Blogger Layouts

sâmbătă, 19 februarie 2011

O privire aruncata in trecut...doar niste lacrimi ce vor curge in zadar in speranta ca totul va trece...inger demonic

2 pareri Publicat de A_wounded_soul la 04:37:00

Speranta moare ultima
                          Cum sa închizi o rană deschisă? Cum sa opreşti lacrimile din a mai cădea pe obrazi? Cum sa nu ti se înmoaie picioarele în fata pericolului? NU EXISTA NICI O VRAJĂ PE PAMANT SAU ÎN ALTA GALAXIE PENTRU A OPRI LACRIMILE...NU EXISTA NICI O SOLUŢIE PENTRU A ÎNCHIDE O RANĂ DESCHISA...NU EXISTA NICI UN FEL DE AMESTEC CARE SA TE OPREASCĂ DIN A MAI CĂDEA...DAR TOTUŞI INCONSTIENT CONTINUAM SA LE CĂUTĂM, PENTRU CA AVEM NEVOIE DE ELE. Am amuţit în fata ta ingerule, căci tu ai soluţie la durere si chin, dar uita-te la noi...muritorii...ca de atata timp ratacim în beznă...de atata timp nu mai reuşim sa vedem lumina de afara fiind legaţi la ochi cu o esarfa neagră ce aduce moartea asupra noastră. În fiecare minut...clipa...secundă...ne omoram visele si nu mai avem curajul sa le renastem...ne tăiem venele sa simţim pe pielea noastră ce însemna durerea, uitand ca deja avem parte de ea în fiecare zi...dar cum sa mai vrem sa trăim în acesta lume? Am mainile pătate de sange...sangele iubirilor ce le-am ucis speranta, inselandu-le încrederea. Am mintit...am înşelat...am trăit în doua lumi consecutiv...dar tot ceea ce am făcut, nu a reuşit decat sa aducă suferinţă...sa îndepărtează oamenii de langa mine...sa mă lase singura din nou în acest univers rece. Si acum îmi pun întrebarea din nou de ce? Îmi spun ca ajunge cu atata suferinţă...dar uitandu-mă în trecut îmi vad visele naruite. 
Speranta moare ultima
   Singura în aceasta noapte friguroasa, te rog sa priveşti adanc în suflet si sa vezi clipele minunate ce zboară printre fulgii purtaţi de briza caldă a primăverii, dar acum ajunge, ti-am arătat destul din ceea ce se afla în interior...încerca sa priveşti exteriorul, sa vezi cum se vede din afara, clipele minunate sunt pătate de sangele meu si al tău căci am uitat sa mai trăim clipa...sa o savuram la maxim. Asta este rezultatul pe care îl obţii cand uiti sa mai trăieşti? Dar mistuiti de dorinţa de a merge mai departe de a încerca sa refacem bucatele sparte din oglinda sufletului nostru, ne aventuram intr-o nouă călătorie periculoasă si nu ne mai pasa pe cine ranim, visul cui ucidem în drumul nostru, căci nu mai vrem sa ne uitam în trecut. Continui cu acesta dorintă si mă prind cu toata forta de leaganul rece  si desi relizez ca am mainile deja inghetate, las ca fierul rece sa îmi patrunda si mai bine în pielea ce deja nu mai simte nimica. Mi-am ucis visele, mi-am inecat toate sperantele si am uitat de mine, de noi, căci nu mai are rost sa mă intorc la ceea ce a fost. Tu ai fost focul care mi-a ars pielea incet...incet, lasandu-mă sa simt durerea...tu esti apa ce mi-a erodat sufletul incet...incet, pana ce, rupta de durerea ce am simtit-o am luat-o razna si sufletul meu l-am făcut faramite pentru a nu mai avea tu ce distruge. În genunchi mă uit la tine ingerule si în rugaminti fierbinti te implor sa mă salvezi, pentru ca eu nu am fost facuta niciodata pentru acesta lume în care cruzimea este cea care domina, în care fiecare strop de iubire ce îl ating se usuca pe mana mea lasand în urma doar rani adanci ce nu pot fi vindecate. Suntem lipsiti de aparare si de viata cand vedem tot ceea ce se petrece pe acest pamant, suntem doar niste figuri de ceara care se vor topi la primul semn de caldura. NU AM FOST FACUTA VREODATA PENTRU ACESTA LUME SI NICI NU VOI MAI FI, ASA CA FAC APEL LA INGERII CE MA PAZESC ÎN FIECARE NOAPTE, SA MA AJUTE SA MA INTORC ÎN RAIUL DULCE CE IMI OFEREA LINISTEA SI PACEA DE CARE AVEAM NEVOIE. Deci continui sa caut o cale de scapare pentru a nu mai varsa lacrimi, pentru a inchide rana deschisa si pentru a vindeca efectul ce îl am în fata pericolului.

