Blogger Layouts

marți, 21 decembrie 2010

Lacrimi de sange...o iubire imposibila dintre un demon si un inger...urme de iubire

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 23:41:00


                Clipe...minute...urme de iubire...sentimente risipite în vant...tot ceea ce conteaza...un strop din tot ceea ce era...lacrimi în ochi...si vorbe în bătaia vantului. Spune tot ceea ce simţi la momentul potrivit ca s-ar putea ca atunci cand te hotarasti sa fie prea tarziu si...totuşi...dacă vei fi respins? Ce alegi între a spune si a fi respins si între a tine în tine, nestiind dacă sentimentele tale vor fi împărtăşite? Alegerea cea mai frecventă este aceea de a ramane în întuneric...în umbra...de a iubi în tăcere...dar totuşi atata durere de fiecare data cand vorbeşti cu el, cand îţi arunca un zambet, durere ce te macine pe dinauntru...te roade  la fel cum apa, roade stancile pentru a-si face loc. Deşi în urma erodarii va rezulta un peisaj magnific, suferinta va ramane mult timp. Spre deosebire de apa, în urma sentimentului tău amar, nu va ramane o persoana extrem de atractivă , ci doar o persoana cu ochii trişti  si cu urme pe trup de depresie. Aceasta nu este singura forma de iubire neimpartasita  sau tăcută care exista...mai este iubirea care ramane în urma trăirii sentimentului de cuplu... Ce poţi face cu acest sentiment? În prima saptamana, încerci sa negi aceste farame care au rămas prizoniere în tine. Nu mai simţi nevoia de a manca, nu mai vrei pe nimeni, doar pe el, lacrimile cu un gust amar ti se preling pe fata ta fină si nu ruseşti sa le opreşti decat atunci cand sufletul tău ramane fără energie. A doua saptamana, este puţin diferită de prima, începi sa mananci, dar mai puţin decat de obicei, manifestarile devin tristeţe si te agati cat poti de prietenii tai pentru a iesi din groapa adanca în care te îneci. A treia saptamana, mananci la fel ca în a doua si asa va ramane, iar...manifestarile tale, adică lacrimile se cicatrizeaza pe fata ta si ingropi toate sentimentele pe care le-ai simţit intr-un colţ adanc al inimii, foarte adanc. Încetul cu încetul tesuturile moarte din corpul tău se cicatrizeaza, încep sa se regenereze, culorile capătă alta nuanţă. În sfîrşit ti-ai revenit...sau este doar o impresie...o masca după care te poti ascunde de restul lumii. Eşti vindecată complet...dar se intampla alta tragedie, revine în viaţa ta...cu tot cu ceea ce tu ai îngropat. Rănile tale se deschid, sangele începe sa curgă siroaie, iar urmele de iubire îşi fac apariţia. Persoana ce odată iti apărea doar în vis, ce era odată doar o plasmuire a gandului tău, ia forma, o poti atinge din nou, ii poti simţi parfumul, atingerile calde...este în carne si oase chiar langa tine si nu iti vine sa crezi ochilor ca tot ceea ce ai îngropat si te-ai straduit sa uiti revine cu forte noi de a te consuma, pentru ca nu stii cum sa ii zici prin ce ai trecut atata timp cat ti-a lipsit, nu stii dacă ar trebui sa ii zici ca ti-a fost dor de el...ca...i-ai dus dorul...ca nu la-i putut uita desi tu ai pus capat lagaturii ce va tinea uniti si atunci te pierzi în multimea gandurilor si totul devine negru în fata ochilor si alegi din nou suferinta în tăcere. Te stingi asemenea unui foc ce mocneste si dintr-o data nu mai are oxigen. Te ingropi din nou in suferinta si alegi din nou sa stai departe de persoana care iti poate vindeca sufletul, pentru ca stii ca e singura solutie prin care il poti uita. Sunt sigura ca nu sunt singura persoana in acesta situatie, mai sunt si altii, dar spre deosebire de ei, eu incerc sa impart ceea ce am simtit si simt cu altii, pentru a nu face aceesi gresala ca mine. Stiu ca aceste sentimente nu vor disparea, dar ma lupt in fiecare zi cu ele si poate in razboiul inegal dintre timp si tot ceea ce simt...poate eu voi fi cea care castiga. AM LACRIMI TATUATE IN INIMA CU NUMELE TAU.
Speranta moare ultima

