Bucatele sparte din oglinda sufletului meu si fragmente din tot ceea ce era in trecut

miercuri, 13 ianuarie 2021

Suflet facut bucati ...... Aaaaaaa ..... Samanta raului intr-un suflet curat

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 21:04:00

Sti cand moare un suflet ? Atunci cand ajungi sa-l calci de foarte multe ori in picioare, iar el inca iti da sanse. Se mai gandeste la una si inca una si tot asa, pana cand trandafirul ce era rosu aprins ajunge sa se ofileasca. Si oare de ce ? Pentru ca mandria ta e mai mare ? Oare pentru ca tu nu te pui in locul celuilalt ? Ai zis ca iti fac rau, daca ma apropii de tine, ca eu nu stiu cum e sa iubesti pe cineva si sa te doare efectiv iubindul. Dar ma intreb oare ce faci tu, atunci cand folosesti fiecare cuvant spus ca o arma ? Un cutit ce se invarte in rana, desi ea e adanca. Simti sau ai simtit tu oare vreodata cum clocotea sangele in mine ? Cum dornit sa iti intoarca cu acceasi moneda, ceea ce tu i-ai dat, sa vrea sa se verse pe tine ? Dar am inghitit de fiecare data in sec, arzandu-mi buzele, ca caldura sa nu te arda. Mi-am pus eu in pericol viata numai ca sa o salvez pe a ta. Dar spune-mi a contat vreodata pentru tine ? Ce mi-ai oferit la schimb ? Pelin si otrava astfel incat corpul sa moara incet. M-ai lasat sa ma sting incet incet in chinuri, ca apoi sa dai din nou vina pe mine; sa infigi un ultim tarus astfel incat sa numai ramana decat lacrimile, furia, supararea, durerea si tot ce e mai rau. Mai facut sa imi fie frica sa ma iubesc. M-ai ajutat sa construiesc ziduri atat de inalte incat nici cel mai curajos soldat nu le-ar escalada din nebunie.

Dar sti cand ai ajuns sa ma distrugi ? Atunci cand m-ai facut sa imi pun semne de indoiala despre mine, cand am ajuns sa beau in fiecare noapte numai sa pot sterge amintirea ta. Mi-ai umblat in suflet si ai lasat semne. De indoiala, de frica, sa ma mai arat in lume, de frica sa ma mai deschid. Sper doar ca ti-e mai bine pe acest drum, caci de aici incolo eu voi merge singura. Voi cutreiera in sus si in jos, doar ca sa linistesc furtuna ce ai lasat-o in spate. Numai vreau sa ma deschid catre nimeni si nimic pentru a numai fi ranita.

Imi iau adio de la lume si de la tot ce insemna ea pentru ca nu am ce cauta pe acest pamant care seamana samanta raului in pamant.

Adio ! Te rog sa uiti de mine !

luni, 30 ianuarie 2012

Speranta moare ultima...nu vreau sa ating praful de pe aripile tale ca sa numai poti zbura...Inaltarea la cer a unui suflet in agonie...

4 pareri Publicat de A_wounded_soul la 11:35:00

Speranta moare ultima

Doamne credeam ca am vorbit cu tine sa imi dai o viata fara gheata ci doar apa care sa imi alinte fata...credeam ca ti-am spus ca nu am nevoie de flacari ci doar de o raza care sa se joace pe corpul meu...credeam ca am stabilit ca nu am nevoie de furtuni , ci doar de o briza care sa imi umble prin par...credeam ca nu vei darama tot pamantul peste mine ci doar imi vei da o particica pe care sa imi fie frica sa calc pentru a nu-ti strivi munca. Ce s-a intamplat? Nu ca acuz, pentru ca nu sunt in masura, ca doar tu esti doar o divinitate si eu o mica fiinta care ii permiti sa respire. Ma intreb ce sa fac? Vreau ca existenta mea pe pamant sa se termine aici. Vreau ca aerul tot sa imi parasesca plamanii...vreau sa numai vad fluturii care zboara si pot ajunge Doamne la tine, chiar daca pentru putine zile...vreau sa numai stiu cum este sa vorbesti, sa relationezi...vreau sa pierd notiunea timpului si trupul mort sa stea in pamant fara sa mai simta ceva. Mii de ganduri acum imi trec si lacrimile imi intreaba obrajii ce fac. Sufletul care e plin de amaraciune ma intreaba cat o mai pot duce asa continuand sa ii infig sabia si sa o rasucesc? Spiritul se chinuieste sa dea afara tot ceea ce vine negativ, se lupta cu o armata de ganduri negre. Doamne tu ocrotesti viata, atunci de ce lasi ca in mintea noastra sa incoltesca gandul sinuciderii, este doar un test al tau? Doamne mai am o intrebare, de ce lasi copii sa ramana fara un parinte cateodata? Doamne unde este tatal meu. De ce l-ai lasat sa devina asa un suflet ratacitor intr-o lume in care toti ar trebui sa stie unde isi au calea? Sa nu zici ca nu am incercat sa fac tot posibilul sa il aduc din nou printre noi, sa poata simti viata umblandu-i prin trup.

Speranta moare ultima

Si Doamne daca tot am ajuns la capitotlul intrebari, de ce lasi ca uneori sufletele pereche sa devina jumatati? Daca ai vazut ce le este bine atunci de ce decizi sa ii separi printr-o hartie sau printr-o viata luata? Sau de ce uneori nu iti mai simt lipsa? Sau sunt singura care nu mai reuseste sa iti simta atingerea? Am avut odata aripi si mi-au fost smulse sau taiate de cei care nu stiu decat sa distruga tot ceea ce ating, si atunci de ce le simt si inca acum in spate cum incerca sa se inalte la cer? Poate ca mi-a venit timpul sa veghez de undeva de mai sus. Tu ce crezi? Daca sti o cale prin care sa traiesc fara iubire Doamne vreau sa mi-l arati. Dar nu se poate pentru ca tu nu ai creat o fiinta fara pereche, asa ca acum te implor Doamne sa ma inveti cum sa nu ranesc persoana care mi-a deschis ochii sa vad si mi-a pus suflare in nari si a atins inima si ea a ainceput sa bata. M-a trezit din realitate si a vazut ca eu sunt diferita de tot ceea ce a intanlit. Mai am o rugaminte Doamne. Fereste-o de ploile care o sa vina in viata ei, de furtunile care ii vor trece casa. Nu o lasa sa dea mana cu moartea si cei mai scump adui fericirea fara ca sa lasi sa se prelinga o singura lacrima pe fata ei. Doamne asculta-mi ruga! Si pe mine ia-ma ca sa pot sa veghez asupra a ceea ce am mai drag. Un suflet care mi-e frica sa ii sarut pielea ca poate o ranesc, sa ii soptesc ca poate isi pierde auzul, sa ii plang pe umar ca poate se ineaca!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

O fiinta prefacuta in praf din cauza unui criminal fara suflet...trecut in prezent....uitare si durere...

5 pareri Publicat de A_wounded_soul la 10:29:00

Speranta moare ultima

Durerea nu este intotdeuna fizica, durerea se poate simti si sufletesc. Sa stii ca eu aici muritoarea ta, simt spinii in fiecare zi cum se infig in carnea proaspata a unei adolescente ce isis cauta drumul spre lumina. Mi-ai intrat in minte, mi-ai inundta sufletul si ai pua stapanire pe inima mea, desi in fiecare zi sterg manitirea ta pentru ca sa nu ramana urme. Nu esti baiatul de care ar trebui sa se ataseze sau chiar sa il iubeasca , dar vraja ta este puternica. Dupa cum bine observi pana si acum scriu despre tine, mintea mea este plina de tine si in fiecare noapte, visele mele se umplu de prezenta ta si imi oferi cate o mana pentru ca apoi sa ma trezesc si figura cetii tale sa dispara si lacrimile mele fierbinti sa imi intre in gura si sa imi alinte fata asa cum eu nu sunt sigura ca vreau. Atragi sufletul unei fete in capcana ideala, o imbii in parfum care o ameteste de cap si face tot ceea ce tu poruncesti si apoi indepartezi putin ca sa ai timp destul sa pregasti colivia in care urmatoarea ta piesa de colectie va trai o saptamana. Dupa ce sufletul vinovat se intoarce la tine deoarece drogul preparat de tine este indispensabil ei, tu o alungi furandu-i inima pentru totdeauna si chinuindu-i sufletul cu stropi de parfum. Esti asociatul diavolului, ii dai suflete pentru a le imbiba cu venin pentru totdeauna. Am fost aceeasi stafie a unei adolescente care ai sedus-o cu stilul tau de cavaler in armura, nestiind ce se ascunde sub fierul acela gros. M-ai determinat sa umblu in deriva mii de ani si sa caut forta esentiala vietii pana ce nisipul adunat de pielea mea a devenit o masca, un camuflaj. Vei ajunge la balul de sfarsit al vietii tale si cand vei vedea cate fete ai distrus, iti vei sfasia pielea de pe tine si durerea va fi de nesuportat, pentru ca tu niciodata nu ai pus in balanta durerea provocata de tine, ce esti tu sa lasi in urma ta numai fantome ale corpurilor ce odata ti-au apartinut. A incercat in zadar, un corp ce tine la sufletul meu sa il salveze, ba chiar sa te indeparteze...sa ma traga departe de fieara care ai devenit, un demon in noapte. Am ochii injectati cu veninul tau care imi da iluzii in fiecare moment ca esti cu totul alt om, se inflirteaza incetul cu incetul prin vene impreuna cu sangele si se amesteca, devine o substanta nociva pentru organisul meu si ma pune la pat intr-un final. Lichidul acesta plin de viata...otrava amesteca cu forta vitala incepe sa navaleasca spre toate caile de iesire si sistemul meu este curatat, dar farame cu tine au ramas in colutiri ascunse si vor iesi candva, dar pentru moment am ales sa le ingrop undeva adanc si sa incerc ca de fiecare data cand revii cu forta sa te inlatur cat mai departe. Poate ca timpul va face ca bucatelele ramase in sistem sa devina praf si sa dispara definitiv, dar pana atunci asteptarea va fi grea.

