfel de condiţii? Cum? Mă gandesc ca poate mai sunt si alte persoane în situaţia mea. Dar cum au resit sa supravietuiasca? Multe suflete rătăcite mi-au spus ca sa îmi viaţa este cea mai uşoară alegere si este o laşitate o asemenea alegere. Cum sa mai trăiesc? Trăiam ca un suflet nevinovat pe acest pamant pana un nebun a dat de mine si mi-a răpit inoceta de copil ce se disipa în tot organismul. De ce sunt meniti anumiţi indivizi sa trăiască si sa facă rău altor persoane? De ce nu mor odată cu timpul ce trece? De ce nu li se cantareste cat rău au facut si sa dispara odată? DE CE DOAMNE?
 |
| Speranta moare ultima |
Subscribe to:
Postare comentarii (Atom)
8 pareri:
Viata tot timpul este o curva dar noi trebuie sa rezistem. Tu stii raspunsurile la aceste intrebari, tu esti singura care stie ce este de facut, nu fa fapte necugetate, rezisti pentru ca stiu ca poti, stiu prin ce treci dar nu mai poti sa treci prin acest chin singura, ai prieteni apeleaza la ei si daca sunt prieteni adevarati te ajuta, nu esti singura.
cateodata ,viata inseamna numai sa fim vii , fara alte emotii ... sa fii doar vie ...
sunt sigura ca totul se rezolva in final , totul ... ai grija de tine
P.S.: poate chiar in final numai tu esti cel mai aproape de tine :*:* , insa sunt si alte suflete care vor sa fie alaturi de tine :)
Am spus-o de multe ori si o voi spune in continuare:speranta nu moare ultima...speranta nu moare niciodata...
Imi pare rau...
Da asa e, dar atunci cand trupul tau e mort, iti trece toata viata prin fata si speranta moare odata cu tine, la asta ma refeream. Si oricum asta este semnatura mea: speranta moare ultima.
răspunzându'ţi la ceea ce ai spus la postarea mea, pot spune că nu e totuşi uşor să ne schimbăm conştient. în sensul că, dacă tu spui ''ok, eu ar trebui să fiu aşa'', nu întodeauna îţi va ieşi. totul din jur ne schimbă, şi dacă la un moment dat ne trezim şi ne dăm seama că ceva, sau chiar totul e greşit, e vina unui element/mai multe din ceea ce ne înconjoară. fie un prieten, fie plecarea unei persoane dragi, fie comportamentul/atitudinea unora.. şi cel mai uşor e să încerci să găseşti puctul greşit şi să'l îndepărtezi, astfel încât, tot inconştient te vei schimba la loc.
sincer, nici eu nu'mi dau seama cum am reuşit asta. ultimele zile am spus/făcut lucruri care nu le'am mai spus/făcut de câteva luni din cauza că mă gândeam prea mult la restu, să le fie lor mai bine să nu'şi facă rău etc. da, şi acuma îmi pasă de ei, mai mult ca de mine, dar doar de cei care mi'au fost alături, logic. pur şi simplu îmi spunea colega de banca miercuri.
''nu vin la şcoală azi''
''ok. problema ta'' mi'am băgat căştile în urechi şi am plecat. altă dată îi spuneam să vină la şcoală că pierde şi alea alea. am hotărât că e viaţa ei, şi face ce vrea. nu's nici mă'sa, nici nimeni. de ce să'mi mai bat capul.
şi aşa mi'am dat seama că ceva e diferit, şi am fost mai atentă la ceea ce spuneam.. şi am văzut că mă port altfel.. schimbare în 3 zile..
cat de bine cunosc sentimentul descris de tine....:(((:(((( timpul le va rezolva pe toate...asa e mereu...doar ca uneori dureaza MULT PREA MULT........:(
Asta nu inseamna ca s`a terminat viata ta..e doar un capitol din ea..nu exista fericire deplina,doar momente de fericire!
Trimiteți un comentariu