 

duminică, 19 decembrie 2010

O scrisoare pentru o prea frumoasa fata...simte tot ceea ce spui...cuvinte goale invelite in hartie...nu ma parasi...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:09:00

Speranta moare ultima
               Vreau sa-ti scriu ceva...dar nu-mi găsesc cuvintele...vreau sa-ti spun ceva...dar nu-mi găsesc gandurile, o soptire la ureche sa-tzi zic...dar nu pot sentimentele, nu se pot spune, nu se pot scrie, e ceea ce simt eu pentru un înger care si-a găsit aripile si a plecat în lumea numirii si ma lăsat în ceată si întuneric. În fata ochilor vad doar întuneric, asteptand luminita de la capătul tunelui...asteptand un cuvant...o veste de la îngerul meu păzitor. Sunt singur în lumea asta rece si o parte din mine a murit cand ai spus..."nu-mi pasa"...s-a transformat în cenuşă, s-a destramat templu iubiri care l-am clădit împreuna.
Doresc...vreau ca acel templu sa fie construit din nou...sa renasca ca un phoenix din cenuşă care a rămas, împreuna cu tine, îngerul meu. În fata mea am chipul tău gingaş de înger, ochii tai de diamant, buzele tale de capsuini, te vad îmbrăcată într-un voal alb, asteptand pe cineva...Oare pe cine...?
Mie frica sa ma apropi de tine, din cauza ca ti-am greşit...te-am rănit si jignit...nu mai sunt demn de tine, dar as vrea sa ma apropi de tine, stiind ca în inima mea, tu eşti aleasa sufletului meu. Iertarea...e doar un cuvant ce simti cand spui "iartă-ma" si...vezi ca spune din suflet si din inima acel cuvant, atunci sa-l ierti, dar cand am greşit asa de mult în fata ta, nu sun demn sa ma ierti. Ceaţa s-a lăsat în preajma mea, sunt ca o scoică fără perlă, ca o floare fără petalele ei fine si albe...TU eşti aceea perlă, TU eşti acele petale care îmi dau viata si cu tine ma simt cel mai fericit, nu vreau sa te aud spunand "găseşti pe alta fata", nu , nu găsesc, eu pe tine te-am găsit si pe tine te iubesc si la tine tin, am fost un prost...un tampit...un idiot, ca nu am realizat. Îmi amintesc cu drag si cu uimire prima privire...prima atingere...prima imbratisare...si cum ai spus Te Iubesc, tu...atunci, timpul sa oprit si as dori sa opresc eu timpul de data asta, trebuia sa fiu fericit cand am castigat...dar nu am facut-o, treabuia sa fiu langa tine, sa te sprijin, nu am făcut-o, dar îţi promit cu mana pe inima si suflet ca nu o sa  te dezamagesc, ca dacă te dezamagesc, eu plec...nu mai stau. Asta am vrut sa-ti spun...sa-ti scriu...sa-ti soptesc. Si încă doua cuvinte...scurt si la obiect: "TE IUBESC", si dacă si tu ma iubeşti am sa lupt în continuare pentru iubirea ta. Te pup si te las,
                                                                                                   Cu inima cenuşie,
Iubitul  tău cel drag.