Speranta moare ultima

marți, 7 iunie 2011

Leapsa...un joc ce isi intinde mainile si nu te lasa sa scapi din imbratisarea lui pana...nu ii spui ce-ti place...

4 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:15:00

Speranta moare ultima

Sase lucruri/persoane care ma fac fericita. Transmis de la suflet la suflet...de la persoana la persoana...de la inima la inima. Greu de spus pentru ca sunt multe care ma fac sa zambesc sau cel putin sa schitez unul in coltul gurii. As putea face o enumerare rapida, dar daca voi face acest lucru voi pierde esenta momentelor tari care se tin in sticlute mici. Deci prin aceasta imi incep deschiderea sufeltului si a mintii in fata amintirilor ce au reusit de fiecare data sa imi coloreze pe fata un suras. Ultimul lucru de pe lista mea de fericiri ar fi...un trandafir alb, dar...daca nu e daruit de persoana care ti-a intrat la suflet fara a pune prea multe intrebari despre copilul nebun ce esti, trandafirul este doar o adunatura de petale care la scurt timp se vor usca. Si atunci ce rost mai are? Cu aceasta trecem cu un covor de petale ce se ridica si invaluie amintirea ca o tornada, la urmatoarea clipa ce ma face fericita. O zi...petrecuta cu iubitul meu in care sa existam doar noi doi. Sa fie soare afara si un copac sub care sa ne adapostim de caldura torida. O alta interpretarea a acestei zile, ar fi ca afara sa ploua cu picaturi mari si noi sa mergem prin ploaie si ca si copii sa ne intindem mainile si fata spre cer pentru a simti atingerea fina a ploii. Cu o miresma de frunze verzi ce au fost potolite de setea ce le mistuia de ceva vreme, ridicandu-se la cer si apoi acoperindu-mi corpul ca o rochie transparenta, pasesc cu sfiala spre urmatorul lucru ce reuseste sa imi aduca un strop de bucurie in viata asta amara. Patrunzand tot mai adanc in sufletul meu, descopar un loc pierdut de lume, iar in mijloc o oaza in care eu si familia mea ne petrecem timpul liber pe care il avem alergand pe iarba verde si chiar facand o baie relaxanta sub o cascada cu apa calduta. Razele soarelui sunt singurele firicele de lumina ce reusesc sa ne lainte corpul, impreuna cu stropii de apa jucausi ce sar de pe adunatura de oase si piele ce a devenit trupul tau. Si zburandu-mi putin gandul de la acest minunat peisaj, nu mai reusesc sa vizualizez familia si totul devine doar o oaza pustie...acesta s-ar intampla daca persoanele dragi s-ar pierde in torentele de rafale ce distrig relatiile care sunt cusute cu o panza subtire. Sufland praful de pe aceste memorii imi vad toti prietenii ce de-a lungul timpului mi-au fost alaturi chiar si atunci cand mi-am varsat furia pe ei si mi-au sters lacrimile de pe fata posomorata. Realizez ca daca toate aceste suflete nu ar mai fi langa mine, corpul meu ar fi tot timpul prins in ghearele suferintei. Un ultim strigat ragusit care imi mai iese pe gura, ma duce rapid cu o adiere usoara alintandu-mi parul spre urmatorul lucru care imi fura un nevinovat suras de pe buze. Cand persoana careia i-ai daruit tot timpul si energia ta iti sopteste usor in ureche "TE IUBESC" este cel mai minunat lucru care te ridica pana in al noulea cer. Aceste cuvinte neinsotite de o fiinta care sa isi aiba sufletul daruit catre tine, ele nu sunt decat niste vorbe ce nu isi au rostul...niste cuvinte ce se vor sparge si cadea in abisul uitarii. Ridicandu-ma de pe pamant cu aceste aripi albe ce stralucesc in lumina palida a soarelui si pufoase la atingerea nevinovata a picurilor cazuti de pe fetele copiilor, ma descopar pe mine, cea care nu iese prea des la suprafata din cauza multelor piedici ce se aduna din ce in ce mai multe in fiecare zi ce trece...dar oare care este motivul? Este clar si chiar nu am nevoie de timp de gandire...SUFLETUL CE MEREU SI-A DAT FERICIREA LA O PARTE PENTRU A-MI ADUCE MIE ZAMBETUL DE CARE AVEAM ATATA NEVOIE...SI-A PUS MAI PRESUS STAREA DE SANATATE DECAT A LUI SI A RAMAS ORICE AR FI FOST LANGA MINE...IUBITUL MEU. Iti multumesc prin intermediul acestei postari ca ai fost intotdeauna gandul meu de dimineata si umarul pe care m-am sprijinit cand mi-a fost greu sa mai continui. Vreau deasemea sa imi cer scuze ca a durat atat de mult sa continui acesta leapsa, dar nu sunt genul de persoana care sa zambesca prea des.

vineri, 29 aprilie 2011

Ultimul apel la Dumnezeu de a ma salva din acest iad...moarte lenta si in chinuri...unde sa mai fug

8 pareri Publicat de A_wounded_soul la 13:09:00

De ce Doamne? Asta este întrebarea mea de astăzi sau mai bine zis de toate zilele. De ce sufar? Nu mai pot duce mult asta. Cum sa mai continui dacă totul este negru în viaţa mea? Mi-a fost luat dreptul la viaţa de cand m-am îndrăgostit de persoana greşită. Acum chiar dacă mai încerc sa reneg faptul ca nu m-a afectat deloc, trecutul îşi lasă amprenta mereu pe urmele mele. De fiecare data cand te vad mi se înfige un cuţit în rana ce si asa este adanca...sangele îmi curge pana nu mai am ce nu mai are ce sa curgă si atunci cad pe jos si uit de mine. Mi-as dori ca de fiecare data sa fie la fel, sa fiu asa tot timpul...sa uit de mine...sa nu mai ştiu nimic...tot timpul la pamant. De ce Doamne? Cum am putut lasă ca sufletul meu sa fie distrus bucăţică cu bucăţică? Cum am putut sa las inima sa se îndrăgosteasca de un psihopat? Am hainele întotdeauna sfaşiate cand te vad pe tine, căci cu o singura atingere distrugi totul în jurul meu...tot ceea ce iubesc...tot ceea ce construiesc. Te urăsc. De ce Doamne? Nu sunt eu persoana perfectă, dar nici sa fac atatea greşeli încat sa mă pedepsesti asa, sau poate ca nu ştiu eu si tu faci toate astea pentru binele meu. Oare? Cateodata te strig si am impresia ca nu mă auzi deloc. Unde eşti cand am nevoie de tine? Simt cum pielea mea încet arde sau îngheaţă, mi-e cam tot una pentru ca ambele provoacă suferinţă corpului. Dar oare asa voi putea uita din nou de mine? Cum sa mai scap de iadul în care sunt? Nu mai exista cale de scăpare. Se zice ca Dumnezeu nu da mai mult decat poţi îndura, dar eu am ajuns la capătul puterilor mele si Dumnezeu tot mă încearcă. Nu mai am viaţa în mine, sunt doar un corp fără suflet...care a ajuns sa facă totul mecanic. Oricum noi suntem maşinării care urmează un program zilnic. Ne trezim...ne sapalam pe fata si dinţi...mancam...ne mai invatrim prin casa pana vine pranzul...apoi iara mancam...mai aranjăm nişte lucruri prin casa...ieşim puţin cu prietenii pe afara...si apoi din masa de seara...si uite asa trece ziua noastră...zi de zi. Am ajuns si mai rău. Eu nu mai pot manca si încerc în fiecare zi sa supavietuiesc...îmi spun în fiecare zi, lasă ca totul va fi bine azi, trebuie sa rezisti...dar îmi vine de fiecare data sa îmi tai venele pana mor, dar nu mă lasă Dumnezeu sa părăsesc acest pamant. Oricum am gatul tăiat, nici eu nu mai ştiu cum mai pot sa respir, dar încerc pana rezerva de aer din plamani se va termina. Cum sa supravietuiesti în astfel de condiţii? Cum? Mă gandesc ca poate mai sunt si alte persoane în situaţia mea. Dar cum au resit sa supravietuiasca? Multe suflete rătăcite mi-au spus ca sa îmi viaţa este cea mai uşoară alegere si este o laşitate o asemenea alegere. Cum sa mai trăiesc? Trăiam ca un suflet nevinovat pe acest pamant pana un nebun a dat de mine si mi-a răpit inoceta de copil ce se disipa în tot organismul. De ce sunt meniti anumiţi indivizi sa trăiască si sa facă rău altor persoane? De ce nu mor odată cu timpul ce trece? De ce nu li se cantareste cat rău au facut si sa dispara odată? DE CE DOAMNE?