 

duminică, 23 ianuarie 2011

Inghititi de intuneric si scosi la iveala de lumina...sperante risipite...cenusa...praf...praf de stele ce acum s-au stins

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 07:49:00

Speranta moare ultima
                                 Indemnati de propria soarta sa ne ucidem visele, ne aruncam in prapastia fara fund, nestiind ce ne asteapta dincolo de viata pe care o ducem...dincolo de moarte...dincolo de intuneric...si nu ne dorim sa mai ducem viata care deja a ajuns sa fie o povara pentru noi...renuntam sa mai luptam pentru ceea ce ne dorim, renuntam la visele noastre, renuntam la tot ceea ce ne defineste doar pentru ca soarta ne impinge spre marginea prapastiei. Cum ramane cu visele noastre? Cum ramane cu ceea ce iubim? Cum ramane cu viitorul pe care ni l-am imaginat? Cum ramane cu viata pe care o ducem? Nu mai reusim sa simtim nimic, nici macar frigul care ne inteapa cu arzatoarea dorinta de a ne trezi din somnul adanc in care am cazut...nici macar caldura exagerata care incerca sa ne trezeasca din visul ce se transforma in cosmar, arzandu-ne pielea. De ce viata pe care o ducem nu ne ofera ceea ce avem nevoie intotdeauna? De ce suntem sortiti sa ducem pe umerii nostri crucea celor dinaintea noastra? De ce repetam aceleasi greseli la infinit? De ce cateodata nu ne mai puteam trezi din somnul ce ne-a patruns adanc pana in suflet? De ce nu putem opri lacrimile sa curga pe obraz? Atatea intrebari la care nu gasim raspuns...poate aceleasi intrebari de cand eram mici si la care nici pana acum nu am gasit raspuns. Ne inecam in balta de sange ce este imprejurul nostru...in propriul nostru sange...ne ucidem de fiecare data cand incercam sa nu mai fim ca stramosii nostri, de fiecare data cand incercam sa ne ridicam deasupra celor ce ne asupresc, de fiecare data cand incercam sa iesim din tiparele acestei lumi.In incercarea de a atinge cerul cu degetul ne intindem aripile, dar atunci cand incercam sa zburam ele ne sunt distruse de ploaia de vise stinse. Si pentru ce panza de paianjen ce tinea visele nostre e acum sfasiata? Doar pentru faptul ca am incercat sa visam, doar pentru ca am incercat sa atingem imposibilul. Lumina puternica a zilei ne intra in ochi si atunci alegem sa inchidem ochii si sa nu mai visam la nimic...sa nu mai vedem decat intunericul in care ne refugiem speriati de amprenta puternica ce a pus-o timpul asupra noastra, dar de ce? Pentru ca soarta ne-a adus numai ploaie in casa si a uitat de razele soarelui ce ar trebui sa ne ofere zambetul pe fata...ne-a adus numai grindina uitand ca mai avem nevoie si de o ploaie linistitoare care sa iti umple sufletul de bucurie...ne-a adus numai caldura uitand de racoarea ce avem nevoie pentru a ne trezi la viata. Deci iata-ne din nou la marginea prapastiei, uitand de lumea de afara si aruncandu-ne in groapa fara fund, pentru ca nimeni nu ne poate trezi si nici nu vrem sa ne trezim. Deci nu lasa pe altii sa iti conduca destinul, ia soarta de corne si spune-i tu pe unde sa mearga. NU O LASA PE EA SA TE CONDUCA.
Speranta moare ultima