Speranta  moare ultima
   

 

marți, 30 noiembrie 2010

Scrisoare de adio....cenusa unei ultime clipe...o ultima suflare inainte de a muri...pustietatea unui sat locuit....o minciuna in oglinda

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 08:11:00

Speranta moare ultima
                              Nu stiu cu ce sa incep pentru ca sunt mii de cuvinte pe care as avea sa ti le zic si mii de sentimente ce nu o sa mai am ocazia si ti le dezvalui. Da sunt sincera in momentul de fata si intotdeauna am fost, te iubesc si simt ca cerul se rupe in doua si cade peste mine cand stiu ca trebuie sa iti dau acesta veste. Am simtit impreuna fericirea zilelor de toamna, am reusit sa dam o sclipire clipelor ce erau pline de praf, am insufletit momentele ce pareau ca nu mai au pic de viata in ele, si totul doar impreuna cu tine...ca fara tine ma simt ca si cum as fi un trandafir fara culoare, ca si stelele fara cer, ca si ploaia fara de care pamantul ar fi mort de sete. Acestea toate au fost in trecut, au fost scrise atunci cand mai eram un singur suflet...contopirea perfecta dintre bine si rau, dintre inger si demon, dintre apa si foc, dintre iubire si ura si multe altele ce ar fi putut fi perfecte impreuna chiar daca erau total opuse. Inca nu stiu cum sa te fac sa intelegi ca nu vreau asta dar tot ceea ce a fost consemnat cu sange, nu mai poate fi spalat pentru ca rana inca continua sa curga si nu va fi niciodata cicatrizata. M-am simtit importanta alaturi de tine si cel mai de apreciat lucru, iubita de cel caruia eu nu i-am oferit nici un strop de iubire pentru ca nu am mai fost in stare de a mai trai sentimente de cand am fost lovita in inima de cutitul care inca este prezent in fiecare bucatica si taie din ce in ce mai mult si mai adanc. Amandoi...si din nou cuplu...aceste doua cuvinte vor ramane istorie...tu...eu acestea sunt cuvintele care exista acum.
                          Gustul amar imi inunda gura, iar durerea...suferinta...si din nou durerea...golul din inima, totul incepe sa fie la fel ca inate de a te intanli pe tine. Se instaleaza in jurul meu o liniste apasatoare...de mormant, cu adevarat inima ramane secatuita de izvoarele iubirii. De acum inante voi fi desertul ce nu a auzit de apa...trandafriul care este lipsit de culoare, iar petalele cad una cate una pana cand mai ramane doar uscaciuni din mine...iubirea ce a ramas doar ura din ea, ce o va distruge la un moment dat, lasan-d in uram doar piese lipsa dintr-un intreg...va ramane doar aburul in urma trecerii focului si in sfrasit va ramane focul ce va arde pana nu mai avea ce consuma si se va stinge lasand doar jar...cenusa...va ramane doar demonul ce dornic de fapte rele nu ii va pasa ce va lasa in urma lui...va distruge totul in calea lui, iar din binele ce era doar raul mai domina acum. Deci...aici...acum...imi iau adio de la tine fiind constienta de durerea ce o las in sufletul tau pentru ca la fel ca si tine, tot ceea ce va mai ramane din mine va fi UN SUFLET GOL PE DINAUNTRU...deci acesta este CENUSA ULTIMEI CLIPE TRAITE IMPREUNA CU TINE. Adio, sufletul meu....culoarea mea...apa mea...ingerul meu...binele meu, adio si daca te vei mai gandi la mine sunt sigura ca cu timpul voi ajunge cenusa pentru CA TOTUL ESTE TRECATOR.
                      Patul deja este gol fara tine si simt frigul cum imi patrunde in carnea frageda, dar va trebuia sa ma descurc singura de acum incolo. Adio din nou, iubirea mea, visul va fi singurul loc in care ne vom mai intanli, dar desi stiu ca imi va face si mai mult rau te astept pentru a ne petrece eternitatea impreuna, nu imi spulbera si visele, caci ele sunt singurele ce mi-au mai ramas din IUBIREA NOASTRA.
Speranta moare ultima