Speranta moare ultima

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Regasirea trupului mort pe dinauntru....atingerea fina de care am uitat....nu ma uita din nou in cel mai intunecat colt al inimii...

4 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:37:00

Speranta moare ultima

Cum ai reusit sa ma uiti asa de repede? Oare ce te-a determinat sa rupi legatura ce tinea doua trupuri impreuna?Cu ce am gresit in fata de ai lasat sa curga atata fluid vital din rana incat mi-am pierdut cunostiinta? M-ai tradat, desi eu ti-am oferit pana si corpul meu ca scut. Unde pe acest drum lung ai taiat firul subtire care ne-a condus de atata timp? Pasiunea cu care ne iubeam, a ramas impregnata doar pe corpul meu ca o rochie rosie cu multe voaluri. Inot in propia mea mare de lacrimi si cred ca din minut in minut ma voi ineca si nu voi mai vedea fiintele dragi ce m-au tinut in picioare,...voi pierde sufletul cu care mi-am impartit viata si momentele placute,...voi pierde animalul care s-a ghemuit langa mine chiar si atunci cand nu am vrut pe nimeni in preajma, care mi-a tinut de cald atunci cand imi doream sa inghet...sa uit de mine.

Speranta moare ultima

Te-ai mai intrebat de cand ai plecat, ce mai fac? Nici macar prin creier nu te-a scurcircuitat acest gand. Eu in tot acest timp nu m-am mai uitat pe unde calc si te-am cautat disperata in orice ochi ce isi aruncau privirea asupra mea. Acum daca cumva te gandesti sa mai caldura sufletesca ce a topit gheata din inima ta, sa stii ca ma gasesti in mijlocul intinderii de ape, cu hainele sfasiate de ciorile ce imi ciugulesc din suflet. De mult timp nu am mai reusit sa ma deschid asemenea unei flori, mi-am inchis toate ferestrele si usile prin care putea intra razele soarelui sau picaturile de ploaie de care aveam nevoie din cand in cand. Te iubesc? Nici eu nu stiu daca acesta dragoste nu s-a transformat intr-o ura ce impiedica pe oricine sa ma mai atinga. Suvitele de par ce demult iti alintau fata sau corpul, le-am taiat. Nu mai sunt ceea ce am fost si inca imi doresc sa redevin acel corp cu vitalitate care putea atinge pana si penele ingerului ce eram. Ai uitat tot ceea ce am trait? Sau respiratia ta nu mai vrea sa te ajute sa traiesti? In fata mortii ma voi lupta pana ce se va scurge si ultima faramita de suflare din corp, dar in acest razboi inegal cu timpul, eu sunt cea care a pierdut. Mi-ai luat bucatelele sfaramate ce au ramas in urma aceste batalii si le-ai imprastiat in toate colturile lumii. CUM VOI MAI FI CAPABILA SA MA REGASESC?

miercuri, 30 martie 2011

O poveste de dragoste ce in timp si-a pierdut esenta...jocul iubirii inghetat...cautarea disperata a sufletului izgonit

6 pareri Publicat de A_wounded_soul la 20:01:00

Speranta moare ultima

Vrei sa fie ultima data cand mai deschizi sertarul cu amintiri legate de el, dar nu reuşeşti deoarece tentaţia este prea aproape de patul tău, deci în fiecare zi mintea ta bolnavă caută disperată iubirea ce doar el reuşea sa ti-o dea. Trebuie sa recunoaşti ca avea un stil unic care îţi dădea fiori de fiecare data cand te atingea. Clipele petrecute împreuna cu el erau momente ce cu greu le uitai, deşi memoria ta te înşela de fiecare data cand încercai sa îţi mai aminteşti de trecutul sumbru ce l-ai avut. Si atunci dacă toate acestea te făceau fericită, de ce ai reuntat la a mai lupta? Ti sa părut mai uşor sa fugi si sa laşi în spate toata poavara ce îţi încărca umerii? Problemele, erau singurele ce îţi stăteau în calea fericirii voastre totale. Stand acum singura în fata acestui geam fumuriu ce te ascunde de restul lumii, cu genunchi la piept si mainile încrucişate în jurul corpului tău, versi o lacrimă pentru tot ceea ce a fost. Vrei sa uiti complet de el, dar nu poţi pentru ca cheiţa inimii tale a rămas la el si astfel îţi deţine vointa. Dar...dacă nu ar fi asa,...eşti sigură ca l-ai putea scoate afara din viaţa ta, fără a mai arunca o privire nevinovată înapoi? Nu ai putea nici măcar asa pentru ca mintea ta...sufletul tău...corpul tău...inima ta sunt inundate cu ADN-ul lui. În fiecare noapte cand pui capul pe pernă, închizi ochii si speri sa visezi ceea ce nu poţi realiza pe acest pămant, visele tale sunt inundate de chipul unui tanar cu ochii albaştrii...verzi...caprui sau negri si te pierzi complet în ei, pentru ca la o astfel de privire corpul tău îşi pierde vointa si se mulează după cum dictează gandurile celui ce sta si te priveşte. Deci cum sa treci peste ceea ce în fiecare milisecundă îşi face loc prin colţurile întunecate ale minţii tale? Cum sa nu mai deschizi sertarul cu rămăşiţele relaţiei voastre de dragoste? Seara, în întunericul nopţii, singura în pădurea de iluzii, te plimbi, crezi ca vei reuşi sa îţi limpezesti gandurile, dar fără nici un efect, te apuci sa alergi uitandu-te la fiecare cateva minute în spatele tău si din neatentie, cazi în capcana întinsă de duşmanul tău. Cu dorinţa de a scapa cat mai repede, fiind conştientă ca dacă te prinde, vie nu vei mai fi, dar fără posibilitatea indeplinirii dorintei, ramai sleita de puteri, prinsa în geniala gandire a adversarului tău. Trec ore,...zile si....o saptamana, dar speranta ta arde în continuare la fel de puternic ca la inceput. Indrumat de urma spiritului tău, eroul apare si eşti salvata. Toate acestea sunt doar o iluzie si te trezesti singura în pat, cautand persoana ce atunci cand deschideai ochii, îţi spunea: "Buna dimineata!" si te pupa pe frunte. Au trecut doua saptamani si locul de langa mine din asternut este inca gol. Te caut, dar nu te gasesc. Te vad, dar nu te pot atinge. Te stiu langa mine, dar este doar...o iluzie. De ce ma amagesc în fiecare zi ca dacă vei vedea cat de mult sufar, îţi vei intoarce privirea si vei uita toate cuvintele pe care le-am spus? Si astfel, stand ghemuita pe podeaua rece cu fata la usa, asteptand sa apari din clipa în clipa, mai vars o lacrimă. Nu imi ajunge cate iubiri am pierdut în scopul ca lor sa le fie bine? Cu ce am gresit fata de tine? Poate ca la inceput mi sa părut ca eşti un golan care nu stie cum sa iubesca, dar apoi am descoperit sufletul unui golan care se indragosteste de foarte putine ori în viaţa lui si este gata sa faca tot ceea ce ii sta în putinta pentru a proteja sufletul ce l-a primit în dar. O iubire ce nu stie de frig,...de ninsoare sau de drum inchis. Isi croieste drum prin stanca si zboara deasupra norilor descoperind razele soarelui. Poate ca m-ai ars atunci cand ai uitat de principile iubirii reciproce, dar eu tot am stat langa tine, în loc sa plec imediat ce mi s-a vindecat rana. Ce mi-ai facut? Toata fiinta mea ai ravasit-o cand ai deschis portile unui noi zile. Realizezi tot ceea ce ai dezlantuit? Nu ma mai pot opri din scris de trei ore una. Atat de tare ai reusit sa imi intorci lumea cu susul în jos. Universului meu ii lipseste atat de mult...chimia ta. Unde eşti? Unde te-ai pierdut?

Speranta moare ultima

marți, 22 martie 2011

Unde am reusit sa ne pierdem...ultimul strop de sange ce va mai cadea din trupul mort deja...nu ma uita...

