skip to main |
skip to sidebar
 |
| Speranta moare ultima |
Indemnati de propria soarta sa ne ucidem visele, ne aruncam in prapastia fara fund, nestiind ce ne asteapta dincolo de viata pe care o ducem...dincolo de moarte...dincolo de intuneric...si nu ne dorim sa mai ducem viata care deja a ajuns sa fie o povara pentru noi...renuntam sa mai luptam pentru ceea ce ne dorim, renuntam la visele noastre, renuntam la tot ceea ce ne defineste doar pentru ca soarta ne impinge spre marginea prapastiei. Cum ramane cu visele noastre? Cum ramane cu ceea ce iubim? Cum ramane cu viitorul pe care ni l-am imaginat? Cum ramane cu viata pe care o ducem? Nu mai reusim sa simtim nimic, nici macar frigul care ne inteapa cu arzatoarea dorinta de a ne trezi din somnul adanc in care am cazut...nici macar caldura exagerata care incerca sa ne trezeasca din visul ce se transforma in cosmar, arzandu-ne pielea. De ce viata pe care o ducem nu ne ofera ceea ce avem nevoie intotdeauna? De ce suntem sortiti sa ducem pe umerii nostri crucea celor dinaintea noastra? De ce repetam aceleasi greseli la infinit? De ce cateodata nu ne mai puteam trezi din somnul ce ne-a patruns adanc pana in suflet? De ce nu putem opri lacrimile sa curga pe obraz? Atatea intrebari la care nu gasim raspuns...poate aceleasi intrebari de cand eram mici si la care nici pana acum nu am gasit raspuns. Ne inecam in balta de sange ce este imprejurul nostru...in propriul nostru sange...ne ucidem de fiecare data cand incercam sa nu mai fim ca stramosii nostri, de fiecare data cand incercam sa ne ridicam deasupra celor ce ne asupresc, de fiecare data cand incercam sa iesim din tiparele acestei lumi.In incercarea de a atinge cerul cu degetul ne intindem aripile, dar atunci cand incercam sa zburam ele ne sunt distruse de ploaia de vise stinse. Si pentru ce panza de paianjen ce tinea visele nostre e acum sfasiata? Doar pentru faptul ca am incercat sa visam, doar pentru ca am incercat sa atingem imposibilul. Lumina puternica a zilei ne intra in ochi si atunci alegem sa inchidem ochii si sa nu mai visam la nimic...sa nu mai vedem decat intunericul in care ne refugiem speriati de amprenta puternica ce a pus-o timpul asupra noastra, dar de ce? Pentru ca soarta ne-a adus numai ploaie in casa si a uitat de razele soarelui ce ar trebui sa ne ofere zambetul pe fata...ne-a adus numai grindina uitand ca mai avem nevoie si de o ploaie linistitoare care sa iti umple sufletul de bucurie...ne-a adus numai caldura uitand de racoarea ce avem nevoie pentru a ne trezi la viata. Deci iata-ne din nou la marginea prapastiei, uitand de lumea de afara si aruncandu-ne in groapa fara fund, pentru ca nimeni nu ne poate trezi si nici nu vrem sa ne trezim. Deci nu lasa pe altii sa iti conduca destinul, ia soarta de corne si spune-i tu pe unde sa mearga. NU O LASA PE EA SA TE CONDUCA.
 |
| Speranta moare ultima |
0 pareri:
Trimiteți un comentariu