 

miercuri, 3 noiembrie 2010

Trecut in prezent...un suflet gol pe dinauntru...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:26:00

Speranta moare ultima
                      O zi ca oricare alta, strada plina de oameni si tot ce auzi in jurul tau e linistea, iar daca ridici ochii spre cer vezi cum usor fulgi cad adusi pe o briza de aer. O alta zi, alti oameni pe strada, dar linistea se mentine, fulgi cad in continuare. Si tot asa pana cand deja linistea devine apasatoare, nu mai poti suporta si in liniste se aude un strigat...linistea se sparge in mii de bucatele, iar deodata peisajul se intuneca...frunzele verzi si pline viata...acum incep sa isi piarda din culoare, peisajul chiar devine sobru...fulgi se transforma in cenusa, in jur totul ia foc si nu mai e nimic ce poti salva, nici familie si nici macar propriul suflet. Incerci sa faci liniste...poate...poate...focul se potoleste, dar nu inceteaza pentru ca esti prea furios pe tine, pe cei din jur pentru cum s-au purtat cu tine. Gandurile toate sunt pline de ura, nimic nu mai este cum era inainte, cu fiecare pas ce il faci simti ca si cum ai calca pe cioburi de sticla si pielea incepe sa se degradeze, nu mai am nimic...am pierdut tot ce am iubit...familie...prieteni...iubit...tot...tot ce a fost frumos in viata mea...tot ce o picata in culori, acum totul e plin de cenusa...totul in jur dezastru si unde a disparut?  
Speranta moare ultima
                         Ma rog la Dumenezeu ca totul sa fie la fel ca inainte numai un lucru sa se schimbe: linistea sa devina comunicare si iubire, vreau sa simt pe pielea mea, ce insemna atingerea tandra si usoara a unui suflet, sa simt briza in par si sa simt caldura ce se napusteste asupra mea. Si atunci dorinta spusa cu lacrimi devine realitate. Dar zilele se schimba linistea devine iubire si parfumul de fericire se simte in aer. Dar cat va tine? Eutopia nu poate fi vesnica, si tot ce avem e posibilitatea sa speram la o viata mai buna. Petale de trandafir, o alee se intinde in fata ta, te vezi pe tine cand erai mica si esti cu tatal tau de mana si iti doresti asa de mult acele vremuri inpoi, cand era langa tine, cand erati o familie...dar totusi esti furios pe el, pentru ca te-a lasat doar cu o amintire a vremurilor bune si a distrus-o pe mama ta care era indragostita si dedicata doar lui, si cate lacrimi a varsat...sufletul ei e gol si golul pe care la-i lasat nu il poate umple nimeni, nici macar eu, acelasi gol ai lasat si in sufletul meu si doare atat de tare ca nu mai iti simti corpul...totul in tine este amortit si iti doresti sa simti din  nou atingerea calda de parinte, sa simti mana lui strangand-o pe a ta, protectia pe care ti-o oferea si modul in care te ascundeai duapa el cand iti era frica, dar totul este in trecut si totul a fost scris in creion, deci acum in prezent s-a sters. Pagini rupte dintr-un album inca plutesc in aer...tot ce a fost a ramas in trecut. Trecut...prezent...viitor...sunt doar niste vremuri poate trecatoare, dar cei dragi nu sunt trecatori, raman in suflet pentru totdeauna si chiar daca te mai necajesc tot vei vreau sa vorbesti cu ei, sa le asculti problemele si sa le fi alaturi la greu, caci pana la urma si ei fac parte din familia ta si niciodata nu vei stii cand se poate intoarce roata. O memorie, un tipat de durere, o fila dintr-un album si mai multe amintiri, TE VOI ASTEPTA PANA CAND VOI MURI.