 

joi, 30 decembrie 2010

Doar o parte din tot aceea furie ce sta sa dea pe afara, ca paharul e plin...flori de gheata intr-un pahar de flacari...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 14:26:00

Speranta moare ultima
         Cu ochii plini de lacrimi îţi spun: TE IUBESC SI NU ŞTIU CE M-AS FACE FĂRĂ TINE...doar nişte cuvinte spulberate de adierea uşoară a vantului, căci ţie nici măcar nu îţi pasa, am fost doar o jucărie pentru tine...tu nu ai ştiut sa iubeşti, nici măcar nu ai simţit ce însemna sa nutreşti un sentiment drag pentru cineva care ti-a luminat viaţa, asa ca totul se termina aici...cu aceste versuri. Acum, poate citind aceste cuvinte îţi vin în minte cateva întrebări. Oare a existat asemenea situaţie si în viaţa mea? Oare ce voi face dacă va exista asemenea situaţie în viaţa mea? Ce voi alege? Îmi voi continua drumul fără sa privesc înapoi sau voi lupta cu toate forţele pentru a demonstra ca o/îl iubesc? Ce voi face? Nu da prea mult...dar nici prea puţin...găseşte echilibrul perfect dintre minciună si adevăr. Dar de unde ştii cand sa te opreşti în a mai căuta? Nu ai de unde si atunci întotdeauna e riscul de a da mai mult si se afla slabiciunea ta pentru ceea ce consideri a fi îngerul tău păzitor....da a da mai mult decat trebuie înseamnă sa devi vulnerabil si sa te laşi manipulat de cel care va ştii ca te străduieşti mai mult decat ar face-o el vreodată. Dar ce însemna a da mai puţin decat este necesar? Înseamnă sa îţi asumi riscul de a fi acuzat ca nu iubeşti si ca nu simţi nimic pentru cel care este fix langa tine, deci consecinţa: vei fi părăsit de cel care oferă mai mult decat tine...ca tu nu eşti în stare sa dai nimic. Si atunci care este alegerea corecta? În ambele cazuri este un risc...o pierdere...deci nu poţi alege nici o varianta si atunci continui sa dai mult cateodata, mai puţin cateodata si asa ajungi la echilibru fără sa îţi dai seama, dar acum se ridica alte întrebări. Ce se întampla atunci cand se profita de dragostea ta, atunci cand din trandafirul plin de culoare, devi doar o uscaciune pentru ca eşti secătuit de apa din tulpina ta? Fiind făcuţi din aceleaşi elemente...aceeaşi structura, diferiţi doar în mici bucatele din ADN, încercăm sa vindecam rana lăsată de apa tulbure în care facem baie si ne lăsăm duşi de val la o apa mai pură decat cea pe care am lăsat-o în urma...continuand sa credem ca nu se va mai întîmpla ceea ce s-a întîmplat. Copil naiv ce eşti, nu ştii tu oare ca rana vindecată ramane cu cicatrice? O inima care este franta în patru...în opt...în doisprezece...e zdrobita de nepăsarea ta, au rămas doar bucatele din tot ceea ce era în trecut si prezentul încă îmi ameninţa existenţa, dar hai sa ne amintim de vremurile frumoase, sa dăm la o parte praful si panzele de paianjen ce stau agatate de vremurile indepartate. Cred ca încă îţi mai amintesti, legatura dintre cer si pamant...îmi inchipuiam ca pot zbura si încă simt adierea vantului în par...atingerea lui fina pe piele...dar azi am rămas doar cu pulbere de stele în mana, tu m-ai adus în acesta stare. Exista momente în care suntem la pamant si continuam sa ne mintim ca ne este bine pentru ca numai asa ne putem ridica...sunt momente în care plangem pana ramanem fără lacrimi...sunt momente în care ne dorim ca totul sa fie altfel...sunt momente în care suspinam si continuam asa pana cineva ne observa...dar totul trece si ni se oferă sansa de a o lua de la capat, dar totul depinde de noi. Nu vreau sa îmi continui viaţa...nu vreau sa incep altceva nou, vreau sa ma intorc în momentul în care eram fericita, în care putem spune Te Iubesc din toata inima si sufletul meu, în care totul era magic...încă te astept...