2 pareri Publicat de A_wounded_soul la 11:57:00

Speranta moare ultima

Ce alegem in viata? Ce ne dorim de la viata? Oare am stiut vreodata cu adevarat raspunsul la aceste intrebari? Candva am stiut ceea ce am vrut si anume: IUBIRE ADEVARATA, dar...am obtinut-o doar pentru o putina vreme de timp. Au fost frumoase atatea ore risipite in bataia vantului,...atatea clipe cat fluturii albastri ne-au colorat viata,...atatea secunde cand am folosit carbunele pentru a ne contura un viitor comun...si...atatea zile in care am visat impreuna. Dar ce s-a intamplat cu toate acestea? Unde au disparut toate orele...clipele...secundele...si...zilele? Nu mai avem nimic din tot ceea ce a fost. Orele nu se mai risipesc, ci raman captive in mana mea. Aripile de fluturi acum sunt rupte si imprastiate pe un camp, iar cei ce au mai ramas nu mai pot zbura deoarece praful de pe micutele lor prelungiri ale corpului s-au sters. Carbunele ce il foloseam este facut bucatele si nu mai poate fi folosit, iar visele sunt spulberate...sunt facute scrum. Pierduti amandoi in curcubeul umbrelor aruncate de lumini, cautam disperati drumul spre iesire. Fara sa vedem, stam pe marginea prapastiei, gata sa cadem in uitare, dar niciodata nu avem curajul sa renuntam la a ne mai intoarce la ceea ce a fost. Continuam sa credem involuntar ca intr-un final vom capata aripile de care avem nevoie pentru a trece peste prapastie. Cum? Cand? Caci avem atata trebuinta. Nu stiu si nici nu cred ca voi descoperi vreodata, dar fara sa imi dau seama de ceea ce fac continui sa caut, deoarece pentru sufletul meu, SPERANTA MOARE ULTIMA. Inca continui sa cred ca voi reusi sa tin lumanarea aprinsa atunci cand nu mai are fitil...inca continui sa cred ca voi reusi sa redau viata unui trup mort...si de ce? Pentru ca sunt cuprinsa in iluzia perfecta care ma impanzit bine, facandu-ma sa vad inchipuirea ca pe ceva real. In jocul nostru de-a lungul timpului de-a iubirea, am uitat sa mai iubim si astfel ne-am pierdut si pe noi. Dar vom persista sa credem in acesta utopie pana ne vom da ultima suflare. Acum ratacita de la drumul meu, incerc sa scap din tesatura unei perdele de panza ce isi va infige veninenul in corpul meu. Apreciati atunci cand primiti darul iubirii si apreciati-va partenerul, ca apoi sa nu ajungeti in acelasi loc ca mine si sa regretati de ceea ce ati facut...ca l-ati pierdut pentru totdeauna...sa ajungeti sa va ganditi ce puteati face si cum ar fi fost. RESPECTATI CEEA CE AVETI SI PRETUITI TOT CEEA CE ATI PRIMIT INANTE SA FIE PREA TARZIU SI SA RAMANETI CAPTIVI IN CAPCANA TRECUTULUI.

vineri, 11 martie 2011

Prima data cand sunt inlantuita de negura ce a cuprins toata lumea de pe pamant...niciodata nu ma voi mai intoarce la mine...dar cum sa scapi de ghimpele tradarii...

2 pareri Publicat de A_wounded_soul la 06:58:00

Este prima seara...in care ajung sa simt gustul amar al lacrimilor in gura mea si ma zbat cu toata puterea de a nu mai patrunde mai adanc in organism, deoarece nu mai vreu sa te mai las sa ma mai cunosti sau sa ma mai ranesti din interior. Este prima data...cand reusesc sa imi ard corpul atat de tare, incat nu ma mai recunosc, iar pielea mea cere disperata ajutor si ma implora sa nu mai alimentez carbunii iubirii, ce sunt gata sa se stinga. Este prima privire in care vad niste ochi albastri ce au atata venin in ei si isi doresc cu disperare sa ucida un suflet...sufletul meu care cauta de atata timp o iubire adevarata, care face drum prin blocul de gheata ce s-a depus in inima mea. Este prima iubire...ce a cladit o casa cu multe nivele si cu multe scari ca apoi sa o darame peste mine, si daca constructia nu va ma omora, sigur voi aluneca pe scari...tu esti scorpionul ce mi-a injectat otrava in corp ca apoi sa ma lase cateva zile pana sa imi dau seama ca ultima suflare ce o respir ma va ucide...ma va rupe in bucati lasandu-ma sa zac intinsa pe jos. Esti cel care ma bagat in uitare. Cel care a aratat iubire, pentru a prinde o pasare in colivie si apoi sa-i dea foc la aripi pentru ai rapi libertatea cu care zbura pe cer. Am ajuns un inger care a uitat de partea lui demonica si a lasat-o sa iasa la suprafata...inca duc o lupta permanenta in interiorul meu pentru a nu mai lasa raul sa isi infiga mai intens radacinile in inima si sa infloreasca, dar cu fiecare lupta nu reusesc decat sa pierd mai multa caldura si mai mult sange rosu ca furia ce o simt pentru ca mai tradat. Am oferit dragoste si am uitat de tine, doar pentru ca tie sa iti fie bine...sa nu suferi...sa nu simti frigul de afara, ce iti va ingheta si tie sufletul. Am facut atatea pentru tine si uite-ma din nou in apa, dar de acesta data fierbe, pana ajunge sa clocotesca. Unde esti? Unde te-ai pierdut? Drumul e lung si avem atatea sa ne povestim, dar unde ai ramas. Salveaza-ma. Primul baiat care mi-a luat suflarea...care a facut sa imi dea sangele pana am ajuns la hemoargie...care m-a distrus pe interior pana a ajuns si la exterior. Urasc tot ceea ce ai reprezentat tu pentru mine...daca erai altfel...daca nu ma faceai praf, eram in stare sa imi las nemurirea doar pentru o zi cu tine pe pamant. Aici...acum...si nicioadata...nu voi mai cobori pe pamant....NICIODATA.

Speranta moare ultima

sâmbătă, 19 februarie 2011

O privire aruncata in trecut...doar niste lacrimi ce vor curge in zadar in speranta ca totul va trece...inger demonic

2 pareri Publicat de A_wounded_soul la 04:37:00

Speranta moare ultima

Cum sa închizi o rană deschisă? Cum sa opreşti lacrimile din a mai cădea pe obrazi? Cum sa nu ti se înmoaie picioarele în fata pericolului? NU EXISTA NICI O VRAJĂ PE PAMANT SAU ÎN ALTA GALAXIE PENTRU A OPRI LACRIMILE...NU EXISTA NICI O SOLUŢIE PENTRU A ÎNCHIDE O RANĂ DESCHISA...NU EXISTA NICI UN FEL DE AMESTEC CARE SA TE OPREASCĂ DIN A MAI CĂDEA...DAR TOTUŞI INCONSTIENT CONTINUAM SA LE CĂUTĂM, PENTRU CA AVEM NEVOIE DE ELE. Am amuţit în fata ta ingerule, căci tu ai soluţie la durere si chin, dar uita-te la noi...muritorii...ca de atata timp ratacim în beznă...de atata timp nu mai reuşim sa vedem lumina de afara fiind legaţi la ochi cu o esarfa neagră ce aduce moartea asupra noastră. În fiecare minut...clipa...secundă...ne omoram visele si nu mai avem curajul sa le renastem...ne tăiem venele sa simţim pe pielea noastră ce însemna durerea, uitand ca deja avem parte de ea în fiecare zi...dar cum sa mai vrem sa trăim în acesta lume? Am mainile pătate de sange...sangele iubirilor ce le-am ucis speranta, inselandu-le încrederea. Am mintit...am înşelat...am trăit în doua lumi consecutiv...dar tot ceea ce am făcut, nu a reuşit decat sa aducă suferinţă...sa îndepărtează oamenii de langa mine...sa mă lase singura din nou în acest univers rece. Si acum îmi pun întrebarea din nou de ce? Îmi spun ca ajunge cu atata suferinţă...dar uitandu-mă în trecut îmi vad visele naruite.

Speranta moare ultima

Singura în aceasta noapte friguroasa, te rog sa priveşti adanc în suflet si sa vezi clipele minunate ce zboară printre fulgii purtaţi de briza caldă a primăverii, dar acum ajunge, ti-am arătat destul din ceea ce se afla în interior...încerca sa priveşti exteriorul, sa vezi cum se vede din afara, clipele minunate sunt pătate de sangele meu si al tău căci am uitat sa mai trăim clipa...sa o savuram la maxim. Asta este rezultatul pe care îl obţii cand uiti sa mai trăieşti? Dar mistuiti de dorinţa de a merge mai departe de a încerca sa refacem bucatele sparte din oglinda sufletului nostru, ne aventuram intr-o nouă călătorie periculoasă si nu ne mai pasa pe cine ranim, visul cui ucidem în drumul nostru, căci nu mai vrem sa ne uitam în trecut. Continui cu acesta dorintă si mă prind cu toata forta de leaganul rece si desi relizez ca am mainile deja inghetate, las ca fierul rece sa îmi patrunda si mai bine în pielea ce deja nu mai simte nimica. Mi-am ucis visele, mi-am inecat toate sperantele si am uitat de mine, de noi, căci nu mai are rost sa mă intorc la ceea ce a fost. Tu ai fost focul care mi-a ars pielea incet...incet, lasandu-mă sa simt durerea...tu esti apa ce mi-a erodat sufletul incet...incet, pana ce, rupta de durerea ce am simtit-o am luat-o razna si sufletul meu l-am făcut faramite pentru a nu mai avea tu ce distruge. În genunchi mă uit la tine ingerule si în rugaminti fierbinti te implor sa mă salvezi, pentru ca eu nu am fost facuta niciodata pentru acesta lume în care cruzimea este cea care domina, în care fiecare strop de iubire ce îl ating se usuca pe mana mea lasand în urma doar rani adanci ce nu pot fi vindecate. Suntem lipsiti de aparare si de viata cand vedem tot ceea ce se petrece pe acest pamant, suntem doar niste figuri de ceara care se vor topi la primul semn de caldura. NU AM FOST FACUTA VREODATA PENTRU ACESTA LUME SI NICI NU VOI MAI FI, ASA CA FAC APEL LA INGERII CE MA PAZESC ÎN FIECARE NOAPTE, SA MA AJUTE SA MA INTORC ÎN RAIUL DULCE CE IMI OFEREA LINISTEA SI PACEA DE CARE AVEAM NEVOIE. Deci continui sa caut o cale de scapare pentru a nu mai varsa lacrimi, pentru a inchide rana deschisa si pentru a vindeca efectul ce îl am în fata pericolului.