 

luni, 1 noiembrie 2010

Indiferenta...o mare intindere de apa...si asa tot continua sa fie...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:19:00

Speranta moare ultima
                             Cum e cand crezi in dragoste si ea iti este tradata? Dar oare cum e cand iti pierzi increderea ca mai exista iubire pe pamant,si apoi sa dai peste cineva care iti aprinde din nou flacara sperantei si apoi o stinge din nou lasand in urma aceesi durere? Cum mai poti sa iti pui speranta in dragoste cand esti tradat din toate partile? Nici macar eu nu am raspuns la aceste intrebari, care par atat de simple, dar tot ce stiu, este ca ma simt tradat/a de toti si de toate, sunt la pamant, cu toate ancorele jos si un strat gros de praf se aseaza peste mine, paianjenii isi tes panza lor minunata si sclipitoare in jurul meu...peste tot, nu vad decat mult fum, intru intr-o noua lume...Sa ne punem din nou intrebarile de la care am pornit: Cum e cand crezi in dragoste si ea iti este tradata? Dar oare cum e cand iti pierzi increderea ca mai exista iubire pe pamant, si apoi sa dai peste cineva care iti aprinde din nou flacara sperantei si apoi o stinge din nou lasand in urma aceesi durere? Cum mai poti sa iti pui speranta in dragoste cand esti tradat din toate partile? Sa privim afara si in jurul nostru, dar ce vedem? Aceeasi durere care a existat de foarte mult timp si atunci de ce sa mai cred in dragoste si sa patesc de fiecare data la fel: tradare, tradare si inca o data tradare...deci raspunsul la prima intrebare ar fi ca doare de nu te mai poti ridica de jos si nu vrei decat sa te inchizi in tine. Uita-te pe geam daca stai in casa, cum ti se pare ca e lumea de afara? Plina de amaraciune si fiecare cu problemele ei si atunci raspunsul la a doua intrebare e suferinta si te simti nasol si dai vina pe tine pentru ca ai crezut din nou in iubire. Pune-te fata in fata cu persoana iubita si uita-te adanc in ochii ei, caci ochii sunt oglindirea sufletului si daca nu te vezi pe tine, atunci sufletul lui e gol si nu te iubeste, in consecinta raspunsul la a treia intrebare este ca nu mai poti sa iti pui speranta in dragoste. Uita-te acum la tot textul si uita-te la tine si zimi ce vezi....SUFERINTA....DURERE....TRADARE...si te rogi in fiecare minut cu lacrimi pe fata ca totul sa se termine ca nu mai poti suporta, iar frigul din sufletul tau ingheata lacrimile si ele se mai opresc din a se prelinge pe fata ta. Deci ce poti face ca totul sa nu mai doara atat de tare? Nimic, pentru ca nu te poti opri din cunoscut oameni, din iubit, din a cauta pe cineva care sa iti panseze sufletul ranit, sa ii dea caldura de care are nevoie pentru a trai, ai nevoie de aer. Si atunci ce poti face? Poti incerca sa treci peste pana la urmatorul val care va fi atat de mare incat va reusi sa distruga zidul de aparare pe care tu l-ai construit. Dar trebuie sa continua sa mergem mai departe si acest proces de ranire face parte din viata noastra de zi cu zi, numai ca uneori ne loveste mai tare decat ne-am fi asteptat noi sau ne loveste atunci cand ne asteptam mai putin si va trebui sa fim pregatiti cu arme noi impotriva valului de durere ce vine, va trebui sa fim in stare sa inflorim copacul care s-a uscat de viata, va trebui sa fim in stare sa readucem soarele pe cerul inorat, dar toate cu pretul de a fi raniti din nou. ASA CA FIE CA VREM, FIE CA NU VREM VA TREBUI SA FIM PREGATI SA LUPTAM IMPOTRIVA SUFERINTEI SI A TUTUROR DEZASTRELOR CE SE VOR ABATE ASUPRA NOASTRA.

 

;;
Subscribe to: Comentarii (Atom)