 

marți, 21 decembrie 2010

Lacrimi de sange...o iubire imposibila dintre un demon si un inger...urme de iubire

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 23:41:00


                Clipe...minute...urme de iubire...sentimente risipite în vant...tot ceea ce conteaza...un strop din tot ceea ce era...lacrimi în ochi...si vorbe în bătaia vantului. Spune tot ceea ce simţi la momentul potrivit ca s-ar putea ca atunci cand te hotarasti sa fie prea tarziu si...totuşi...dacă vei fi respins? Ce alegi între a spune si a fi respins si între a tine în tine, nestiind dacă sentimentele tale vor fi împărtăşite? Alegerea cea mai frecventă este aceea de a ramane în întuneric...în umbra...de a iubi în tăcere...dar totuşi atata durere de fiecare data cand vorbeşti cu el, cand îţi arunca un zambet, durere ce te macine pe dinauntru...te roade  la fel cum apa, roade stancile pentru a-si face loc. Deşi în urma erodarii va rezulta un peisaj magnific, suferinta va ramane mult timp. Spre deosebire de apa, în urma sentimentului tău amar, nu va ramane o persoana extrem de atractivă , ci doar o persoana cu ochii trişti  si cu urme pe trup de depresie. Aceasta nu este singura forma de iubire neimpartasita  sau tăcută care exista...mai este iubirea care ramane în urma trăirii sentimentului de cuplu... Ce poţi face cu acest sentiment? În prima saptamana, încerci sa negi aceste farame care au rămas prizoniere în tine. Nu mai simţi nevoia de a manca, nu mai vrei pe nimeni, doar pe el, lacrimile cu un gust amar ti se preling pe fata ta fină si nu ruseşti sa le opreşti decat atunci cand sufletul tău ramane fără energie. A doua saptamana, este puţin diferită de prima, începi sa mananci, dar mai puţin decat de obicei, manifestarile devin tristeţe si te agati cat poti de prietenii tai pentru a iesi din groapa adanca în care te îneci. A treia saptamana, mananci la fel ca în a doua si asa va ramane, iar...manifestarile tale, adică lacrimile se cicatrizeaza pe fata ta si ingropi toate sentimentele pe care le-ai simţit intr-un colţ adanc al inimii, foarte adanc. Încetul cu încetul tesuturile moarte din corpul tău se cicatrizeaza, încep sa se regenereze, culorile capătă alta nuanţă. În sfîrşit ti-ai revenit...sau este doar o impresie...o masca după care te poti ascunde de restul lumii. Eşti vindecată complet...dar se intampla alta tragedie, revine în viaţa ta...cu tot cu ceea ce tu ai îngropat. Rănile tale se deschid, sangele începe sa curgă siroaie, iar urmele de iubire îşi fac apariţia. Persoana ce odată iti apărea doar în vis, ce era odată doar o plasmuire a gandului tău, ia forma, o poti atinge din nou, ii poti simţi parfumul, atingerile calde...este în carne si oase chiar langa tine si nu iti vine sa crezi ochilor ca tot ceea ce ai îngropat si te-ai straduit sa uiti revine cu forte noi de a te consuma, pentru ca nu stii cum sa ii zici prin ce ai trecut atata timp cat ti-a lipsit, nu stii dacă ar trebui sa ii zici ca ti-a fost dor de el...ca...i-ai dus dorul...ca nu la-i putut uita desi tu ai pus capat lagaturii ce va tinea uniti si atunci te pierzi în multimea gandurilor si totul devine negru în fata ochilor si alegi din nou suferinta în tăcere. Te stingi asemenea unui foc ce mocneste si dintr-o data nu mai are oxigen. Te ingropi din nou in suferinta si alegi din nou sa stai departe de persoana care iti poate vindeca sufletul, pentru ca stii ca e singura solutie prin care il poti uita. Sunt sigura ca nu sunt singura persoana in acesta situatie, mai sunt si altii, dar spre deosebire de ei, eu incerc sa impart ceea ce am simtit si simt cu altii, pentru a nu face aceesi gresala ca mine. Stiu ca aceste sentimente nu vor disparea, dar ma lupt in fiecare zi cu ele si poate in razboiul inegal dintre timp si tot ceea ce simt...poate eu voi fi cea care castiga. AM LACRIMI TATUATE IN INIMA CU NUMELE TAU.
Speranta moare ultima