duminică, 23 ianuarie 2011

Inghititi de intuneric si scosi la iveala de lumina...sperante risipite...cenusa...praf...praf de stele ce acum s-au stins

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 07:49:00

Speranta moare ultima

Indemnati de propria soarta sa ne ucidem visele, ne aruncam in prapastia fara fund, nestiind ce ne asteapta dincolo de viata pe care o ducem...dincolo de moarte...dincolo de intuneric...si nu ne dorim sa mai ducem viata care deja a ajuns sa fie o povara pentru noi...renuntam sa mai luptam pentru ceea ce ne dorim, renuntam la visele noastre, renuntam la tot ceea ce ne defineste doar pentru ca soarta ne impinge spre marginea prapastiei. Cum ramane cu visele noastre? Cum ramane cu ceea ce iubim? Cum ramane cu viitorul pe care ni l-am imaginat? Cum ramane cu viata pe care o ducem? Nu mai reusim sa simtim nimic, nici macar frigul care ne inteapa cu arzatoarea dorinta de a ne trezi din somnul adanc in care am cazut...nici macar caldura exagerata care incerca sa ne trezeasca din visul ce se transforma in cosmar, arzandu-ne pielea. De ce viata pe care o ducem nu ne ofera ceea ce avem nevoie intotdeauna? De ce suntem sortiti sa ducem pe umerii nostri crucea celor dinaintea noastra? De ce repetam aceleasi greseli la infinit? De ce cateodata nu ne mai puteam trezi din somnul ce ne-a patruns adanc pana in suflet? De ce nu putem opri lacrimile sa curga pe obraz? Atatea intrebari la care nu gasim raspuns...poate aceleasi intrebari de cand eram mici si la care nici pana acum nu am gasit raspuns. Ne inecam in balta de sange ce este imprejurul nostru...in propriul nostru sange...ne ucidem de fiecare data cand incercam sa nu mai fim ca stramosii nostri, de fiecare data cand incercam sa ne ridicam deasupra celor ce ne asupresc, de fiecare data cand incercam sa iesim din tiparele acestei lumi.In incercarea de a atinge cerul cu degetul ne intindem aripile, dar atunci cand incercam sa zburam ele ne sunt distruse de ploaia de vise stinse. Si pentru ce panza de paianjen ce tinea visele nostre e acum sfasiata? Doar pentru faptul ca am incercat sa visam, doar pentru ca am incercat sa atingem imposibilul. Lumina puternica a zilei ne intra in ochi si atunci alegem sa inchidem ochii si sa nu mai visam la nimic...sa nu mai vedem decat intunericul in care ne refugiem speriati de amprenta puternica ce a pus-o timpul asupra noastra, dar de ce? Pentru ca soarta ne-a adus numai ploaie in casa si a uitat de razele soarelui ce ar trebui sa ne ofere zambetul pe fata...ne-a adus numai grindina uitand ca mai avem nevoie si de o ploaie linistitoare care sa iti umple sufletul de bucurie...ne-a adus numai caldura uitand de racoarea ce avem nevoie pentru a ne trezi la viata. Deci iata-ne din nou la marginea prapastiei, uitand de lumea de afara si aruncandu-ne in groapa fara fund, pentru ca nimeni nu ne poate trezi si nici nu vrem sa ne trezim. Deci nu lasa pe altii sa iti conduca destinul, ia soarta de corne si spune-i tu pe unde sa mearga. NU O LASA PE EA SA TE CONDUCA.

Speranta moare ultima

joi, 30 decembrie 2010

Doar o parte din tot aceea furie ce sta sa dea pe afara, ca paharul e plin...flori de gheata intr-un pahar de flacari...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 14:26:00

Speranta moare ultima

Cu ochii plini de lacrimi îţi spun: TE IUBESC SI NU ŞTIU CE M-AS FACE FĂRĂ TINE...doar nişte cuvinte spulberate de adierea uşoară a vantului, căci ţie nici măcar nu îţi pasa, am fost doar o jucărie pentru tine...tu nu ai ştiut sa iubeşti, nici măcar nu ai simţit ce însemna sa nutreşti un sentiment drag pentru cineva care ti-a luminat viaţa, asa ca totul se termina aici...cu aceste versuri. Acum, poate citind aceste cuvinte îţi vin în minte cateva întrebări. Oare a existat asemenea situaţie si în viaţa mea? Oare ce voi face dacă va exista asemenea situaţie în viaţa mea? Ce voi alege? Îmi voi continua drumul fără sa privesc înapoi sau voi lupta cu toate forţele pentru a demonstra ca o/îl iubesc? Ce voi face? Nu da prea mult...dar nici prea puţin...găseşte echilibrul perfect dintre minciună si adevăr. Dar de unde ştii cand sa te opreşti în a mai căuta? Nu ai de unde si atunci întotdeauna e riscul de a da mai mult si se afla slabiciunea ta pentru ceea ce consideri a fi îngerul tău păzitor....da a da mai mult decat trebuie înseamnă sa devi vulnerabil si sa te laşi manipulat de cel care va ştii ca te străduieşti mai mult decat ar face-o el vreodată. Dar ce însemna a da mai puţin decat este necesar? Înseamnă sa îţi asumi riscul de a fi acuzat ca nu iubeşti si ca nu simţi nimic pentru cel care este fix langa tine, deci consecinţa: vei fi părăsit de cel care oferă mai mult decat tine...ca tu nu eşti în stare sa dai nimic. Si atunci care este alegerea corecta? În ambele cazuri este un risc...o pierdere...deci nu poţi alege nici o varianta si atunci continui sa dai mult cateodata, mai puţin cateodata si asa ajungi la echilibru fără sa îţi dai seama, dar acum se ridica alte întrebări. Ce se întampla atunci cand se profita de dragostea ta, atunci cand din trandafirul plin de culoare, devi doar o uscaciune pentru ca eşti secătuit de apa din tulpina ta? Fiind făcuţi din aceleaşi elemente...aceeaşi structura, diferiţi doar în mici bucatele din ADN, încercăm sa vindecam rana lăsată de apa tulbure în care facem baie si ne lăsăm duşi de val la o apa mai pură decat cea pe care am lăsat-o în urma...continuand sa credem ca nu se va mai întîmpla ceea ce s-a întîmplat. Copil naiv ce eşti, nu ştii tu oare ca rana vindecată ramane cu cicatrice? O inima care este franta în patru...în opt...în doisprezece...e zdrobita de nepăsarea ta, au rămas doar bucatele din tot ceea ce era în trecut si prezentul încă îmi ameninţa existenţa, dar hai sa ne amintim de vremurile frumoase, sa dăm la o parte praful si panzele de paianjen ce stau agatate de vremurile indepartate. Cred ca încă îţi mai amintesti, legatura dintre cer si pamant...îmi inchipuiam ca pot zbura si încă simt adierea vantului în par...atingerea lui fina pe piele...dar azi am rămas doar cu pulbere de stele în mana, tu m-ai adus în acesta stare. Exista momente în care suntem la pamant si continuam sa ne mintim ca ne este bine pentru ca numai asa ne putem ridica...sunt momente în care plangem pana ramanem fără lacrimi...sunt momente în care ne dorim ca totul sa fie altfel...sunt momente în care suspinam si continuam asa pana cineva ne observa...dar totul trece si ni se oferă sansa de a o lua de la capat, dar totul depinde de noi. Nu vreau sa îmi continui viaţa...nu vreau sa incep altceva nou, vreau sa ma intorc în momentul în care eram fericita, în care putem spune Te Iubesc din toata inima si sufletul meu, în care totul era magic...încă te astept...

marți, 21 decembrie 2010

Lacrimi de sange...o iubire imposibila dintre un demon si un inger...urme de iubire