 

duminică, 19 decembrie 2010

O scrisoare pentru o prea frumoasa fata...simte tot ceea ce spui...cuvinte goale invelite in hartie...nu ma parasi...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:09:00

Speranta moare ultima
               Vreau sa-ti scriu ceva...dar nu-mi găsesc cuvintele...vreau sa-ti spun ceva...dar nu-mi găsesc gandurile, o soptire la ureche sa-tzi zic...dar nu pot sentimentele, nu se pot spune, nu se pot scrie, e ceea ce simt eu pentru un înger care si-a găsit aripile si a plecat în lumea numirii si ma lăsat în ceată si întuneric. În fata ochilor vad doar întuneric, asteptand luminita de la capătul tunelui...asteptand un cuvant...o veste de la îngerul meu păzitor. Sunt singur în lumea asta rece si o parte din mine a murit cand ai spus..."nu-mi pasa"...s-a transformat în cenuşă, s-a destramat templu iubiri care l-am clădit împreuna.
Doresc...vreau ca acel templu sa fie construit din nou...sa renasca ca un phoenix din cenuşă care a rămas, împreuna cu tine, îngerul meu. În fata mea am chipul tău gingaş de înger, ochii tai de diamant, buzele tale de capsuini, te vad îmbrăcată într-un voal alb, asteptand pe cineva...Oare pe cine...?
Mie frica sa ma apropi de tine, din cauza ca ti-am greşit...te-am rănit si jignit...nu mai sunt demn de tine, dar as vrea sa ma apropi de tine, stiind ca în inima mea, tu eşti aleasa sufletului meu. Iertarea...e doar un cuvant ce simti cand spui "iartă-ma" si...vezi ca spune din suflet si din inima acel cuvant, atunci sa-l ierti, dar cand am greşit asa de mult în fata ta, nu sun demn sa ma ierti. Ceaţa s-a lăsat în preajma mea, sunt ca o scoică fără perlă, ca o floare fără petalele ei fine si albe...TU eşti aceea perlă, TU eşti acele petale care îmi dau viata si cu tine ma simt cel mai fericit, nu vreau sa te aud spunand "găseşti pe alta fata", nu , nu găsesc, eu pe tine te-am găsit si pe tine te iubesc si la tine tin, am fost un prost...un tampit...un idiot, ca nu am realizat. Îmi amintesc cu drag si cu uimire prima privire...prima atingere...prima imbratisare...si cum ai spus Te Iubesc, tu...atunci, timpul sa oprit si as dori sa opresc eu timpul de data asta, trebuia sa fiu fericit cand am castigat...dar nu am facut-o, treabuia sa fiu langa tine, sa te sprijin, nu am făcut-o, dar îţi promit cu mana pe inima si suflet ca nu o sa  te dezamagesc, ca dacă te dezamagesc, eu plec...nu mai stau. Asta am vrut sa-ti spun...sa-ti scriu...sa-ti soptesc. Si încă doua cuvinte...scurt si la obiect: "TE IUBESC", si dacă si tu ma iubeşti am sa lupt în continuare pentru iubirea ta. Te pup si te las,
                                                                                                   Cu inima cenuşie,
Iubitul  tău cel drag.

Speranta  moare ultima
   

 

;;
Subscribe to: Comentarii (Atom)