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 23:41:00

Clipe...minute...urme de iubire...sentimente risipite în vant...tot ceea ce conteaza...un strop din tot ceea ce era...lacrimi în ochi...si vorbe în bătaia vantului. Spune tot ceea ce simţi la momentul potrivit ca s-ar putea ca atunci cand te hotarasti sa fie prea tarziu si...totuşi...dacă vei fi respins? Ce alegi între a spune si a fi respins si între a tine în tine, nestiind dacă sentimentele tale vor fi împărtăşite? Alegerea cea mai frecventă este aceea de a ramane în întuneric...în umbra...de a iubi în tăcere...dar totuşi atata durere de fiecare data cand vorbeşti cu el, cand îţi arunca un zambet, durere ce te macine pe dinauntru...te roade la fel cum apa, roade stancile pentru a-si face loc. Deşi în urma erodarii va rezulta un peisaj magnific, suferinta va ramane mult timp. Spre deosebire de apa, în urma sentimentului tău amar, nu va ramane o persoana extrem de atractivă , ci doar o persoana cu ochii trişti si cu urme pe trup de depresie. Aceasta nu este singura forma de iubire neimpartasita sau tăcută care exista...mai este iubirea care ramane în urma trăirii sentimentului de cuplu... Ce poţi face cu acest sentiment? În prima saptamana, încerci sa negi aceste farame care au rămas prizoniere în tine. Nu mai simţi nevoia de a manca, nu mai vrei pe nimeni, doar pe el, lacrimile cu un gust amar ti se preling pe fata ta fină si nu ruseşti sa le opreşti decat atunci cand sufletul tău ramane fără energie. A doua saptamana, este puţin diferită de prima, începi sa mananci, dar mai puţin decat de obicei, manifestarile devin tristeţe si te agati cat poti de prietenii tai pentru a iesi din groapa adanca în care te îneci. A treia saptamana, mananci la fel ca în a doua si asa va ramane, iar...manifestarile tale, adică lacrimile se cicatrizeaza pe fata ta si ingropi toate sentimentele pe care le-ai simţit intr-un colţ adanc al inimii, foarte adanc. Încetul cu încetul tesuturile moarte din corpul tău se cicatrizeaza, încep sa se regenereze, culorile capătă alta nuanţă. În sfîrşit ti-ai revenit...sau este doar o impresie...o masca după care te poti ascunde de restul lumii. Eşti vindecată complet...dar se intampla alta tragedie, revine în viaţa ta...cu tot cu ceea ce tu ai îngropat. Rănile tale se deschid, sangele începe sa curgă siroaie, iar urmele de iubire îşi fac apariţia. Persoana ce odată iti apărea doar în vis, ce era odată doar o plasmuire a gandului tău, ia forma, o poti atinge din nou, ii poti simţi parfumul, atingerile calde...este în carne si oase chiar langa tine si nu iti vine sa crezi ochilor ca tot ceea ce ai îngropat si te-ai straduit sa uiti revine cu forte noi de a te consuma, pentru ca nu stii cum sa ii zici prin ce ai trecut atata timp cat ti-a lipsit, nu stii dacă ar trebui sa ii zici ca ti-a fost dor de el...ca...i-ai dus dorul...ca nu la-i putut uita desi tu ai pus capat lagaturii ce va tinea uniti si atunci te pierzi în multimea gandurilor si totul devine negru în fata ochilor si alegi din nou suferinta în tăcere. Te stingi asemenea unui foc ce mocneste si dintr-o data nu mai are oxigen. Te ingropi din nou in suferinta si alegi din nou sa stai departe de persoana care iti poate vindeca sufletul, pentru ca stii ca e singura solutie prin care il poti uita. Sunt sigura ca nu sunt singura persoana in acesta situatie, mai sunt si altii, dar spre deosebire de ei, eu incerc sa impart ceea ce am simtit si simt cu altii, pentru a nu face aceesi gresala ca mine. Stiu ca aceste sentimente nu vor disparea, dar ma lupt in fiecare zi cu ele si poate in razboiul inegal dintre timp si tot ceea ce simt...poate eu voi fi cea care castiga. AM LACRIMI TATUATE IN INIMA CU NUMELE TAU.

Speranta moare ultima

duminică, 19 decembrie 2010

O scrisoare pentru o prea frumoasa fata...simte tot ceea ce spui...cuvinte goale invelite in hartie...nu ma parasi...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:09:00

Speranta moare ultima

Vreau sa-ti scriu ceva...dar nu-mi găsesc cuvintele...vreau sa-ti spun ceva...dar nu-mi găsesc gandurile, o soptire la ureche sa-tzi zic...dar nu pot sentimentele, nu se pot spune, nu se pot scrie, e ceea ce simt eu pentru un înger care si-a găsit aripile si a plecat în lumea numirii si ma lăsat în ceată si întuneric. În fata ochilor vad doar întuneric, asteptand luminita de la capătul tunelui...asteptand un cuvant...o veste de la îngerul meu păzitor. Sunt singur în lumea asta rece si o parte din mine a murit cand ai spus..."nu-mi pasa"...s-a transformat în cenuşă, s-a destramat templu iubiri care l-am clădit împreuna.

Doresc...vreau ca acel templu sa fie construit din nou...sa renasca ca un phoenix din cenuşă care a rămas, împreuna cu tine, îngerul meu. În fata mea am chipul tău gingaş de înger, ochii tai de diamant, buzele tale de capsuini, te vad îmbrăcată într-un voal alb, asteptand pe cineva...Oare pe cine...?

Mie frica sa ma apropi de tine, din cauza ca ti-am greşit...te-am rănit si jignit...nu mai sunt demn de tine, dar as vrea sa ma apropi de tine, stiind ca în inima mea, tu eşti aleasa sufletului meu. Iertarea...e doar un cuvant ce simti cand spui "iartă-ma" si...vezi ca spune din suflet si din inima acel cuvant, atunci sa-l ierti, dar cand am greşit asa de mult în fata ta, nu sun demn sa ma ierti. Ceaţa s-a lăsat în preajma mea, sunt ca o scoică fără perlă, ca o floare fără petalele ei fine si albe...TU eşti aceea perlă, TU eşti acele petale care îmi dau viata si cu tine ma simt cel mai fericit, nu vreau sa te aud spunand "găseşti pe alta fata", nu , nu găsesc, eu pe tine te-am găsit si pe tine te iubesc si la tine tin, am fost un prost...un tampit...un idiot, ca nu am realizat. Îmi amintesc cu drag si cu uimire prima privire...prima atingere...prima imbratisare...si cum ai spus Te Iubesc, tu...atunci, timpul sa oprit si as dori sa opresc eu timpul de data asta, trebuia sa fiu fericit cand am castigat...dar nu am facut-o, treabuia sa fiu langa tine, sa te sprijin, nu am făcut-o, dar îţi promit cu mana pe inima si suflet ca nu o sa te dezamagesc, ca dacă te dezamagesc, eu plec...nu mai stau. Asta am vrut sa-ti spun...sa-ti scriu...sa-ti soptesc. Si încă doua cuvinte...scurt si la obiect: "TE IUBESC", si dacă si tu ma iubeşti am sa lupt în continuare pentru iubirea ta. Te pup si te las,
Cu inima cenuşie,

Iubitul tău cel drag.

Speranta moare ultima

marți, 30 noiembrie 2010

Scrisoare de adio....cenusa unei ultime clipe...o ultima suflare inainte de a muri...pustietatea unui sat locuit....o minciuna in oglinda

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 08:11:00

Speranta moare ultima

Nu stiu cu ce sa incep pentru ca sunt mii de cuvinte pe care as avea sa ti le zic si mii de sentimente ce nu o sa mai am ocazia si ti le dezvalui. Da sunt sincera in momentul de fata si intotdeauna am fost, te iubesc si simt ca cerul se rupe in doua si cade peste mine cand stiu ca trebuie sa iti dau acesta veste. Am simtit impreuna fericirea zilelor de toamna, am reusit sa dam o sclipire clipelor ce erau pline de praf, am insufletit momentele ce pareau ca nu mai au pic de viata in ele, si totul doar impreuna cu tine...ca fara tine ma simt ca si cum as fi un trandafir fara culoare, ca si stelele fara cer, ca si ploaia fara de care pamantul ar fi mort de sete. Acestea toate au fost in trecut, au fost scrise atunci cand mai eram un singur suflet...contopirea perfecta dintre bine si rau, dintre inger si demon, dintre apa si foc, dintre iubire si ura si multe altele ce ar fi putut fi perfecte impreuna chiar daca erau total opuse. Inca nu stiu cum sa te fac sa intelegi ca nu vreau asta dar tot ceea ce a fost consemnat cu sange, nu mai poate fi spalat pentru ca rana inca continua sa curga si nu va fi niciodata cicatrizata. M-am simtit importanta alaturi de tine si cel mai de apreciat lucru, iubita de cel caruia eu nu i-am oferit nici un strop de iubire pentru ca nu am mai fost in stare de a mai trai sentimente de cand am fost lovita in inima de cutitul care inca este prezent in fiecare bucatica si taie din ce in ce mai mult si mai adanc. Amandoi...si din nou cuplu...aceste doua cuvinte vor ramane istorie...tu...eu acestea sunt cuvintele care exista acum.

Gustul amar imi inunda gura, iar durerea...suferinta...si din nou durerea...golul din inima, totul incepe sa fie la fel ca inate de a te intanli pe tine. Se instaleaza in jurul meu o liniste apasatoare...de mormant, cu adevarat inima ramane secatuita de izvoarele iubirii. De acum inante voi fi desertul ce nu a auzit de apa...trandafriul care este lipsit de culoare, iar petalele cad una cate una pana cand mai ramane doar uscaciuni din mine...iubirea ce a ramas doar ura din ea, ce o va distruge la un moment dat, lasan-d in uram doar piese lipsa dintr-un intreg...va ramane doar aburul in urma trecerii focului si in sfrasit va ramane focul ce va arde pana nu mai avea ce consuma si se va stinge lasand doar jar...cenusa...va ramane doar demonul ce dornic de fapte rele nu ii va pasa ce va lasa in urma lui...va distruge totul in calea lui, iar din binele ce era doar raul mai domina acum. Deci...aici...acum...imi iau adio de la tine fiind constienta de durerea ce o las in sufletul tau pentru ca la fel ca si tine, tot ceea ce va mai ramane din mine va fi UN SUFLET GOL PE DINAUNTRU...deci acesta este CENUSA ULTIMEI CLIPE TRAITE IMPREUNA CU TINE. Adio, sufletul meu....culoarea mea...apa mea...ingerul meu...binele meu, adio si daca te vei mai gandi la mine sunt sigura ca cu timpul voi ajunge cenusa pentru CA TOTUL ESTE TRECATOR.

Patul deja este gol fara tine si simt frigul cum imi patrunde in carnea frageda, dar va trebuia sa ma descurc singura de acum incolo. Adio din nou, iubirea mea, visul va fi singurul loc in care ne vom mai intanli, dar desi stiu ca imi va face si mai mult rau te astept pentru a ne petrece eternitatea impreuna, nu imi spulbera si visele, caci ele sunt singurele ce mi-au mai ramas din IUBIREA NOASTRA.

Speranta moare ultima

miercuri, 3 noiembrie 2010

Trecut in prezent...un suflet gol pe dinauntru...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:26:00

Speranta moare ultima

O zi ca oricare alta, strada plina de oameni si tot ce auzi in jurul tau e linistea, iar daca ridici ochii spre cer vezi cum usor fulgi cad adusi pe o briza de aer. O alta zi, alti oameni pe strada, dar linistea se mentine, fulgi cad in continuare. Si tot asa pana cand deja linistea devine apasatoare, nu mai poti suporta si in liniste se aude un strigat...linistea se sparge in mii de bucatele, iar deodata peisajul se intuneca...frunzele verzi si pline viata...acum incep sa isi piarda din culoare, peisajul chiar devine sobru...fulgi se transforma in cenusa, in jur totul ia foc si nu mai e nimic ce poti salva, nici familie si nici macar propriul suflet. Incerci sa faci liniste...poate...poate...focul se potoleste, dar nu inceteaza pentru ca esti prea furios pe tine, pe cei din jur pentru cum s-au purtat cu tine. Gandurile toate sunt pline de ura, nimic nu mai este cum era inainte, cu fiecare pas ce il faci simti ca si cum ai calca pe cioburi de sticla si pielea incepe sa se degradeze, nu mai am nimic...am pierdut tot ce am iubit...familie...prieteni...iubit...tot...tot ce a fost frumos in viata mea...tot ce o picata in culori, acum totul e plin de cenusa...totul in jur dezastru si unde a disparut?

Speranta moare ultima

Ma rog la Dumenezeu ca totul sa fie la fel ca inainte numai un lucru sa se schimbe: linistea sa devina comunicare si iubire, vreau sa simt pe pielea mea, ce insemna atingerea tandra si usoara a unui suflet, sa simt briza in par si sa simt caldura ce se napusteste asupra mea. Si atunci dorinta spusa cu lacrimi devine realitate. Dar zilele se schimba linistea devine iubire si parfumul de fericire se simte in aer. Dar cat va tine? Eutopia nu poate fi vesnica, si tot ce avem e posibilitatea sa speram la o viata mai buna. Petale de trandafir, o alee se intinde in fata ta, te vezi pe tine cand erai mica si esti cu tatal tau de mana si iti doresti asa de mult acele vremuri inpoi, cand era langa tine, cand erati o familie...dar totusi esti furios pe el, pentru ca te-a lasat doar cu o amintire a vremurilor bune si a distrus-o pe mama ta care era indragostita si dedicata doar lui, si cate lacrimi a varsat...sufletul ei e gol si golul pe care la-i lasat nu il poate umple nimeni, nici macar eu, acelasi gol ai lasat si in sufletul meu si doare atat de tare ca nu mai iti simti corpul...totul in tine este amortit si iti doresti sa simti din nou atingerea calda de parinte, sa simti mana lui strangand-o pe a ta, protectia pe care ti-o oferea si modul in care te ascundeai duapa el cand iti era frica, dar totul este in trecut si totul a fost scris in creion, deci acum in prezent s-a sters. Pagini rupte dintr-un album inca plutesc in aer...tot ce a fost a ramas in trecut. Trecut...prezent...viitor...sunt doar niste vremuri poate trecatoare, dar cei dragi nu sunt trecatori, raman in suflet pentru totdeauna si chiar daca te mai necajesc tot vei vreau sa vorbesti cu ei, sa le asculti problemele si sa le fi alaturi la greu, caci pana la urma si ei fac parte din familia ta si niciodata nu vei stii cand se poate intoarce roata. O memorie, un tipat de durere, o fila dintr-un album si mai multe amintiri, TE VOI ASTEPTA PANA CAND VOI MURI.

luni, 1 noiembrie 2010

Indiferenta...o mare intindere de apa...si asa tot continua sa fie...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 12:19:00


Speranta moare ultima

Cum e cand crezi in dragoste si ea iti este tradata? Dar oare cum e cand iti pierzi increderea ca mai exista iubire pe pamant,si apoi sa dai peste cineva care iti aprinde din nou flacara sperantei si apoi o stinge din nou lasand in urma aceesi durere? Cum mai poti sa iti pui speranta in dragoste cand esti tradat din toate partile? Nici macar eu nu am raspuns la aceste intrebari, care par atat de simple, dar tot ce stiu, este ca ma simt tradat/a de toti si de toate, sunt la pamant, cu toate ancorele jos si un strat gros de praf se aseaza peste mine, paianjenii isi tes panza lor minunata si sclipitoare in jurul meu...peste tot, nu vad decat mult fum, intru intr-o noua lume...Sa ne punem din nou intrebarile de la care am pornit: Cum e cand crezi in dragoste si ea iti este tradata? Dar oare cum e cand iti pierzi increderea ca mai exista iubire pe pamant, si apoi sa dai peste cineva care iti aprinde din nou flacara sperantei si apoi o stinge din nou lasand in urma aceesi durere? Cum mai poti sa iti pui speranta in dragoste cand esti tradat din toate partile? Sa privim afara si in jurul nostru, dar ce vedem? Aceeasi durere care a existat de foarte mult timp si atunci de ce sa mai cred in dragoste si sa patesc de fiecare data la fel: tradare, tradare si inca o data tradare...deci raspunsul la prima intrebare ar fi ca doare de nu te mai poti ridica de jos si nu vrei decat sa te inchizi in tine. Uita-te pe geam daca stai in casa, cum ti se pare ca e lumea de afara? Plina de amaraciune si fiecare cu problemele ei si atunci raspunsul la a doua intrebare e suferinta si te simti nasol si dai vina pe tine pentru ca ai crezut din nou in iubire. Pune-te fata in fata cu persoana iubita si uita-te adanc in ochii ei, caci ochii sunt oglindirea sufletului si daca nu te vezi pe tine, atunci sufletul lui e gol si nu te iubeste, in consecinta raspunsul la a treia intrebare este ca nu mai poti sa iti pui speranta in dragoste. Uita-te acum la tot textul si uita-te la tine si zimi ce vezi....SUFERINTA....DURERE....TRADARE...si te rogi in fiecare minut cu lacrimi pe fata ca totul sa se termine ca nu mai poti suporta, iar frigul din sufletul tau ingheata lacrimile si ele se mai opresc din a se prelinge pe fata ta. Deci ce poti face ca totul sa nu mai doara atat de tare? Nimic, pentru ca nu te poti opri din cunoscut oameni, din iubit, din a cauta pe cineva care sa iti panseze sufletul ranit, sa ii dea caldura de care are nevoie pentru a trai, ai nevoie de aer. Si atunci ce poti face? Poti incerca sa treci peste pana la urmatorul val care va fi atat de mare incat va reusi sa distruga zidul de aparare pe care tu l-ai construit. Dar trebuie sa continua sa mergem mai departe si acest proces de ranire face parte din viata noastra de zi cu zi, numai ca uneori ne loveste mai tare decat ne-am fi asteptat noi sau ne loveste atunci cand ne asteptam mai putin si va trebui sa fim pregatiti cu arme noi impotriva valului de durere ce vine, va trebui sa fim in stare sa inflorim copacul care s-a uscat de viata, va trebui sa fim in stare sa readucem soarele pe cerul inorat, dar toate cu pretul de a fi raniti din nou. ASA CA FIE CA VREM, FIE CA NU VREM VA TREBUI SA FIM PREGATI SA LUPTAM IMPOTRIVA SUFERINTEI SI A TUTUROR DEZASTRELOR CE SE VOR ABATE ASUPRA NOASTRA.

luni, 4 octombrie 2010

Sperante...vise...lacrimi...risipite...hraneste-mi visele...

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 13:14:00

Multi oameni in jurul meu, fiecare cu vise spulberate si sprente moarte...ma uit la mine si ma uit si la ei, ma desparte o bariera de toate aceste suflete, ei au renuntat la a mai lupta in batalia dintre durere si dragoste. TE IUBESC, un cuvant care se pare ca a devenit doar un cuvant, sentimentul exsitent in el s-a evaporat si prea multe suflete s-au pierdut in iluziile cauzate de acest cuvant. Ma analizez si analizez si fiintele vii de langa mine si nu vad decat niste papusi manevrate de un papusar, si cu timpul ce trece se pierd in zare, bucatica cu bucatica. Ma privesc din nou pe mine si ii privesc si pe ei, sunt prea mult raniti de iluziile cauzate de dragoste...au renuntat sa ma lupte pentru ceea ce isi doresc...nu mai simt adevarata dragoste, ca in zilele noaste nu mai exista decat suferinta la fiecare colt de strada si doar minciuni spuse in fiecare secunda. Merg mai departe si vad ca bariera incepe sa dispara si ma intreb de ce. Este un singur motiv, sunt la fel ca mine, inca mai arde speranta in sufletul lor, vreau sa ii ajut si pe cei de dincolo de linia ce ne separa...intru in lumea lor. De cum pun piciorul pe partea cealalta, incepe sa ploua cu lacrimi,lovindu-se de pamant devin stropi si ma uda din cap pana in picioare. Ating pe umar unul dintre suflete, se intoarce usor cu fata spre mine, si din adancurile spiritului lui vine o briza rece, ce ma ingheata instantaneu si un pustiu mare se vede...simt un gust amar si totul e in nonculori, nu emite decat amaraciune, suferinta, durere...incet, incet izvoraste din interior un trandafir rosu ca sangele ce s-a varsat de atata timp in numele iubirii, isi infinge spinii in mine si ma capteaza cu totul, dar nu incep sa ma zbat...nu incerc sa scap...vreau sa raman de acesta parte pentru ai ajuta pe toti cei ce au pierdut falcara iubirii...a dragostei...ce au uitat sa mai simta bucuria...ce au uitat sa ma zambeasca...sa mai traiasca in culori. Sunt aici pentru toti cei care v-ati pierdut speranta in iubirea adevarata. Eu inca iubesc si mai pot simti pana in oase sentimentul iubirii si credeti-ma, nu e doar un cuvant, e un sentiment, IUBESC SI SUNT IUBITA LA RANDUL MEU. Ma intreb ce se va intampla cand si eu imi voi pierde speranta? Voi ajunge ca ei? Oare cat mai pot lupta pe acest front? Se va oferi sa ma ajute si pe mine cineva atunci cand voi fi la pamant in genunchi fara posibilitatea de a ma mai ridica? Deocamdata gandesc pozitiv, dar pana cand nu siu...astept ca cineva sa imi hraneasca visele, sperantele si sa imi ofere sprijinul de care am nevoie, pentru ca aceste suflete sunt multe si nu pot lupta de una singura. Aici...acum si intotdeauna, speranta moare ultima dintre toate...speranta ca te va auzi atunci cand strigi, speranta ca vei gasi ceea ce cauti si ai nevoie, speranta ca va rasari soarele dupa multele ploi din viata ta, speranta ca te va gasi cineva si iti va alina durerea...va avea grija de rana ta. IUBESTE CHIAR DACA NU PRIMESTI IN SCHIMB. NU VEI PRIMI DOAR PE MOMENT, DAR APOI VEI VEDEA CA VEI PRIMI DUBLU. Atunci cand lovesti cu rau, tot rau vei primi, dar mai sunt putini oameni, care lovesc cu bine si in timp, primesc bine. Chiar daca nu e imediat, e mult mai revigorant sentimentul atunci cand vezi ca dupa multe lupte in care nu te-ai dat batut, desi a fost greu, ai primit in sfrasit darul pentru care ai luptat atata timp. TINE-TI MINTE, NU SUNTEM INSENSIBILI.


Speranta moare ultima

duminică, 3 octombrie 2010

Minciuni...si multe alte lucruri de care nu ma pot detasa...suferinta...doar eu...doar tu

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 06:54:00

Speranta moare ultima

Lumina reflectoarelor in ochii mei: caprui...albastri...verzi...negri...ma simt singura, desi sunt inconjurata de o multime de oameni...stau in bratele tale...dar nu inteleg de ce in ochii mei sunt lacrimi si ma gandesc cum ar fi sa scap de aici. Nu ma reprezinta atmosfera...nu mai vad nimic...totul e in ceata...in jurul meu nu e decat fum si ma pierd de tine...toata lumea ma priveste si nu imi doresc decat sa ma ascund, de toti si toate. Nu reusesc sa iti aud glasul si ma pierd tot mai mult in fumul dens. Imi musc buzele si un firicel de sange se prelinge pe carnea uscata si imi zic incontinu:O SA TREC SI PESTE ASTA, TREBUIE SA REZIST. Nu reusesc si tot imi vine sa plang, simt ca picioarele ma lasa. Ma apropi tot mai mult de tine...dar tu nu ma intelegi, am nevoie sa ma strangi in brate, sa imi soptesti in ureche cuvinte dulci, sa ma aperi de tot ceea ce imi este frica. Ma uit in ochii tai si ma intreb, stii tu oare cat de sensibila sunt, desi in exterior par dura, realizezi: STRIG INAUNTRUL MEU, SCAPA-MA...dar ma mai inca o data in ochii tai si vad ca iti place ceea ce se petrece in jurul tau si ma intorc inauntrul meu, cu lacrimi in ochii si imi zic in continuare: DACA LUI II PLACE, CINE SUNT EU SA MA IMPOTRIVESC PLACERII LUI. Voi intra in lumea ta cu riscul de a ma pierde.

Speranta moare ultima

As vrea sa stiu ca reprezint totul pentru tine, ca sunt sursa ta de apa atunci cand te afli in desert...ca sunt ploaia care te racoreste cu fiecare picatura ce cade pe corpul tau, atunci cand iti este cald...ca sunt luceafarul din multimea de stele ce se afla pe cer...ca sunt soarele dupa o furtuna...ca sunt lumina de care ai nevoie in intuneric...intr-un singur cuvant ca nu poti trai fara mine. Mai stau putin si ma gandesc la tot...daca iti spun tot ceea ce simt...vei fugi de mine...te vei speria...nu vreau sa te pierd...si ma intorc in fumul dens si multimea din jurul meu...pierduta...fara speranta. Voi astepta pana cand vei fi pregatit. Ultima mea rasuflare...cad la pamant strivita de tot ceea ce in jurul meu...inconstienta...nu mai realizez nimic...dar stiu un singur lucru, ca INSEMNI TOTUL PENTRU MINE.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Un nou capitol....pagini rupte dintr-un album....soapte

0 pareri Publicat de A_wounded_soul la 02:21:00


Speranta moare ultima

Un lant de amintiri pastrate intr-un album si toate la randul lor avand fiecare povestea lor...dar ceea ce imi lipseste cel mai mult, e amintirea ta...atingerea ta catifelata pe corpul meu...cand simteam fiorii sarutului tau...imbratisarile sub lumina lunii, mai ales dragostea ce o simteam. O clipa...sau mai multe, parea ca timpul nu se mai scurge, aveam puterea sa oprim minutele in loc. Si ma uit inapoi la ceea ce era, si inca imi aduc aminte cum ne iubeam intinsi pe o patura in mijlocul campului, nu era clipa in care de pe buzele noastre sa nu auzi: TE IUBESC PUIULE, TU REPREZINTI VIATA MEA, ESTI AERUL PE CARE IL RESPIR LA FIECARE CLIPIRE, FARA TINE NU EXIST. AM NEVOIE DE TINE, ASA CUM ARE NEVOIE PAMANTUL DE PLOI , ASA CUM UN INGER ARE NEVOIE DE ARIPILE SALE, ASA CUM CERUL ARE NEVOIE DE STELE, ASA CUM FARA SOARE NU AR MAI EXISTA RASARIT SI APUS, ASA CUM FOCUL NU EXISTA FARA OXIGEN.

Un singur cuvant mi-ar trebui ca sa ma intorc din drum...calea e lunga si totul e pustiu aici...intuneric...singuratate...acestea sunt cuvintele care au inceput sa ma caracterizeze. Da-mi voie sa iti explic cee ce simteam cand eram langa tine...imi lua doua secunde sa iti zic, dar imi trebuia o viata intreaga sa iti demonstrez cat de mult TE IUBESC. Am ajuns sa nu mai inteleg...de ce pana si azi cand imi amintesc de tine imi vine sa plang si nu ma mai pot opri...de ce inca ma gandesc cum ar fi fost daca ai fi fost langa mine, iti simt atingerea, iti simt parfumul...te simt aici cu mine, ai lasat in urma ta un suflet care l-ai inlantuit cu indiferenta ta. Nimeni nu te poate inlocui, nici acum si nici mai tarziu. Te iubesc dincolo de limitele lui DA si NU, stiind ca in razboiul inegal cu timpul, eu voi fi cea invinsa.